Autor: Vlad LOGHIN

Ce se întîmplă cu omul cînd ajunge la putere? Or, e destul să-i dai un post, oricît de mic ar fi, că îndată acesta devine de nerecunoscut, de cele mai multe ori se transformă într-un monstru. Îi sfidează pe cei din jur: fie membrii familiei sale, rudele, prietenii, fie străinii. Or, puterea, ca şi banul strică omul. Oare chiar să aibă aceasta nişte influenţe drăceşti, încît, ajungînd în mrejele ei, individul îşi pierde condiţia morală? Sau, poate totul se rezumă la esenţa naturii umane?

Psihologul Andy J Yar, colaborator ştiinţific la Institutul tehnologic din Massachusetts (SUA), susţine că cunoştinţele oamenilor despre cei care îi înconjoară  se schimbă în funcţie de faptul dacă ei se simt tari, puternici, sau neputincioşi, fără putere. Din punctul lui de vedere, noi ne facem o părere despre puterea, forţa altora, judecînd după puterea şi forţa noastră. Cu cît noi ne simţim mai puternici, cu atît alţii ne par mai slabi. De multe ori noi nu facem deosebire între starea de neputinţă şi cea de nimicnicie.

Andy J Yar a recurs la un experiment simplu. Manipulînd un grup de indivizi, aleşi anume pentru experimentele sale, insuflîndu-le fie simţul puterii, fie al neputinţei, în condiţii de laborator totul este posibil, psihologul i-a rugat pe aceştia să spună care este înălţimea şi greutatea unor oameni, pe care i-au văzut în realitate, dar şi în fotografii.

Astfel, s-a dovedit că managerii generali ai companiilor arată de obicei peste statura medie a unui om. Conform unor estimări, pentru fiecare ţol, unitate de măsură pentru lungimi folosită în Anglia şi SUA, egală cu 25,4 milimetri,ce trece de înălţimea medie a unui om persoana respectivă beneficiază  anual de aproape 800 dolari. Desigur, în timpul experimentelor cei mai puternici credeau că alţii sînt mai mici ca statură decît cum arată în realitate.

Concluziile lui  Yap confirmă ceea ce noi am ştiut totdeauna: dacă te laşi cucerit de putere, aceasta îţi ia minţile. Cercetările de decenii privind relaţiile dintre putere şi comportamentul omului arată că există cîteva modalităţi previzibile ale oamenilor de a reacţiona la fenomenul puterii, care pot fi privite ca nişte manevre de a-i influenţa pe alţii. Astfel, experimentul demonstrează că doar rugînd pe cineva să-şi aducă aminte de clipele în care a trăit sentimentul puterii îi poţi induce omului starea psihică respectivă.

Mai mult ca atît, cercetătorii au realizat că individul poate să simtă efectul puterii chiar şi printr-o demonstraţie dominantă, expansivă a corpului său. Cum, de altfel, o fac sportivii, întinzînd mîinile înainte, îndreptîndu-şi trufaş spinarea lor. Chiar şi atleţii orbi, în caz de victorie, repetă această poziţie, deşi nu au văzut niciodată acest gest, care conţine ceva principial, fundamental.

Puterea nu corupe, ea te descătuşează, susţine Joe Magee, cercetător ştiinţific şi profesor de management la Universitatea din New York. „Puterea dă frîu liber autenticului „eu” care iese afară”,- precizează acesta. „Or, mulţi dintre noi respectăm anumite norme sociale. Lucrăm în anumite colective care exercită anumite presiuni, cerîndu-ne să ne adaptăm. Însă, de îndată ce ai puterea în mîinile tale, poţi să fii tu însuţi”, precizează Joe Magee.

Această stare se manifestă în mai multe feluri. În primul rînd, se consideră că omul aflat la putere mai rar ia în seamă părerile, propunerile altora.  În cadrul unui experiment, unor participanţi li s-a insuflat simţul puterii şi al influenţei, altora-nu, după care toţi au fost rugaţi să-şi scrie litera”e” pe frunte. De altminteri, litera dată putea fi scrisă în mod diferit: fie îndreptată spre sine, fie spre alţii. S-a dovedit că oamenii care trăiau sentimentul puterii au scris cel mai des acest semn îndreptat spre ei, dar nu către cei din jur. Adică, aceştia au avut grijă ca doar lor să le fie mai uşor să citească ceea ce au scris, fără a se gîndi la cei de alături.

Puterea îi dă multe avantaje celui care o deţine. Persoanele autoritare sînt predispuse să recurgă la acţiuni hotărîtoare. Un experiment simplu a arătat că oamenii, care aveau sentimentul puterii, deconectau mai des ventilatorul din odaie, pentru că îi irita vuietul lui.

Puterea atenuează teama îngrădirilor şi-i determină pe oameni să acţioneze mai rapid. Persoanele autoritare judecă lucrurile mult mai abstract, concentrîndu-se  cu precădere pe situaţii de ansamblu decît pe detalii mici. Ei îşi aduc aminte foarte rar de barierele ce le-au apărut în cale spre atingerea ţelului rîvnit. Aceştia nu dau prea multă importanţă riscurilor, au un nivel înalt al testoteronului, hormonul dominării, şi unul scăzut al cortizonului, hormon al stresului.

Oamenii, care în condiţii de laborator beneficiază de mai multă putere, sînt cei ce descoperă mai multe soluţii, spune Magee. Ei concep dincolo de limita lucrurilor prezente obiectiv, dincolo de soluţiile oferite de aceste realităţi, realizează mai multe direcţii ale acţiunilor care pot fi îndeplinite. Acesta este efectul puterii, care te absolveşte de teama pedepsei pentru faptele săvîrşite şi greşelile comise.  În felul acesta, se formează o altă trăsătură distinctivă a indivizilor care deţin puterea, făţărnicia. Această „bogăţie” zace adînc în natura noastră, concluzionează Joe Magee.

Pe parcursul unui experiment, participanţii dotaţi cu mai multe putere indicau că ei sînt mai intoleranţi faţă de minciună. Însă, cînd li s-a dat  posibilitatea să înşele, ca să beneficieze de un onorariu mai mare, aceştia nu au rezistat ispitei.

Autorul investigaţiei explică cum asemenea influenţe pot înveşnici structurile puterii în societate. După el, rezultă că cei aflaţi la putere nu numai că iau tot ce rîvnesc, deoarece o pot face fără a fi pedepsiţi, dar şi din cauză că, intuitiv, simt că au dreptul la un asemenea delict. Dimpotrivă, cei din afara puterii nu primesc ceea ce li se cuvine, nu numai pentru că lor nu li este permis, dar  şi pentru că ei, intuitiv, simt că nu au acest drept.

Cercetătorii conchid, că acolo unde domină făţărnicia, se manifestă cel mai des trădarea. Un sondaj pe un eşantion de 1500 specialişti profesionişti a demonstrat  că persoanele din structurile superioare ale ierarhiilor corporative au mărturisit că s-au gîndit mai des să-şi înşele partenerii de viaţă. Practic, necinstea şi puterea sînt de nedespărţit.