Pe 6 septembrie, în centrul Chişinăului, a avut loc un miting de amploare al platformei civice "Dreptate si Adevar". Mulţimea de oameni s-a unificat datorită protestului comun împotriva uzurpării puterii de către oligarhi şi clasei politice corupte care au permis furtul de miliarde şi au demonstrat un dispreţ fără precedent faţă de poporul său.

Pe fondul tulburărilor economice şi sociale prin care trece Republica Moldova, Occidentul demonstrează deschis neîncrederea sa faţă de autorităţile acesteia. Vorbesc cu îngrijorare despre corupţia din Moldova şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola şi Ambasadorul SUA, James Pettit. Moldova este numită drept "stat uzurpat de oligarhi" de Secretarul General al Consiliului Europei T.Jagland. Ambasadorii Olandei şi Suediei, simpatizînd platformei civice "Dreptate şi adevăr", în declaraţiile sale publice, în mod deschis, rămîn uimiţi de faptul că cetăţenii nu au ieşit mai devreme să protesteze împotriva conducerii.

În acest sens, este imposibil să treci cu vederea eforturile titanice depuse în ultimii ani de către conducerea UE şi liderii ţărilor europene în vederea implicării Republicii Moldova în orbita de influenţă occidentală. Cît de greu au crescut aceştia elita locală, cu mare drag primeau oligarhii dezagreaţi astăzi, sprijinindu-i, alocînd granturi şi credite (care sînt apoi furate), organizînd la Chişinău vizite ale unor figuri politice influente şi, în sfîrşit, făcînd declaraţii încurajătoare despre ”destinul european” comun. Sau poate nu a numit Josef Bayden Moldova drept ”istoria democratică a succesului”? Oare nu a declarat acesta că alegerile din anul 2010 (în urma cărora la putere s-a instalat conducerea care, astăzi, nu este pe placul Occidentului) ”au demonstrat ataşamentul moldovenilor faţă de democraţie, guvernare transparentă, drepturile omului şi reformele economice”? Oare nu a lăudat Chişinaul fostul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, pentru succesul în negocierile privind Acordul de Asociere? Sau nu a dat Ucrainei drept exemplu Moldova fostul Ministru de externe polonez Radoslaw Sikorski? Cică ”să fie pentru Ucraina cel mai bun exemplu Republica Moldova care introduce reforme fără discuţii, datorită cărora primeşte de la Uniunea Europeană ajutor estimat pentru un cetăţean la nivelul statelor care se află pe pragul aderării la UE”.

Şi, dintr-o dată, peste noapte, Moldova s-a transformat pentru Occident într-un ”regat întunecat” de oligarhi, ocolit de vizitatori din Europa atît de des poftiţi înainte. Au devenit zgîrciţi la declaraţii optimiste şi oficialii de la Bruxelles. De la începutul anului Pirkka Tapiola nu încetează să-şi exprime dezamăgirea în ceea ce priveşte păstrarea problemelor în sectorul bancar, în domeniul concurenţei, reformei justiţiei şi sanitariei. Toate acestea, afirmă diplomatul european, împiedică punerea în aplicare a Acordului de asociere. Dar cum rămîne cu aprecierea liderilor occidentali precum că Moldova este o ”poveste de succes” şi un exemplu pentru alte ţări din ”Parteneriatul Estic”?

Pe acest fond, unii consideră că privînd, pe o perioadă de timp, Republica Moldova de ”raţia rece” a ajutorului financiar, Occidentul face, conform planului, pasul următor - îşi aranjează drumul pentru afacerile sale într-o altă ţară europeană care a nimerit pe ”cîrligul de credite”. Alţii se aşteaptă la ”a doua venire" în Republica Moldova a noilor forţe politice pro-europene cu o reputaţie nepătată (care, desigur, să asculte de Occident). A treia categorie optează pentru cele două scenarii. Iar a patra (şi aceştia sînt cei mai numeroşi, indiferent cît de mult ar încerca să-i ignore conducerea şi Occidentul) speră la o schimbare lîngă forţele pro-ruse.

Noul guvern, ajuns la volan în aceste condiţii de furtună, se spintecă între dorinţa de a întoarce buna-credinţă a Occidentului (fapt care necesită, printre altele, decizii destul de nepopulare), să fie pe placul populaţiei (ceea ce este dificil de realizat pe fondul majorării nevoite a tarifelor şi preţurilor) şi să nu perturbe echilibrul subţire al intereselor Alianţei pentru Integrare Europeană III.

În ciuda acuzaţiilor contrare, este greu de crezut că motivul situaţiei actuale dificile ar putea fi exclusiv doar două-trei persoane concrete. Profunzimea şi natura sistemică a problemelor actuale sugerează că Moldova a ajuns la impas nu doar din cauza corupţiei, dar, de asemenea, erorilor admise în cursul politic, insistent urmărit în ultimii ani de elita puterii de stat. Cu toate acestea, partenerii externi care, la rîndul său, fără junghi de conştiinţă, aveau curajul să dea sfaturi, acum doresc să împartă responsabilitatea pentru greşelile comise, inclusiv şi pentru erorile apărute în urma sfaturilor şi susţinerii lor. Politicianul care a comis greşeli la început, precum se ştie, devine prizonier al ”inerţiei percepţiei”, tinde să evite recunoaşterea greşelilor şi corectarea acestora, încearcă să compenseze într-un fel pierderile. Cu cît mai durabilă este propaganda şi perioada cursului greşit, cu atît mai greu devine să renunţi la acesta. În acest ”cerc vicios” se pare că a nimerit şi Chişinăul. Refuzînd să trăiască din mintea sa, Moldova s-a îndepărtat de evaluarea realistă a propriilor capacităţi şi interese, şi-a pierdut capacitatea de a se ghida după percepţia propriilor beneficii în afacerile interne, în dialogul cu partenerii externi, în cadrul negocierilor cu Tiraspolul.

Iniţial, la Chişinău, cu aprobarea partenerilor occidentali, se considera (şi mulţi, conform inerţiei, continuă să creadă) că integrarea europeană va rezolva toate problemele: va deschide larg piaţa europeană de multe milioane, va atrage investiţii şi chiar va ajuta la rezolvarea problemei transnistrene. Calculul a constat în faptul că, chipurile, primind după semnarea Acordului de asociere cu UE un impuls puternic pentru modernizarea şi creşterea economică, Republica Moldova va deveni un exemplu atractiv pentru Transnistria care, urmată de malul drept, ar trebui să conştientizeze toate beneficiile integrării europene.

Punctul slab al acestui concept constă în faptul că el este complet rupt de realitate. Nu a fost nevoie de mult timp pentru a înţelege acest lucru: nu s-a întîmplat nici un miracol economic (mai curînd, dimpotrivă), Moldova n-a devenit un model atractiv. Dar, nedorind recunoaşterea faptului că conceptul de dezvoltare economică pe baza integrării europene este unul greşit, s-a găsit vinovatul - corupţia şi lipsa de diligenţă în aplicarea schimbărilor propuse de Bruxelles. Avînd în vedere realităţile din sudul Republicii Moldova (cumătrismul), combaterea acestui ”rău” poate dura la nesfîrşit, învinuindu-l, în acelaşi timp, în toate celelalte probleme, precum şi în eşecul conceptul ”impecabil” de integrare europeană.

Între timp, zona de liber schimb cu UE, prea mult mediatizată, s-a transformat într-o ficţiune ideologică, şi nu o sursă de prosperitate. Chiar şi canalele TV pro-guvernamentale nu pot ignora problemele fermierilor cu grădinile lor pline de roadă pe care agricultorii nici nu intenţionează s-o recolteze pentru că nu există nici o piaţă de desfacere. Piaţa imensă europeană nu a devenit mai accesibilă. Zona de liber schimb cu UE s-a transformat în cote rigide şi cerinţe tehnice. Acum, aşteptînd transformarea totală a economiei în una de model european, Moldova riscă să piardă pe parcurs o mare parte din producători şi pieţele sale tradiţionale.

Mai mult decît atît, conform statisticii comerţului exterior al Republicii Moldova din 2014, de pe data de 1 septembrie, cînd a început implementarea Acordului de asociere, potrivit statisticilor ONU, exporturile către UE au crescut de la 1140.9 milioane de dolari în 2013 la 1246 milioane. Aceste statistici sînt citate cu mîndrie de către reprezentanţii coaliţiei de guvernare, precum şi de către unii experţi care şi-au construit cariera bazînduse pe promovarea ideii integrării europene. Cu toate acestea, se ascunde faptul că această creştere se explică prin re-export, iar exportul propriu zis de produse moldoveneşti a scăzut.

Potrivit ONU, dacă în 2013 volumul exporturilor către UE a produselor moldoveneşti a fost de 840.7 milioane de dolari, în 2014 aceasta a scăzut la 791,9 milioane. Pe cînd volumul re-exporturilor către UE, în aceeaşi perioadă, dimpotrivă, a crescut de la 296,57 milioane în 2013 la 454.1 milioane în 2014.

Anul trecut, livrările întreprinderilor moldoveneşti în UE au scăzut cu 48,8 milioane de euro (5,8 %). Speranţa că creşterea volumului schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană va stimula creşterea producţiei interne şi crearea noilor locuri de muncă nu se adevereşte. Aici devine înţeleasă dorinţa găgăuzilor, a Transnistriei şi a producătorilor moldoveni (din păcate, nu şi a autorităţilor) de a se întoarce neapărat pe piaţa rusă, de a-şi întări poziţiile pe pieţele din alte ţări CSI.

Aici putem adăuga că, din ianuarie pînă în iunie 2015, exportul de mărfuri moldoveneşti în ţările din Uniunea Economică Eurasiatică (cu excepţia, din motive evidente, a Rusiei) a crescut: în Belarus – cu 14,2 milioane dolari (în comparaţie cu prima jumătate a anului 2014), în Kazahstan - cu 13,5 milioane. Totalul exporturilor către aceste două ţări a crescut cu 27,7 milioane de dolari. Exportul în toate ţările UE a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 5,3 milioane dolari (0,9 %). Aceasta este statistica - indicatorul cel mai elocvent al faptului unde sînt situate, de fapt, interesele economice ale producătorilor din Moldova - cei care dezvoltă economia, generează valoarea adăugată, crează locuri de muncă, plătesc impozite şi alte taxe, completînd astfel bugetul ţării. Poate este timpul să acceptăm realitatea: este imposibil de înlocuit piaţa de Est cu cea de Vest! Dezvoltînd comerţul în Occident, nu trebuiau sacrificate relaţiile cu Est refuzînd discuţiile în prealabil cu partenerii tradiţionali despre consecinţele asociaţiei.

În ciuda solidarităţii aparente a ”fraţilor” de integrare europeană – a Ucrainei care, de asemenea, a semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova pierde şi această piaţă. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în 2014 exporturile către această ţară au scăzut la 109,2 milioane dolari (22,2 % în comparaţie cu 2013). Și din ianuarie pînă în iunie 2015 acest indicator a scăzut cu 17,8 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut - la 54,5 milioane.

Însă, adepţii integrării europene nu afişează asemenea informaţii. Aceştia se ascund şi de evaluarea realistă a perspectivelor economiei Republicii Moldova în condiţiile absenţei – în ciuda participării la mai multe zone de liber schimb - accesului cu adevărat nelimitat pe pieţele de desfacere, atît de vitale în perioada de criză. În Occident pun piedică cotele şi standardele tehnice stricte, în Est – pretenţii la calitate şi restricţiile tarifare impuse din cauza riscului de re-export. Însă, pentru economia Republicii Moldova, orientată către export, lipsa unei pieţe mari şi stabile de desfacere limitează puternic dezvoltarea. Se pare că a venit timpul pentru a realiza interesele fundamentale ale ţării...

Cu toate acestea, în loc să se rezolve problema care blochează dezvoltarea ţării, toată puterea elitelor a fost orientată spre reluarea ajutoarelor din exterior pentru a acoperi ”găurile bugetare”. Partenerii occidentali, pentru a se da bine pe lîngă poporul nemulţumit, solicită autorităţilor dovezi privind lupta împotriva corupţiei şi implementarea reformelor prioritare, plasîndu-le drept condiţie pentru primirea împrumuturilor şi granturilor. De parcă supremaţia statului de drept şi combaterea corupţiei sînt necesare nu pentru viaţa normală a oamenilor şi dezvoltarea durabilă a ţării, ci, mai presus de toate, pentru a face pe placul creditorilor care, judecînd după frecvenţa declaraţiilor sale, sînt deranjaţi de aceste probleme mai mult decît liderii de la Chişinău. Demagogia a lăsat rădăcini atît de adînci în discursul politic din Republica Moldova, că se scapă din vedere cel mai important lucru: ţării nu i se propune un model care, în viitorul apropiat, va ajuta economia să lucreze independent. Este vorba ca ţara să fie pusă pe ”zgardă de credite”. Exemplul recent - Grecia – se pare că nu a întors politicienii moldoveni la o evaluare obiectivă a realităţii economice dure.

Cautînd, cu orice preţ, justificarea greşelilor care ameninţă să devină pentru ţară drept consecinţe dezastruoase, privarea de independenţă în alegerea căilor de dezvoltare, precum şi cercurile autoritare cu ajutorul mass-mediei aflate sub control, creează ”filtre informaţionale” care împiedică percepţia adecvată a celor întîmplate şi schimbarea paradigmei politice.

Între timp, raţiunea şopteşte că este obligatorie detaşarea de construcţia ”castelelor aeriene” europene şi este nevoie de crearea unei formule solide a creşterii economice. Pentru modelul orientat spre export, o soluţie logică ar fi găsirea pieţelor cu cea mai mică rezistenţă. În mod tradiţional, această piaţă pentru Republica Moldova (inclusiv pentru Transnistria) a fost cea din Est.

Dar, Asocierea grăbită a Moldovei cu UE şi crearea zonei de liber schimb, fără nici o discuţie temeinică cu partenerii tradiţionali, au subminat şi funcţionarea Zonei de comerţ liber în cadrul CSI care, lansată pe 1 ianuarie 2013, a fost considerată de către toţi cei opt membrii ai săi drept un element de mare succes pentru relaţiile reciproce. Chisinaul s-a limitat doar la consultări formale cu partenerii din CSI cu scopul aducerii la cunoştinţă despre acordul său cu Uniunea Europeană. Opinia acestora şi evaluarea propriilor riscuri nu a influenţat decizia Moldovei. În acest context, ceilalţi membri ai Zonei de liber schimb din CSI au fost nevoiţi să adopte, de sine stătător, decizii cu privire la formatul viitorului comerţ cu Moldova, ţinînd cont de apariţia unui factor nou şi nediscutat – „alăturarea” Uniunii Europene la Zona de liber schimb a CSI. Acordurile, aplicate de-a lungul anilor în cadrul Comunităţii, au fost distruse de acţiunile unilaterale după “poftele” Occidentului.

Dar acum, Chişinăul nu doar pune piedici găgăuzilor si transnistrienilor să se întoarcă pe piaţa obişnuită pentru exportatori, dar, de asemenea, demonstrează incapacitatea de a-şi apăra interesele şi de a negocia cu Moscova. Eforturile cu greu observabile în acest doleniu se limitează la postura unui obijduit şi neînţeles. Europenii, într-o perioadă de impas pentru Moldova, s-au retras, lăsînd-o să-şi rezolve independent problemele cu Rusia, cu toate că Moscova a propus Bruxelles-ului să discute aceste probleme onest şi transparent. Situaţia rămîne neschimbată, iar o schimbare este posibilă doar în cazul în care Republica Moldova va lăsa deoparte sloganele ideologice de genul ”locul nostru este în Europa” (nimeni, apropo, nu neagă acest lucru) şi îşi va orienta ambiţiile şi puterile spre soluţionarea problemelor economice, în loc să se ocupe de jocuri geopolitice suspecte.

Politica Republicii Moldova ar trebui să se întoarcă la pragmatismul autentic, bazat pe evaluarea situaţiei reale şi a perspectivelor sale. Acest lucru va ajuta la îmbunătăţirea atmosferei în reglementarea transnistreană, la salvarea economiei aflate în scădere, la restabilirea relaţiilor cu Rusia, la întoarcerea dialogului cu Bruxelles-ul la un nivel realist.

Experţii angajaţi pot vorbi frumos şi mult despre beneficiile „capcanei creditare”, îndepărtarea de la pieţele tradiţionale, presiunea asupra Tiraspolului (pentru asta sînt plătiţi din fondurile din Occident), însă un politician ar trebui să caute sprijin în rîndul poporului. Și, dacă nu va fi prea tîrziu, forţa politică, capabilă să ofere o reţetă viabilă pentru salvarea ţării, va putea să se asigure de o astfel de susţinere.

Condiţiile Moscovei şi a Bruxelles-ului sînt cunoscute, Chişinăul ar trebui, cît mai curînd, să se decidă referitor la acţiunile sale, pînă cînd economia nu s-a prăbuşit totalmente, iar populaţia aptă de muncă care a rămas nu a plecat peste hotare pentru totdeauna, nevazînd perspective în propria ţară. La urma urmei, oare prosperitatea cetăţenilor – în numele stabilităţii şi dezvoltării - nu este cel mai important şi suprem interes al oricărui stat?

Petru CAZANCIU, politolog