Stimate Domnule Președinte,
Cu ocazia victoriei covîrșitoare repurtate în cadrul scrutinului prezidențial din Federația Rusă, am onoarea să vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, cele mai cord
19.03.18 - 14:26
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a adresat un mesaj lui Vladimir Putin felicitîndu-l cu victoria obținută în alegerile prezidențiale din Federația Rusă.
Președintele moldovean, Igor Dodon, a postat pe pagina sa de Fac
19.03.18 - 11:58
Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu președintele Republicii Albania, Ilir Meta în cursul căreia au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor bilaterale moldo-albaneze şi oportunit
18.03.18 - 13:58
Parlamentul a examinat, la data de 16 Martie, moțiunea simplă împotriva viceprim-ministrului pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă.
Poziția fracțiunii Partidului Socialiștilor asupra moțiunii simple a fost expusă de către deputatul
16.03.18 - 17:41
Socialiștii au cerut în cadrul sesiunii plenare a parlamentului din 16 Martie, audierea conducerii organelor de drept în legătură cu acțiunile planificate de unioniști pentru 24-27 Martie.
“În perioada de 24-27 martie, &i
16.03.18 - 13:32
O dezvăluire a Jurnal TV şi o demisie în folosul lui Plahotniuc, pe termen lung
Recenta dezvăluire a conversaţiei telefonice dintre Alexandru Tănase, cînd era preşedintele Curţii Constituţionale, şi Veaceslav Platon a provocat co
15.03.18 - 17:39
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Binali Yildirim, prim-ministrul Republicii Turcia.
În cadrul întrevederii, șeful statului a menționat evoluţia ascendentă a dialogului bilateral, care a condu
15.03.18 - 17:35
În cadrul lucrărilor Forumului internațional de la Baku, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev. Aceasta este deja a doua întrevedere a celor doi of
15.03.18 - 14:29
La invitația omologului său Ilham Aliev, Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, întreprinde o vizită în Azerbaidjan, pentru a participa la Forumul Internațional ”VI Global Baku Forum 2018” care se desfășoară &ici
15.03.18 - 12:44
Cînd vor înţelege politicienii că trebuie ales un primar gospodar, nu un politruc?
Deja CEC a decis ca pe 20 Mai să aibă loc alegeri pentru funcţiile vacante de primar în Chişinău şi în Bălţi. Există o aberaţie leg
13.03.18 - 17:29
Două lovituri de Stat comise cu acceptul occidentalilor
Nu mai este de mult un secret pentru nimeni că în Republica Moldova a fost instaurată dictatura personală a lui Vladimir Plahotniuc prin oficializarea Guvernului Pavel Filip spre miezu
12.03.18 - 17:09
Partidul Comuniștilor face apel la toți cetățenii țării, indiferent de naționalitate, religie, limbă, cărora le pasă de viitorul țării noastre, să-și unească eforturile pentru a combate unionismul. Îndemnul a fost lansat pe data
12.03.18 - 15:29
Ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, a afirmat că declaraţiile privind unirea dintre România şi Republica Moldova, adoptate de mai multe consilii locale din cele două ţări, nu au valoare juridică şi nu afectează r
11.03.18 - 16:49
Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a anunţat pe o reţea de socializare că îşi va prezenta în zilele următoare demisia din funcţie, în contextul în care i-ar fi fost periclitată încrederea publică de care a
11.03.18 - 16:47
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin.
În cadrul dialogului părțile au făcut un schimb de op
07.03.18 - 17:10
Astăzi a avut loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia au fost discutate mai multe subiecte. În context, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a menționat următoarele:
“Cu privire la subiectul &bd
07.03.18 - 14:41
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), partidul pro-prezidențial, precum l-a calificat președintele Igor Dodon are șanse reale de a cîștiga alegerile locale anticipate organizate în mun. Chișinău, din mun. Bălți, in
07.03.18 - 13:20
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger.
Zinaida Greceanîi a
07.03.18 - 13:10
Pensionarii care trăiesc prea mult pun în pericol guvernele, corporaţiile şi societăţile de asigurări
Republicarea de către noi a textului intitulat <Christine Lagarde: ”Bătrînii trăiesc prea mult și este un risc pentru
06.03.18 - 17:06
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova menționează faptul că în ultimii nouă ani la guvernare în Republica Moldova, cît și 11 ani la cîrma capitalei, s-au aflat persoane care în loc să dezvolte țara și Chi
06.03.18 - 14:48
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
22.04.26 - 18:36
22.04.26 - 18:35
15.04.26 - 17:37
09.04.26 - 16:27
08.04.26 - 18:28
02.04.26 - 16:56
24.03.26 - 20:19
24.03.26 - 20:18
12.03.26 - 17:06
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.03.26 - 12:43
31.03.26 - 12:41
31.03.26 - 12:39
