Noul proiect al bugetului pentru anul 2017, propus de preşedintele SUA, presupune mărirea cheltuielilor militare ale americanilor în Europa cu 200% - ceea ce constituie un pas provocator şi va conduce la adîncirea antagonismului dintre Washington şi Moscova. În acelaşi timp, cheltuielile pentru lupta cu Statul Islamic vor fi mărite doar cu 50%.

Săptămîna trecută, Ministrul apărării SUA Ashton Baldwin Carter a anunţat într-un discurs public că Rusia ar fi un pericol mai mare pentru SUA, decît Statul Islamic, motivînd prin „acţiunile Moscovei de la Ucraina pînă la Siria”.

Aceste afirmaţii nu sînt decît nişte aberaţii militariste.

Islamismul radical a anunţat război Statelor Unite, a ucis cetăţeni americani, a planificat şi efectuat acţiuni teroriste pe teritoriul american, a omorît soldaţi americani în Iraq şi Afganistan. De asemenea, islamiştii radicali au anunţat intenţia de a crea halifat-ul care se va extinde de la Marea Mediterană la cea Caspică.

Apărut şi consolidat în Caucaz şi Pakistan, răspîndit ulterior în Asia Centrală, halifat-ul va ocupa un teritoriu cu o populaţie aproximativ egală ca număr cu SUA. El va avea armă nucleară, pe care islamiştii o vor folosi fără jenă pentru nimicirea lumii moderne.

Pe de altă parte, acţiunile Rusiei în Ucraina şi Siria sînt măsuri de apărare. În opinia Kremlinului, Crimeea este teritoriu rusesc şi nu vizează în nici un fel securitatea naţională a SUA. De la Siria pînă la frontierele Rusiei e aceiaşi distanţă ca de la New-York pînă la Chicago şi Rusia nu va admite instalarea la Damask a unui regim jihadist. Moscova ţine minte bine că în Siria luptă circa 15 mii de ceceni-islamişti, care ar putea să se întoarcă în Rusia şi atunci un nou val de terorism e ca şi garantat.

Cît priveşte Ucraina: dacă SUA nu ar fi salutat răsturnarea preşedintelui ales, ci ar fi optat pentru alegeri ordinare, atunci Ianukovici ar fi pierdut scrutinul, iar Crimeea era sub jurisdicţia Kievului. Şi dacă astăzi în Ucraina e haos, trebuie să ne întrebăm ce rol strategic l-a jucat Occidentul în acest fiasco politic.

Astfel, SUA trebuia să negocieze asupra viitorului Siriei, fără a pune condiţia demiterii lui Assad. Moscova a refuzat să participe la o astfel de farsă, în care rezultatul e deja cunoscut. Dacă Washington-ul acţiona altfel, Siria ar fi evitat haosul şi debandada. Rusia nu ar fi recurs la operaţiuni militare în Orientul Apropiat, iar Europa nu ar fi fost invadată de refugiaţi care, în loc să se asimileze, preferă acţiuni teroriste.

În concluzie: faptul că Rusia şi-a mărit potenţialul militar obligă SUA să ţină cont de acest lucru, dar nu şi să-i întoarcă statutul de duşman.

După The National Interest, SUA