Identitate disputată sau disputabilă...

Autor: Kurt SOLOVIOV

Republica Moldova este ţara paradoxurilor. Orice străin care vizitează ţara rămîne nedumerit, stupefiat de „ceaţa lingvistico-identitară moldovenească”. Am cunoscut numeroşi astfel de oameni. Dincolo dintre confuzia „limbă română-limbă moldovenească”, care, de fapt, nu le dau bătaie de cap, nu-i preocupă, străinii care vor să stea mai mult în Moldova sunt în faţa unei dileme: Ce limbă să încerce să vorbească – română sau rusă? Învăţînd rusa, pot comunica cu absolut toţi cetăţenii acestui stat; învăţînd româna, doar cu o parte din populaţie, chiar dacă nu-i majoritară.

Ne vom opri, însă, doar la cîteva realităţi ce sunt de-a dreptul halucinante dacă le pătrundem esenţa! Aflăm, spre exemplu, că studenţii facultăţilor de limbi moderne de la Universitatea "Alecu Russo" din Bălţi şi „Ion Creangă” din Chişinău, deşi sunt vorbitori de limbă română, sunt nevoiţi să studieze după manuale în limba rusă. Solicitîndu-i-se opinia, Nicolae Chicuş, rectorul Universităţii Ion Creangă, oferă o explicaţie de-a dreptul bulversantă: „Existat o asemenea situaţie deoarece profesorul nu cunoştea bine limba română.” Reţineţi că este vorba despre o instituţie de învăţămînt superior!

Aflăm că acelaşi lucru se întîmplă şi Universitatea de Stat a Moldovei din Chişionău, o instituţie care trebuie să fie emblematică pentru întregul sistem de învăţămînt superior din întreaga ţară. Conducerea Facultăţii de limbi străine din cadrul USM ar fi declarat că se întîmplă acest lucru deoarece profesorii au libertatea să aleagă manualele în funcţie de tema lecţiei, invocîndu-se şi numărul insuficient sau lipsa acestora, precum şi faptul că în biblioteca USM nu există decît manuale de studiere a limbilor moderne editate pînă în anul 1990. Fără alte comentarii!

Încercînd să vă oferim şi „un alt fel de spaţiu public”, mai venim cu cîteva exemple! Recent, presa scrisă şi televiziunile s-au mîndrit, nevoie-mare, cu faptul că o tînără moldoveancă va juca într-un film la Hollywood. Admirabil, mi-am zis! Apoi am văzut-o pe viitoarea distribuită într-un film american şi la televizor. Bineînţeles că vorbea în limba rusă. La fel s-a întîmplat şi în cazul fătucii care a reprezentat Republica Moldova la Miss Univers! Aşadar, prin intermediul acestor tipuri de mesageri ai ţării peste hotare, străinii află că în Moldova limba oficială vorbită a statului este cea rusă.

Acum să tragem cu coada ochiului şi spre ziarele şi televiziunile din România. Atunci cînd un moldovean din Republica Moldova sau unul originar de aici, dar stabilit în România sau în oricare ţară occidentală înregistrează vreun succes notabil, jurnaliştii români scriu: „Românul „X” a triumfat la..., în..., a cucerit... etc.”

Atunci cînd acelaşi tip de moldovean, chiar şi cu cetăţenie română, atunci cînd comite vreo infracţiune în România sau în altă ţară, aceeaşi jurnalişti scriu: „Cetăţeanul Republicii Moldova „X” a violat..., furat, ucis... etc.” De ce aceste delimitări tendenţioase? Fără comentarii!

Mă opresc aici, avînd ferma convingere că este imposibil să determini schimbare unor stări de lucruri sau mentalităţi printr-un modest articol de ziar, care, totuşi, este scris cu amărăciunea celui nevoit să constate că provine dintr-o ţară a cărui popor nu are o limbă a lui, o limbă pe care s-o vorbească întru definirea identitară a statului Republica Moldova. Sub acest aspect, suntem nevoiţi să admitem realitatea tristă că suntem nişte generaţii pierdute atîta timp cît, la nivel de individ, nu avem proprietatea cuvintelor, nu avem cuvinte ca să definim obiecte sau stări într-o limbă.

Pînă atunci, vom dori să obţinem, să visăm sau să cerem „ceea”, „acela”... Pentru că dacă ai pierdut semnificaţia cuvintelor din limba maternă, este greu s-o redobîndeşti şi în alte limbi.