Cel mai mare ”ghinionist norocos” din lume

Cel mai norocos ghinionist din lume a supraviețuit deraierii unui tren, a căzut din avion într-o căpiță de fîn, a trecut printr-un accident de autobuz și exploziei a două mașini. La bătrînețe, a cîștigat la loto.

Frane Selak, un profesor de muzică din Croația, are una dintre cele mai incredibile biografii din istoria modernă. Este cunoscut la nivel mondial drept „cel mai norocos ghinionist din lume”, datorită abilității sale suprarealiste de a supraviețui unor catastrofe în care toți ceilalți mureau, pentru ca la finalul vieții să dea lovitura financiară supremă.

Seria sa de evenimente fatidice a început într-o zi friguroasă din Ianuarie 1962. Trenul în care călătorea de la Sarajevo la Dubrovnik a deraiat brusc și s-a prăbușit într-un rîu înghețat. În acel accident au murit 17 pasageri, însă Selak a reușit să iasă la suprafață și să înoate pînă la mal, alegîndu-se doar cu o mînă ruptă și hipotermie.

Doar un an mai tîrziu, în 1963, a urmat cel mai controversat și spectaculos incident. Selak zbura pentru prima dată cu avionul, de la Zagreb la Rijeka. Din cauza unei defecțiuni tehnice majore, o ușă a avionului s-a desprins în zbor, iar curentul de aer l-a aspirat pe Selak afară din aeronavă. Avionul s-a prăbușit, ucigînd 19 persoane. Croatul, însă, a avut un noroc statistic imposibil: a căzut în gol, fără parașută, și a aterizat direct într-o căpiță uriașă de fîn dintr-o fermă, care i-a amortizat impactul. S-a trezit la spital cu doar cîteva zgîrieturi.

Ghinionul l-a urmărit constant. În 1966, autobuzul în care se afla a derapat de pe șosea și a căzut într-un rîu, ucigînd 4 oameni; Selak a scăpat din nou nevătămat. În anii '70, a supraviețuit la două explozii auto: într-un caz, rezervorul mașinii a luat foc în mers, iar el a sărit din autoturism cu cîteva secunde înainte ca acesta să sară în aer. În celălalt caz, o defecțiune la motor a trimis flăcări prin gurile de ventilație, arzîndu-i tot părul de pe cap, dar lăsîndu-l în viață.

Ultimul mare accident a avut loc în 1996, pe un drum de munte. Mașina sa a fost lovită de un camion al ONU într-o curbă. Selak a virat brusc spre parapet, mașina a căzut în prăpastie 100 de metri, dar el a fost proiectat prin parbriz (nu purta centură) și a rămas agățat într-un copac de pe marginea stîncii, privind cum mașina sa explodează în vale.

După o viață trăită la limita morții, destinul i-a oferit o recompensă finală. În anul 2003, la vîrsta de 73 de ani, la doar două zile după ce și-a serbat ziua de naștere, Frane Selak a cîștigat marele premiu la loteria din Croația, în valoare de aproximativ 800.000 de euro.
A sărbătorit cumpărîndu-și o casă și o barcă, dar ulterior a decis că „banii nu aduc fericirea”, a vîndut proprietățile de lux și a împărțit mare parte din avere prietenilor și familiei, retrăgîndu-se într-o viață modestă pînă la moartea sa, în 2016. 

 

01.12.25 - 14:23
12.12.25 - 13:22
02.12.25 - 13:24
04.12.25 - 00:01
03.12.25 - 00:03
04.12.25 - 13:01
02.12.25 - 23:57
03.12.25 - 00:15
11.12.25 - 00:30
09.12.25 - 00:09
03.12.25 - 00:10
12.12.25 - 13:20
02.12.25 - 13:26
05.12.25 - 13:48
01.12.25 - 14:24