Cel mai mare jaf din perioada comunistă a României

În dimineața zilei de 28 Iulie 1959, Bucureștiul a fost martorul unui eveniment care părea imposibil într-un stat polițienesc precum Republica Populară Română. O mașină a Băncii Naționale a României, o Skoda Station care transporta banii pentru salariile muncitorilor, a fost blocată în trafic și jefuită în plină zi de un grup de indivizi înarmați și mascați. Suma sustrasă a fost colosală pentru acea vreme: 1.686.000 de lei. Însă detaliul care a transformat acest jaf într-o legendă urbană a fost ingeniozitatea atacatorilor.

Pentru a preveni intervenția trecătorilor sau panica generală, unul dintre membrii bandei a strigat calm către mulțime: „Circulați, nu vă opriți, se filmează!”. Cetățenii, obișnuiți cu producțiile cinematografice de propagandă, au crezut că asistă la turnarea unui film polițist și au privit curioși, fără a interveni, cum banca statului era jefuită sub ochii lor.

Ancheta care a urmat a fost fără precedent. Securitatea și Miliția erau în stare de șoc. S-au făcut mii de interogatorii și s-au mobilizat resurse enorme. După două luni, făptașii au fost prinși, iar identitatea lor a provocat un cutremur la vîrful Partidului Comunist. Nu erau interlopi de rînd, ci membri ai elitei intelectuale și politice.

Grupul, condus de Alexandru Ioanid, fost locotenent-colonel de Miliție, și fratele său Paul Ioanid, inginer expert în rachete, îi mai includea pe soții Igor și Monica Sevianu (jurnaliști), Sașa Mușat (profesor universitar de istorie) și Haralambie Obedeanu, decan la Facultatea de Ziaristică. Toți erau membri de partid, unii cu vechime, evrei de origine, care ocupaseră funcții importante în aparatul de stat.

Motivația lor rămîne și astăzi un subiect de dezbatere istorică. La proces, ei au declarat că banii urmau să fie folosiți pentru a finanța organizații care să ajute evreii din România să emigreze în Israel, dar există și ipoteza că gestul lor a fost un act de sfidare supremă la adresa regimului care îi dezamăgise politic.

Procesul a fost rapid și sentința dură: pedeapsa capitală pentru cei cinci bărbați și muncă silnică pe viață pentru Monica Sevianu, care era mamă a doi copii.

Însă regimul nu s-a mulțumit doar cu execuția. Cei șase condamnați au fost obligați să joace în filmul „Reconstituirea”, o producție regizată de Virgil Calotescu, în care trebuiau să își reinterpreteze propriile roluri și să reconstituie jaful și ancheta pas cu pas.

Timp de cîteva săptămîni, acești oameni care își așteptau sfîrșitul au fost scoși din celule, duși la locul faptei, machiați și puși să „fure” din nou banii în fața camerelor de filmat, totul pentru a arăta poporului eficiența Miliției. Filmul a fost difuzat în cercuri închise de partid, ca material didactic.

Imediat după terminarea filmărilor, în Februarie 1960, cei cinci bărbați au fost duși la penitenciarul Jilava și executați prin împușcare. Monica Sevianu a fost grațiată ani mai tîrziu și a emigrat în Israel, luînd cu ea secretele unei operațiuni care a sfidat un sistem întreg.

01.12.25 - 14:23
12.12.25 - 13:22
04.12.25 - 00:01
02.12.25 - 13:24
03.12.25 - 00:03
03.12.25 - 00:15
04.12.25 - 13:01
02.12.25 - 23:57
11.12.25 - 00:30
09.12.25 - 00:09
03.12.25 - 00:10
12.12.25 - 13:20
02.12.25 - 13:26
05.12.25 - 13:48
01.12.25 - 14:24