Dimitrie Cantemir a scris nu doar despre lenevia noastră față de carte, ci și despre patima pentru benchetuială. Iată un citat din „Descrierea Moldovei”:
„Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă în ospețe, uneor
20.03.18 - 18:45
„Să aveţi o zi bănoasă”, citesc pe un talger în care se pun banii, de pe o masă pentru clienţi într-o bancă din capitală. Iar dedesubt este desenat un emoticon (smile) ilar care, după ideea celor care au conceput aces
20.03.18 - 18:43
Un cititor „MS” ne scrie că în acest an a intrat în posesia unei case la ţară care are şi un lot de pămînt. Omul este absolut neiniţiat în ale grădinăritului şi ne întreabă ce instrumente ar trebui
20.03.18 - 18:42
Circulaţia pe drumurile naționale este asigurată
Circulaţia pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă şi toate sectoarele periculoase sînt monitorizate. Un anunț în acest sens a făcut marți, 20 martie,
20.03.18 - 16:38
Astăzi, Igor Dodon a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova, Ecaterinei Caraman, în vîrstă de 8 ani și profesoarei ei de pian, doamnei Larisa Jar.
Astfel, în semn de înaltă apreciere a talentului ș
20.03.18 - 16:34
Șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău și candidatul la funcția de primar al Chișinăului, Ion Ceban a spus că ar fi de dorit ca pe 20 Mai să aibă loc nu doar alegerea primarului, dar și a consiliului m
20.03.18 - 16:33
Din 1 aprilie, prestațiile de asigurări sociale și prestațiile sociale de stat vor fi indexate cu 6,6 la sută.
Din 1 aprilie, pensionarii din Republica Moldova vor primi pensii majorate. Pe masa miniștrilor se află un proiect de hotărîr
20.03.18 - 14:20
Poliția precizează că persoana care a provocat explozia a fost identificată deja, fiind vorba de un bărbat cu antecedente penale din Capitală.
Inspectoratul General de Poliție a prezentat în cadrul uni briefing de presă detalii cu privi
20.03.18 - 14:19
În spatele cifrelor de creștere economică anunțate de autoritățile din Moldova nu există dezvoltare, consideră deputatul parlamentului din fracțiunea Partidului Socialiștilor, Vladimir Golovatiuc. El a menționat acest lucru în c
20.03.18 - 13:08
Explozia a avut loc în magazinul Jardin, situat la intersecția străzilor Armenească și Mateevici din Chișinău.
Presa locală scrie că în urma exploziei care a aruncat în aer magazinul au decedat două persoane, iar altele s&i
20.03.18 - 13:07
Consilierul municipal al fracțiunii Partidului Socialiștilor, Alexandr Odințov, a chemat autoritățile locale și centrale să nu distrugă grădinițele și școlile, dar să le restaureze, așa cum o fac socialiștii.
Din păcate, locuitorii Ch
20.03.18 - 13:06
Inspectoratul General al Poliției a anunțat că, acum cîteva minute, într-un magazin alimentar, situat la intersecția străzilor Armenească și Mateevici din Chișinău, a avut loc o explozie. Două persoane au murit. Poliția se afl
20.03.18 - 12:25
Schimbările climatice ne afectează direct sănătatea
Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că trăim vremuri grele în ceea ce privește efectele încălzirii globale asupra climei, fenomene extreme avînd loc din ce în ce
20.03.18 - 12:01
Creierul persoanelor supraponderale sau obeze îmbătrîneşte mai repede. Această constatare aparţine cercetătorilor de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie.
473 de persoane cu vîrste cuprinse între 20 și 87 de an
20.03.18 - 11:59
Vinurile moldovenești au fost premiante la un concursul internațional
R. Moldova, reprezentată de Compania de vinuri Chateau Vartely, s-a clasat pe locul I, categoria vin de desert, în cadrul concursului tradițional de vinuri, desfășurat
20.03.18 - 11:56
Am văzut că există topuri cu tineri care au citit peste o sută de cărți timp de un an. Mă întreb, cît au reușit să asimileze din cele citite și cît de consistente, cît de dificile au fost, de fapt, lecturile.
Asta &i
19.03.18 - 17:54
Mai deunăzi m-am certat cu băiatul meu. Cu băiatul meu, despre care îmi place sa vorbesc că e iubirea mea cea mare. Deci, noi ne-am certat, ne-am scuipat, ne-am mîrşăvit şi la urmă ne-am pupat.
Eu l-am numit „knopka”,
19.03.18 - 17:52
Oricum această vreme urîtă va trece. În scopul prevenirii degradării solului, precum și în vederea sporirii măsurilor de protecție și refacere a structurii acestuia, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediulu
19.03.18 - 17:51
În capitală au fost înregistrate peste 100 de cazuri noi de gripă
Peste 100 de cazuri noi de gripă au fost înregistrate în capitală pe parcursul ultimei săptămîni. Anunțul a fost făcut luni, 19 martie, de șeful
19.03.18 - 17:26
Pe drumurile din R. Moldova se circulă cu dificultate
Pe drumurile din R. Moldova se circulă cu dificultate, iar salvatorii au deblocat patru autovehicule, care au rămas blocate pe traseele înzăpezite. Potrivit datelor Administrației de St
19.03.18 - 11:56
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
04.12.25 - 16:07
27.11.25 - 15:57
26.11.25 - 18:40
13.11.25 - 16:29
13.11.25 - 16:28
13.11.25 - 16:28
12.11.25 - 18:44
01.11.25 - 21:09
01.11.25 - 21:08
30.10.25 - 15:15
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
30.11.25 - 00:59
30.11.25 - 00:57
30.11.25 - 00:53
30.11.25 - 00:50
