Cine a pierdut, cine a cîştigat?

Deşi a trecut mai bine de o lună de cînd s-a anunţat că proiectul Nabucco a picat, presa străină, îndeosebi cea din Europa, nu încetează să vorbească despre cauzele acestui eşec. Prea mare a fost miza. Noi am scris că prin construcţia acestui gazoduct România dorea să-şi realizeze independenţa energetică. Şi RM ar fi putut fi printre beneficiarii acestui proiect, pentru că prin gazoductul Iaşi-Ungheni gazele din Nabucco ar fi ajuns în casele noastre.

Presa din Europa tratează eşecul Nabucco ca pe un fiasco al politicii Uniunii Europene de diversificare a livrărilor de gaze, ca pe o victorie geopolitică a Rusiei, dar şi ca un cîştig al Azerbaidjanului, al cărui consorţiu SOCAR a preferat proiectul TAR în detrimentul Nabucco. Unii cad de acord cu acest punct de vedere, alţii nu prea. Care-i, totuşi, adevărul? Au căutat să-l afle şi doi jurnalişti de la o publicaţie periodică prestigioasă din Ucraina, concluziile lor find preluate de alte segmente mass-media de peste hotare, inclusiv din Rusia.

Potrivit acestora, Uniunea Europeană, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din lume, caută cu înfrigurare să realizeze una dintre strategiile sale de bază: consolidarea securităţii energetice prin diversificarea surselor şi căilor de transportare. Pînă acum UE a reuşit să-şi creeze instrumentele legislative în vederea aplicării acestei strategii, adoptînd cele trei pachete energetice, însă nu a dat dovadă de suficientă tenacitate pentru a construi nişte gazoducte de proporţii.

Ţopăiala în jurul proiectului Nabucco, în viziunea lor, este o ilustrare a inconsistenţei politicilor UE în acest domeniu. Mai mult decît atît, slăbiciunea comunităţii europene de-a fructifica acest proiect a încurajat multe iniţiative locale. Astfel, un tandem strategic turco-azer a lansat proiectul TANAR. Un grup de companii norvegiene, germane, elveţiene, precum Statoil, E.ON, Ahro, au venit cu proiectul TAR, ca o continuare a TANAR pe teritoriul Greciei, Albaniei care, traversînd Marea Adriatică, trebuie să ajungă în partea de Sud a Italiei.. În componenţa consorţiului care urmează să realizeze proiectul TAR în defavoarea Nabucco urmează să intre SOCAR-ul azer, BP-ul britanic, Total-ul francez şi Fluxys-ul belgian.

Jurnaliştii din ţara vecină vorbesc de un insucces al Uniunii Europene, pentru că Nabucco, chiar în versiunea lui ciuntită, Nabucco West, nu a depăşit stadiul de proiect. Prin selectarea proiectului TAR, rivalul Nabucco, Uniunea Europeană va beneficia de livrări directe din regiunea Mării Caspice în volum de 10 miliarde de metri cubi de gaze, anual, începînd cu 2019. Dar aceste perspective vizează doar anumite ţări din UE, precum Grecia şi Italia. Pledînd pentru concurentul lui Nabucco, Azerbaidjanul a urcat puţin în ratingul strategic al UE. Însă, alegînd TAR, această ţară a ratat Europa Centrală, care va mări consumul de gaze.

În opinia jurnaliştilor ucraineni, SOCAR, companie de stat din Azerbaidjan, a preferat proiectul TAR în defavoarea Nabucco pentru că s-a speriat de concurenţa cu Gazprom-ul şi astfel a bătut în retragere. Manevra autorităţilor de la Bacu nu aduce a gaze cît a politică, evidenţiază aceştia. Pentru că, susţin ei, Azerbaidjanul consideră că soluţionarea conflictului privind Karabahul de Munte, regiune aflat astăzi în subordinea Armeniei, depinde în mod exclusiv de Moscova. Ceea ce în viziunea lor este o iluzie şi această ţară va plăti scump, conchid autorii articolului.

După ce fluviile de dolari ce curg din exporturile de petrol şi perspectivele lărgirii acestora ca urmare a fluxului de venituri obţinute din gaze le-au luat minţile, avertizează reprezentanţii mass-media din ţara vecină, autorităţile de la Bacu s-au concentrat pe un război-fulger cu Armenia, fără a lua în calcul o posibilă înfrîngere. Bunăoară, dintr-o asemenea perspectivă, culoarul energetic din Caucazul de Sud ar putea fi retezat cu uşurinţă. Acesta este un scenariu pe care şi-l doreşte Rusia, deoarece aceasta tratează gazul azer pe piaţa europeană drept o marfă a concurentului său, de altfel ca şi pe cel turkmen. Prin creşterea tensiunii în zona respectivă şi dezgheţarea conflictului din Karabahul de Munte din vina Azerbaidjanului, relevă jurnaliştii ucraineni, Moscova va putea să atingă trei obiective strategice: nu va permite răzbaterea gazului azer în Europa, va face imposibilă realizarea proiectului caspic pentru gazul turkmen şi, în consecinţă, va deţine controlul asupra acestor două surse de gaze.

Eşecul Nabucco West pune cruce pe planul Aserbaidjanului de a-şi recupera Karabahul de Munte, întrucît acest stat va pierde sprijinul UE, care a fost destul de activă pînă acum în această privinţă, avertizează publicaţia periodică din ţara vecină. Ignorarea intereselor energetice ale europenilor nu va trece fără urmări. Îndeosebi, s-au arătat iritate ţările din grupul Vîşegrad, România şi Bulgaria, care sperau să scăpe de dependenţa de gazele ruseşti prin participarea la Nabucco.

Nici dacă privim din perspectivă economică, alegerea făcută de azeri în favoarea proiectului TAR nu este una tocmai fericită, argumentează jurnaliştii ucraineni. Pentru că se ştie: banii fac politica. Aşa că aspectul economic al proiectului TAR poate provoca dubii în ce priveşte rentabilitatea lui printre firmele şi ţările care urmează să-l realizeze, precum şi referitor la sensul lui politic în regiune. Astfel, Albania consumă anual nu mai mult de 20 milioane de metri cubi de gaze şi nu are nici o importanţă pentru perspectivele pieţei de gaze pentru TAR, chiar dacă această ţară va consuma cu mult mai mult. Italia reduce consumul de gaze, din cauza preţului mare şi a haosului din ţară. Lipsa companiilor energetice din această ţara pe lista acţionarilor TAR este tot un argument că gazul azer nu are şanse mari să pătrundă pe această piaţă. Nici Grecia, cu un consum moderat de acest combustibil, nu poate să devină un mare consumator de gaze azere. Iar răzbaterea pe pieţele ţărilor balcanice prin construcţia de conducte de derivaţie nu prea îşi are rostul, pentru că, dimensiunile acestora sînt mici. Unde mai pui că statele respective fac parte din comunitatea energetică europeană, ceea ce va impune compania azeră SOCAR să se conforme legislaţiei europene în domeniul energetic.

Cît priveşte Rusia, punctează jurnaliştii ucraineni, unde starea de euforie provocată de ratarea proiectului „odios” Nabucco a atins cote înalte, aceasta se bucură prea devreme, deoarece a scăpat din vedere cel puţin două lucruri. În primul rînd, a început realizarea culoarului de Sud de gaze al UE prin proiectele TANAR şi TAR care, deşi nu este întru totul un scenariu elaborat de către Bruxelless, totuşi înseamnă ceva. Mai apoi, a fost selectat un proiect cu un volum mai mic de investiţii, care nu este de comparat cu costul „Torentului de Sud”, proiectul unui gazoduct gîndit de Rusia pentru a-şi transporta gazele sale în Europa.

Ambele ar valora, luînd în calcul majorarea cheltuielilor în procesul de construcţie, 10 miliarde de dolari SUA. Pe cînd proiectul gazoductului rus „Torentul de Sud” ar valora aproape 20 miliarde de dolari SUA. Însă, după estimările unor experţi independenţi, construcţia unor gazoducte de conexiune între regiunea rusă Iamal, unde se extrag gazele ruseşti, şi litoralul Mării Negre va ridica preţul global la 50 miliarde de euro. Cine dintre partenerii europeni ai „Gazprom”-ului va dori să finanţeze acest proiect gigant al lui Putin, se întreabă jurnaliştii ucraineni.

Prăbuşirea proiectului Nabucco, potrivit acestora, va corecta planurile ţărilor UE privind diversificarea livrărilor de gaze, orientate spre micşorarea dependenţei de Rusia. Chiar dacă aşteptările privind succesele politici energetice europene nu s-au adeverit, spun ei, ţările din UE, îndeosebi cele din grupul Vîşegrad, vor fi mai ambiţioase, mai unite în privinţa asigurării independenţei lor energetice. Astfel, România, afectată de acest eşec, s-a repezit cu toată fermitatea, cu toate forţele să facă gazoductul Iaşi-Ungheni, a cărui construcţie va începe chiar în această lună.

Vlad LOGHIN