EŞEC SAU SUCCES AL SERVICIILOR SECRETE ROMÂNE?
Unirea Moldovei cu România – un pretext criminal!
Autor: Mihai CONŢIU
Există destui aventurieri politici, mediatici şi presupus civici din R. Moldova cărora le convine de minune să mă înregimenteze în tabăra aşa-zişilor anti-români sau în cea a pro-stataliştilor moldoveni. Dar ce înseamnă să fii statalist? Păi, dacă eşti cetăţean al R. Moldova, în mod automat te înscrii în normele constituţionale ale acestei ţări. Trăind în R. Moldova, eşti moldovean, trăind în România, eşti român, trăieşti în Germania, eşti german, trăieşti în Austria, eşti austriac şi tot aşa. Ai două cetăţenii, ai şi două patrii, dar cea mai iubită este cea al cărei cetăţean nativ eşti!
Acele categorii politruce de moldoveni care-mi aduc acuze că aş fi anti-român sunt cu atît mai cinice cu cît fac acest lucru în virtutea faptului că-şi dispreţuiesc realmente concetăţenii moldoveni – îi cred atît de ignoranţi încît sunt siguri că le vor crede toate aberaţiile pe care le debitează la adresa mea sau a ziarului Moldova Suverană! Îşi fundamentează această convingere şi din perspectivele funcţiilor pe care le au – scriitori, jurnalişti sau politicieni de o efemeră notorietate. Din confuzia vulgară pe care o seamănă reiese următoarea nuanţă: Dacă eu, de exemplu, critic o instituţie a statului român, ei redimensionează această constatare şi spun că atac România şi, deci, sunt anti-român.
Dacă citim presa din România, Franţa, Marea Britanie etc. şi vedem clar cum jurnaliştii din ţările respective critică instituţiile statelor lor, atunci, în logica unor moldoveni pro-români, toţi aceşti sunt anti-români, anti-francezi sau anti-britanici.
De-a lungul anilor, experienţa şi, de ce nu?, chiar şi cultura mi-au creat putinţa de a verifica şi constata ipocrizia unei anumite categorii de moldoveni. Unii dintre ei, iar aici este vorba despre cei trecuţi de 45-50 de ani, dar care sunt şi pretinşi mari pro-români, nu şi-au alungat din ei nici după atîţi ani pro-sovietismul din ei. Întregul lor mod de gîndire şi felul cum acţionează le trădează din belşug mentalitatea sovietică de care nu se vor putea dezbăra niciodată.
În cazul acestora, oricît de insistent în reluare aş fi, nu pot să nu reinvoc următoarea constatare a filosofului şi moralistului român Andrei Pleşu: „Marile schimbări sunt „mari”, trecerea de pe un mal pe altul al istoriei e radicală, spectaculoasă, eventual traumatizantă, dar fiecare ajunge „dincolo” cu acelaşi temperament, cu aceleaşi interese, cu aceeaşi educaţie, cu acelaşi bagaj somatic şi psihologic. Nu „pleci” din comunism capră şi ajungi în capitalism, gazelă. Sau viceversa. (Cu excepţia cazurilor de ipocrizie şi duplicitate cronice). Aşa e: duci cu tine, în orice împrejurare nouă, întregul balast al firii tale.”
Nu poate nimeni deveni peste noapte pro-român dacă pînă în 1989 a slujit cu tot sufletul Uniunea Sovietică şi i-a închinat osanale ca scriitor, jurnalist, istoric etc., iar pe români îi acuza că sunt cotropitori burghezo-moşiereşti.
După 1989-1991, aici, în R. Moldova, a fost implantată ideea unionistă – moldovenii sunt români, deci, în consecinţă, R. Moldova este parte a României şi trebuie să reintre în componenţa României Mari! Problema este că, între timp, generaţiile sovietice de aici s-au dezvoltat în paralel cu generaţiile postbelice de români, iar comuniunea lingvistică nu are nici o legătură cu realitatea istorică, cu fondul genetic identitar altfel conceput etc. „Memoria românească” interbelică a lăsat doar vagi urme. Printre scriitorii contemporani, de exemplu, doar despre Aureliu Busuioc putem spune că a fost un produs cultural românesc sută la sută. Cam atît, iar aici nu vorbim despre generaţiile relativ native din zona unora ca Emilian Galaicu Păun sau alţii mai tineri.
Nesinceritatea proiectului unionist
Sîntem de acord cu faptul că nu poţi să-i conteşti României dreptul de a elabora un proiect naţional integraţionist. Sigur că este mai logică această opţiune din partea României decît pretenţiile similare ale Rusiei, inclusiv faţă de cele asupra teritoriul transnistrean chiar, ca să nu mai vorbim despre teritoriile româneşti aflate în componenţa Ucrainei.
Chestiunea devine delicată şi de-a dreptul primejdioasă atunci cînd este invocat proiectul unionist subversiv al lui Traian Băsescu, preşedintele României. Afirm acest lucru deoarece avem de-a face cu o cacealma electorală de proporţii deja internaţionalizate la nivel european şi cu rezonanţe sigure şi în SUA.
Realitatea ne demonstrează că România, în special la nivelul serviciilor secrete, niciodată nu a abordat cu seriozitate chestiunea privind unirea R. Moldova cu România. Sigur că se poate specula la infinit pe această temă, numai că, la o concluzie finală, descoperim tot nesinceritatea României faţă de moldoveni.
Logic, dacă România preşedinţilor Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Băsescu dorea încorporarea R. Moldova în componenţa României Mari, atunci eforturile trebuiau concentrate în direcţia consolidării statului R. Moldova, a dezvoltării economice a acesteia şi a consolidării, formării unei conştiinţe civice şi politice de tip, să zicem, moldo-române.
Şi acum, după 23 de ani de independenţă a statului R. Moldova, aceleaşi batalioane de activişti români şi moldoveni pro-unionişti utilizează aceleaşi lozinci agresive în care se invocă limba română şi istoria românilor. În fond, această metodă are caracter de intimidare şi de plasare a moldovenilor în categoria unor români de gradul doi, care trebuie să fie dominaţi cu ceva ce „doar românii au”, adică doar ei/noi vorbesc/vorbim corect limba română şi doar ei/noi/ cunosc/cunoaştem adevărata istorie a românilor, în care sunt incluşi şi moldovenii dintre Nistru şi Prut. În plus, pe parcursul acestor ani, a fost utilizat şi „trofeul” numit „redobîndirea cetăţeniei române pentru moldoveni”. Acest „trofeu”, însă, are şi el rolul de a-i inculca în subconştient moldoveanului ideea de subordonare intra-etnică, umilirea lui prin aceea că, deşi i se redă un drept, trebuie pentru aceasta să dea mită, să stea la cozi etc.
Factura de plată pe care Băsescu spunea că ar trebui să le-o dea moldovenilor ar trebui mai curînd s-o dea armatelor de funcţionari corupţi de la secţiile româneşti de paşapoarte, celor de la consulatele româneşti din R. Moldova, intermediarilor români care au furat bani româneşti din fondurile destinate acţiunilor culturale, religioase, pedagogice, editoriale etc. Numai eu, personal, deşi tangenţial, am constatat delapidări ale căror număr mă înfiorează, mă revoltă cînd am văzut că, în realitate, unirea R. Moldova cu România nu este nimic altceva decît o afacere extrem de profitabilă pentru politicienii şi activiştii moldoveni şi români, dar mai ales pentru serviciile secrete române.
Din perspectiva unionistă, serviciile secrete şi politicienii români au înregistrat un eşec mai mult decît vizibil. Pe de altă parte, avînd încredere în inteligenţa unor elite ale serviciilor secrete române, mă nelinişteşte concluzia că poate fi vorba şi despre un succes al agenţilor români, o operaţiune prin care s-a reuşit „cacealmizarea” unionismului prin artificializarea unor crize identitare. Observăm că şi astăzi se doreşte conturarea ideii periculoase că R. Moldova nu este doar un stat artificial, ci şi o permanentă monedă de schimb sau un teritoriu disputabil pe termen nedefinit.
La modul cel mai concret cu putinţă, România nu a izbutit să se transforme într-o unitate statală model, atractivă pentru moldoveni. Fiind permanent corigentă în UE, avînd o clasă politică coruptă profund şi cu un preşedinte cu instincte totalitare şi impopular, România nu pate fi un dascăl credibil pentru R. Moldova. Excepţie fac doar cîţiva europarlamentari conştiincioşi şi dezinteresaţi în chestiuni ce ţin de „unionismul băsist”.
Faptul că Bucureştiul a investit sume enorme în promovarea unui românism totuşi nesemnificativ în R. Moldova poate să creeze iluzia că, într-adevăr, a existat şi chiar ar funcţiona un proiect unionist aflat în derulare, numai că lucrurile stau cu totul altfel. În mod natural, România trebuia să fie un model pentru Rusia, de exemplu, şi să-i trateze în mod egal pe absolut toţi cetăţenii R. Moldova – etnicii moldoveni laolaltă cu cei ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari etc. Prin urmare, România politică şi cea a serviciilor secrete a contribuit poate programatic în tabuizarea ideii de românism ca atribut exclusiv doar a unor moldoveni anumiţi. Cîte cărţi ale scriitorilor de limbă rusă din R. Moldova a editat Bucureştiul pe bani româneşti? Cîte ziare de limba rusă de aici a finanţat România? Exemplele sunt multiple şi cuprind o arie nebănuit de extinsă.
Dacă ar fi existat un proiect unionist veritabil, Bucureştiul, prin politicieni şi serviciile secrete, începînd cu 1991, spre exemplu, ar fi trebuit să se gîndească bine şi la găgăuzi, cu care românii ar fi putut fi prieteni excelenţi prin intermediul diplomatic şi generos al Turciei. Astăzi asistăm la situaţia paradoxală prin care găgăuzii sunt mai curînd exponenţii intereselor ruseşti în R. Moldova, nemaivorbind de faptul că controversatul referendum, care are serioase implicaţii anti-europene, a fost susţinut politic chiar de către un partid pro-european declarat de la guvernare. În mod natural, găgăuzii ar trebui să aibă drept model civilizaţia pro-occidentală a Turciei, care-i fundamental opusă politicii Rusiei.
Se dau ordine şi medalii româneşti tuturor ţipălăilor moldoveni aşa-zişi pro-români, tuturor delatorilor, turnătorilor sau foştilor activişti sovietici, dar nimeni de la Ambasada României nu a observat, de exemplu, munca asiduă a lui Todur Angheli, autor al unui amplu dicţionar român-găgăuz, a unui curs de învăţarea limbii române de către găgăuzi, traduceri de poezie română în limba găgăuză etc.
Dacă ar fi existat cu adevărat un proiect unionist al Bucureştiului, atunci aici ar fi trebuit să existe un partid pro-unionist în R. Moldova cu mult mai numeros decît cel al comuniştilor.
Investiţiile politice ale Bucureştiului în R. Moldova seamănă mai curînd a diversiune, a tendinţă de menţinere a R. Moldova într-o permanentă instabilitate. A „investit” secvenţial în Frontul Popular şi PPCD, după care l-a părăsit. În ultimii ani, Băsescu tot pompează în anemicul partid liberal condus de Mihai Ghimpu cu satisfacţia că deţine controlul deplin asupra Primăriei Chişinăului prin Dorin Chirtoacă. Despre minusculul partid pro-unionist al Vitaliei Pavlicenco nici nu merită să vorbim! Nici chiar numita Acţiune Civică 2012 nu poate fi privită ca ceva de perspectivă, iar asta şi din cauza radicalismului la care recurge. În acest contingent zice-se că mai intră şi Forul Democratic al Românilor din Moldova condus de poetul Nicolae Dabija, care declară ba că are 200 de mii de membri, ba 500 sau chiar un milion, însă se pune întrebarea: De ce nu l-au votat măcar un sfert din ei pe Dabija atunci cînd a candidat pentru Parlamentul României?
Resuscitarea la intervale regulat şi parcă bine precizate a românismului/unionismului în R. Moldova la comanda Bucureştiului, aşa cum procedează de la o vreme chiar Traian Băsescu, pare să aibă scopul de a provoca Rusia, de a-i justifica pretenţii protecţioniste faţă de Moldova. Acest lucru a fost deja semnalat şi de către unii analişti români. România este mult prea slabă în faţa Rusiei în această chestiune, indiferent de statutul ei de ţară membră a UE şi NATO. Am da dovadă de o mare naivitate dacă am exclude varianta deloc utopică în care R: Moldova să reintre în sfera de influenţă a Rusiei, iar contribuţia „României lui Băsescu” la acest proces este deja determinantă.
Vă lăsăm, dragi cititori, să analizaţi singuri neliniştitoarea declaraţie de la finele săptămînii trecute a lui Gernot Erler, noul responsabil pentru relaţiile cu Rusia şi cu vecinătatea estică în cadrul ministerului de Externe german, care a spus:
„UE trebuie să reconsidere Parteneriatul său Estic şi să analizeze motivele fiascoului ucrainean”. „Sunt surprins că experţii abia acum au început să studieze dacă există vreun conflict între Uniunea Vamală a Rusiei şi Parteneriatul Estic. Avem nevoie de o soluţie rapidă pentru că nu e vorba doar de Ucraina. Moldova şi Georgia vor să semneze Acordul vara aceasta. Cum va acţiona Rusia dacă se va întîmpla acest lucru?” Adăugînd că trebuie să existe asigurarea că „nu există tensiuni între Parteneriatul Estic şi Uniunea Vamală a Rusiei" şi că „dacă Ucraina, Georgia şi Moldova vor adera la Acordul de liber schimb cu UE, Moscova se teme că aceste pieţe vor fi inundate de produse occidentale ieftine, ceea ce va submina exporturile ruseşti”.
Aşadar, vedem şi mai bine că jocurile se pot reformula oricînd, că UE ţine seamă de reacţia Rusiei faţă de destinul european ales de R. Moldova. Acum înţelegem şi mai bine cît de anemic şi lipsit de importanţă este aşa-zisul proiect unionist al lui Băsescu, dar şi cît de important este pentru iritarea intenţionată a Moscovei.