AMBASADA SUA: PLAHOTNIUC FACE PARTE DINTR-O DELEGATIE CONDUSA DE CALMIC

Omul de afaceri Vlad Plahotniuc a ajuns la Washington în calitate de membru a unei delegații în frunte cu vicepremierul Octavian Calmîc. Într-un răspuns pentru AGORA din partea Ambasadei SUA este menționat că delegația a ajuns la Washington și a participat la evenimentele organizate de Consiliul Atlantic.

În ultimele 30 de zile Guvernul nu a aprobat niciun proiect privind componența nominală a vreunei delegații conduse de ministrul Economiei Octavian Calmîc. Acest lucru îl deducem din procesele-verbale ale ședințelor Cabinetului de miniștri.

Ministerul Economiei nu a venit deocamdată cu un comentariu oficial la acest subiect.

Amintim că Plahotniuc s-a întîlnit cu Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de stat american. Totodată, potrivit unui comunicat al PD, Vlad Plahotniuc se află într-o vizită de lucru în SUA, în calitate de „coordonator executiv al Consiliului Alianței de guvernare”.

Sursa: agora.md