Preşedintele rus, Vladimir Putin, a făcut apel, Vineri, 4 Septembrie, la înfiinţarea unei coaliţii internaţionale împotriva terorismului şi extremismului, afirmînd că a discutat cu omologul său american, Barack Obama, pe ace
04.09.15 - 14:37
Bilanţul celor două atentate de miercuri seara, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), împotriva unei moschei şiite din capitala Yemenului - Sanaa - a crescut joi la 32 de morţi şi 92 de răniţi, potrivit unor surse medic
03.09.15 - 18:13
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat joi împotriva unei "diviziuni între Est şi Vest în interiorul Uniunii Europene" în problema primirii refugiaţilor, chiar înainte de întîlnirea sa
03.09.15 - 18:09
Fermierii francezi nemulţumiţi de scăderea veniturilor personale au organizat joi o manifestaţie de forţă prin mobilizarea a peste 1.000 de tractoare în centrul Parisului pentru a cere ajutorul Guvernului înaintea unei reuniuni a mi
03.09.15 - 18:05
Preşedintele francez Francois Hollande a «condamnat violenţele» soldate cu trei morţi în urma confruntărilor de luni de la Kiev între poliţie şi naţionaliştii ucraineni, a indicat miercuri preşedinţia franceză. &laq
02.09.15 - 19:55
Fermierii francezi au promis să organizeze joi o demonstraţie de forţă, intenţionînd să blocheze Parisul cu «peste 1.000 de tractoare», pentru a protesta faţă de scăderea preţurilor la lapte şi carne. Protestul, organizat
02.09.15 - 19:52
Comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, grecul Dimitris Avramopoulos, a afirmat că executivul Uniunii Europene (UE) va prezenta săptămîna viitoare noile planuri privind distribuirea refugiaţilor între sta
02.09.15 - 19:49
Denunţăm terorismul, apărăm drepturile omului şi promovăm educaţia Autor: Fethullah GULEN Grupul care se numeşte stat islamic, cunoscut sub numele de ISIS, continuă să producă masacre în Orientul Mijlociu, iar musulmanii se confrunte
02.09.15 - 19:42
Cel puţin 11 imigranţi presupus sirieni s-au înecat după ce cele două bărci în care se aflau şi care au plecat din sud-estul Turciei spre insula elenă Kos s-au scufundat, a relatat miercuri agenţia turcă de presă Dogan. Una dint
02.09.15 - 19:38
Cel puţin opt persoane, printre care doi copii, au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri la un imobil din nordul Parisului, potrivit unor surse concordante. Incendiul, a cărui cauză nu a fost stabilită &ic
02.09.15 - 19:34
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a criticat luni violenţele din faţa Parlamentului de la Kiev, soldate cu un mort şi o sută de răniţi, promiţînd o pedeapsă severă pentru cei vinovaţi. «A fost o acţiune anti-ucraineană,
01.09.15 - 19:07
Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că dacă Europa nu va reuşi să se pună de acord în legătură cu o distribuire echitabilă a refugiaţilor, zona Schengen va fi pusă sub semnul întrebării. «Dacă nu putem obţin
01.09.15 - 19:03
Uniunea Europeană nu poate deocamdată să ridice sancțiunile instituite împotriva Rusiei ca urmare a conflictului din Ucraina, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, într-un discurs la Viena, prilejuit de cea de-a 60-a anivers
28.08.15 - 18:40
Polonia va efectua lucrările de reparații pentru avioanele de producție rusească MIG-29 aflate în dotarea forțelor aeriene bulgare, un acord preliminar fiind semnat vineri. Prin această înțelegere, autoritățile de la Sofia î
28.08.15 - 18:37
Ungaria agravează problema traficului de persoane prin planul său de a ridica o barieră la granița cu Serbia împotriva valului de imigranți și de refugiați, a avertizat vineri Organizația Internațională pentru Migrații (OIM). Potrivi
28.08.15 - 18:34
Raportul final în cazul prăbușirii avionului Boeing aparținând Malaysia Airlines, care efectua zborul MH17, în luna iulie anul trecut în estul Ucrainei va fi publicat pe 13 octombrie, a anunțat joi Biroul olandez pentru se
27.08.15 - 15:34
Primele livrări de armament greu american la două baze din Polonia sunt programate să aibă loc la mijlocul anului 2016, a declarat joi ministrul polonez al apărării Tomasz Siemoniak. Statele Unite ale Americii au anunțat în iunie desfă
27.08.15 - 15:32
Șapte soldați ucraineni și un civil au fost uciși în ultimele 24 de ore în estul separatist al Ucrainei, în timp ce avioane de vânătoare au zburat de-a lungul frontierei ruso-ucrainene, a declarat joi un purtător de cuv&
27.08.15 - 15:30
Rusia și NATO trebuie să se pună de acord asupra unor noi reguli în cazul unor întâlniri neprevăzute între forțe militare pentru a reduce riscul declanșării unui război între Moscova și Occident, a avertizat mie
26.08.15 - 16:18
Belgradul și Priștina s-au declarat miercuri, fiecare în parte, extrem de mulțumite de acordul «istoric» încheiat marți la Bruxelles, înțelegere care reprezintă un pas important înainte spre normalizarea rela
26.08.15 - 16:16