Ministerul Apărării rus a anunțat că Moscova a încheiat un acord cu grupări rebele siriene, în cadrul negocierilor de pace de la Cairo, privind securizarea enclavei Ghouta Orientală (periferia de est a Damascului), relatează AFP ș
22.07.17 - 17:26
Ziarul The Washington Times a scris recent despre raportul Direcţiei pentru spionaj din cadrul Ministerului Apărării al SUA, în care se arată că Rusia şi China lucrează în toată lumea împotriva SUA. „Moscova şi Beijin
20.07.17 - 17:56
Donald Trump și Vladimir Putin nu au avut nicio întîlnire "secretă" sau "confidențială" pe marginea summitului G20 în Germania la începutul lunii iulie, a asigurat miercuri purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitr
20.07.17 - 13:39
Prim-miniștrii din țările membre ale Grupului de la Vișegrad (V4 - Republica Cehă, Polonia, Slovacia și Ungaria) l-au autorizat pe omologul lor slovac Robert Fico să discute joia viitoare cu președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Ju
19.07.17 - 19:03
Deputații ruși au adoptat miercuri, în a treia lectură, un proiect de lege care prevede retragerea cetățeniei persoanelor naturalizate găsite vinovate de 'terorism', relatează AFP. Textul trebuie votat de Senat, care de obicei este o for
19.07.17 - 18:59
Președintele Donald Trump l-a desemnat marți pe diplomatul Jon Huntsman ca ambasador al Statelor Unite în Rusia, a anunțat Casa Albă într-un comunicat preluat de AFP. Ca toți ambasadorii americani, Huntsman va trebui confirmat î
19.07.17 - 15:43
Avocata rusă Natalia Veselnițkaia, care s-a întîlnit cu Donald Trump Jr. după ce tatăl acestuia, Donald Trump, a obținut nominalizarea republicană pentru alegerile prezidențiale din 2016 din SUA, a afirmat că este gata să depună
19.07.17 - 15:40
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avut două întîlniri cu omologul său rus, Vladimir Putin, la summitul G-20 din 7 iulie, a confirmat marți un oficial de la Casa Albă, citat de Reuters. Despre prima s-a relatat pe larg la m
19.07.17 - 15:07
Proclamarea, marți, de către separatiștii proruși a unui nou stat în estul Ucrainei, denumit ''Mica Rusie'', a provocat reacții nu numai din partea unor capitale occidentale, ci și a Moscovei, relatează miercuri agenția DPA. ''Sîn
19.07.17 - 15:00
O enormă submarină, cu menire ştiinţifică şi de cercetare, este creată în prezent în Federaţia Rusă. Vasul va putea să se deplaseze sub gheaţă, conturînd relieful fundului mării cu ajutorul a două gigantice aripi, asem
18.07.17 - 18:35
În spatele zîmbetelor ce însoţesc redinamizarea relaţiei franco-germane, începe să se contureze o relaţie de rivalitate între preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul federal german, Angela Merkel, &ic
18.07.17 - 17:16
Rusia şi NATO se joacă de-a şoarecele şi pisica în Europa de Est Piloţii ruşi şi cei ai Alianţei Nord-Atlantice au intrat într-un joc riscant, ce aminteşte de Războiul Rece, iar la sol, ambele părţi fac exerciţii pentru a-şi
18.07.17 - 16:41
Separatiștii proruși din estul Ucrainei au proclamat marți crearea unui nou stat: ''Mica Rusie'' (Malorusia), relatează agenția DPA. ''Guvernul Ucrainei a dovedit singur că este un stat eșuat'', au afirmat separatiștii într-o declarați
18.07.17 - 16:38
Casa Albă a afirmat luni că democrații s-au asociat cu Ucraina în timpul campaniei prezidențiale de anul trecut, contraatacînd astfel în scandalul ingerinței Rusiei în alegerile din SUA, potrivit AFP. Purtătorul de cuv&i
18.07.17 - 13:42
La trei ani de la prăbușirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în estul Ucrainei, familiile victimelor acestei tragedii aviatice au fost prezente luni la dezvelirea ''Memorialului vieții'', monument ridicat în apropiere de
18.07.17 - 13:35
„Turcia a fost de acord să achite 2,5 miliarde de dolari pentru achiziţionarea celor mai moderne sisteme ruseşti de apărare împotriva rachetelor balistice, în cadrul unei afaceri ce demonstrează că ţara respinge alianţa mili
17.07.17 - 19:16
Citiţi cu atenţie ca să înţelegeţi dacă RM mai are vreo şansă de integrare în UE Nume cu greutate, vorbe mari, ambiţii şi mai mari în umbra unor incertitudini copleşitoare: "Datoria noastră comună este să ne asigurăm
17.07.17 - 19:09
Mai multe incendii de proporții au forțat evacuarea a circa 10.000 de persoane în Vestul Canadei și a 8.000 de persoane în statul american California, mii de pompieri fiind angrenați luni seară în lupta cu cîteva zeci de
17.07.17 - 14:37
Negociatorii pentru Brexit ai Marii Britanii și ai Uniunii Europene au început luni, la Bruxelles, o a doua rundă de discuții privind condițiile ieșirii Londrei din blocul comunitar, promițînd ''să treacă la treabă''. "Am avut un
17.07.17 - 13:36
”Rusia nu va porni nici un război, dar își va apăra interesele. Drepturile noastre legitime trebuie respectate!” Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, Vineri, că Rusia nu va porni nici un război, dar îşi va a
15.07.17 - 12:32
02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 00:04
04.11.25 - 00:01
01.11.25 - 15:54
01.11.25 - 00:07
05.11.25 - 00:09
04.11.25 - 00:02
05.11.25 - 00:08
01.11.25 - 00:10
02.11.25 - 13:01
03.11.25 - 12:52
03.11.25 - 12:54
01.11.25 - 00:02
03.11.25 - 12:50
02.11.25 - 13:05