În pofida unor ameninţări ale lui Zohran Mamdani de a-l aresta, Netanyahu a declarat că se va duce la New York

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă că intenţionează, în continuare, să se ducă la New York, după ce primarul ales Zohran Mamdani (foto) a ameninţat să-l aresteze, în baza unui mandat internaţional de arestare emis pe numele său de către Curtea Penală Internaţională (CPI), relatează AFP, potrivit News.ro.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă că intenţionează, în continuare, să se ducă la New York, după ce primarul ales Zohran Mamdani a ameninţat să-l aresteze, în baza unui mandat internaţional de arestare emis pe numele său de către Curtea Penală Internaţională (CPI), relatează AFP.

Întrebat dacă va încerca să se întîlnească cu Zohran Mamdani, Benjamin Netanyahu a răspuns că, ”dacă îşi schimbă părerea şi ne recunoaşte dreptul de a exista, acest lucru va constitui o ocazie bună să începem un dialog”.

Zohran Mamdani, care provine din aripa stîngă a Partidului Democrat, urmează să devină, în Ianuarie, primul primar musulman al Big Apple, în urma unei victorii în alegerile municipale din Noiembrie.

El a catalogat Israelul drept un ”regim de aparheid” şi a denunţat ofensiva israeliană în Fîşia gaza drept un ”genocid”. El a luat, în mai multe rînduri, poziţie împotriva antisemitismului.

Primarul ales s-a angajat să trimită Poliţia Municipală să pună în execuţie mandatul de arestare a liderilor căutaţi de CPI, atît al lui Benjamin Netanyahu, cît şi al preşedintelui rus Vladimir Putin.

CPI, cu sediul la Haga, în Olanda, a emis mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu şi fostului său ministru al Apărării Yoav Gallant, pe care-i suspectează de crime împotriva umanităţii în Fîşia Gaza, în ofensiva israeliană de represalii împotriva unui atac al Hamas în Sudul Israeulului,  la 7 Octombrie 2023. Nici Statele Unite şi nici Israelul nu recunosc CPI.

În pofida declaraţiilor lui Zohran Mamdani, o arestare pare însă foarte improbabilă, cu atît mai mult cu cît nu este sigur dacă are această autoritate.

La New York trăiește cea mai mare populaţie evreiască din afara Israelului şi se află sediul ONU, unde Benjamin Netanyahu asistă cu regularitate la Adunarea Generală anuală. El a fost în mai multe rînduri şi la Washington, pentru a se întîlni cu Donald Trump, un aprărtor înflăcărat al Israelului, care a impus sancțiuni CPI.

 

01.12.25 - 14:23
01.12.25 - 14:22
01.12.25 - 14:24
01.12.25 - 14:20
03.12.25 - 00:15
02.12.25 - 13:22
03.12.25 - 00:03
02.12.25 - 11:32
02.12.25 - 13:24
03.12.25 - 00:10
04.12.25 - 00:01
02.12.25 - 13:26
02.12.25 - 12:25
01.12.25 - 14:27
02.12.25 - 13:33