Foto: Biserica „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” – spațiu spiritual și identitar al localității. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Motto: „Eu cînd vin acasă, vin direct la Grigorievca… la mama”.
Din scrisoarea unei fiice (emigrate în SUA) către mama sa din Grigorievca.
Arhivă privată

Satul Grigorievca, raionul Căușeni, este situat la o distanță de 79 km sud-est de Chișinău și 7 km nord-vest de centrul raional. La sfîrșitul sec. XIX, aici era „loc de pustie”, care aparținea negustoresei Soltana Nicolaevna Stefania din orașul Chișinău. Aceasta, la 4 iunie 1883, fiind văduvă și aflată în dificultate financiară, a vîndut 3 000 desetine de pămînt. Inițial terenul a fost cumpărat de 61 de persoane, ulterior un cumpărător a fost exclus din listă. Ocupația tradițională a sătenilor a fost creșterea vitelor. În medie, o familie deținea un cal, opt vite mari cornute și 15 ovine. O altă sferă de activitate economică era viticultura și pomicultura. În ultima jumătate de secol numărul populației este relativ stabil, cu o ușoară descreștere, sporul natural fiind în regres. În 1970, în sat locuiau 1 280 de oameni. În anii 2007–2011, în sat s-au născut 49 de copii și s-au înregistrat 96 de cazuri de deces. În anul 2012, în localitate trăiau 1 220 de suflete. Potrivit datelor recensămîntului populației din anul 2014, numărul total al populației din Grigorievca constituia 1 096 de oameni, inclusiv 587 (53,6%) de sex feminin și 509 (46,4%) de sex masculin. Cele mai frecvente cazuri de deces ale sătenilor sînt generate de bolile cardiovasculare, cancer, boli ale aparatului respirator. În 2012, categoria populației sărace constituia 1,39% din numărul total al sătenilor. Localitatea este una multietnică. Predomină moldovenii, 599 de persoane (55,3%), și ucrainenii, 396 (36,5%). Alături de ei mai locuiesc ruși, găgăuzi, bulgari, romi etc. Cele mai solicitate țări pentru emigrarea populației din localitate sînt Federația Rusă, Spania și Ucraina. Tipul locuințelor sînt casele individuale – 516 (100%). Locuințe ocupate – 416 (82,1%). La sistemul centralizat de aprovizionare cu apă sînt conectate 252 de gospodării (60,7%). Populația satului este constituită din 99,84% creștini ortodocși, care frecventează cu regularitate (în proporție de 30%) biserica din localitate. Școala (gimnaziul) a fost dată în exploatare în 1965 și are o capacitate de 320 de locuri (spațiu valorificat în proporție de 1/3). Satul dispune de opt iazuri cu o suprafață totală de 10 ha, patru fîntîni arteziene și 85 de fîntîni de mină. Viața culturală este întreținută de un cămin cultural, o bibliotecă publică (în 2012 cu un fond de carte existent – 7 337 de exemplare) și o școlară (în 2012 cu un fond de carte existent – 12 633 de exemplare). Casa de cultură a fost dată în exploatare în 1971. În 1983, în legătură cu consemnarea a 100 de ani de la fondarea satului, fațada instituției de cultură a fost placată cu elemente decorative. Casa de cultură dispune de 400 de locuri și a fost renovată în 2009 din fonduri europene. Drept zonă de agrement este considerat parcul (0,3 ha) din centrul localității. Acesta a fost amenajat cu diferite specii de arbuști și conifere. Sătenii dispun de o suprafață totală de 2 862 ha, inclusiv 2 302 ha de terenuri agricole; 21 ha – terenuri ale fondului silvic; 238 ha – drumuri, străzi, piețe, construcții și terenuri neagricole. Prevalează solurile de tip ciornoziom (2 470 ha sau 95%) și de luncă (106 ha sau 4,5%). Primăria dispune de propriul sediu cu o suprafață totală de 120 m².

1. Fondatorii satului sînt veniți din părțile Chișinăului, Tiraspolului și Benderului. Numele de familie ale celor care au stat la baza localității sînt: Belous, Burlacenco, Cușnir, Pocnea, Savastra, Zaharcenco ș.a.

2. Recordmen de vîrstă al localității este considerat Toma Boicenco, care a trăit 105 ani și a construit prima casă din Grigorievca.

3. În octombrie 1946, la Grigorievca a fost format primul colhoz din raionul Căușeni. Primul președinte de colhoz a fost Ion Romaniuc (octombrie 1946 – primăvara 1947). Gospodăria colectivă a rezistat pînă în anul 1999, cînd s-a format SRL „Triticalex”.

4. Primele becuri electrice la Grigorievca au fost instalate în 1956.

5. În perioada postbelică, în localitate erau trei mori de vînt, plasate pe culmea dealului din preajma așezării.

6. În anii 1946–1962, în sat exista o casă de copii, unde erau întreținuți circa 100 de copii orfani. Instituția avea o livadă înfloritoare și arbuști decorativi. Aici activa o orchestră vestită, cor, se practicau diferite probe sportive.

7. În anul 2005, sătenii erau abonați la 160 de exemplare din periodice. La revista „Babușka”, ediție de rețete ale medicinei tradiționale, erau abonați 56 de săteni (35% din numărul total de exemplare distribuite în localitate).

8. În prezent, cele mai răspîndite nume de familie sînt Goloborodco, Ciobanu, Climenco ș.a. Localnicii poartă nume arhaice (Agafia, Ananie, Calistrat, Fedot, Foma, Hariton ș.a.). În localitate sînt peste 200 de nume de familii diferite. Cauzele acestui mozaic de onomastică rezidă în migrația intensă a oamenilor din regiune.

9. Un specific al localității sînt băncile instalate la fiecare poartă, la umbra unor copaci. Sătenii sînt persoane bine dispuse și optimiste, de la primăriță (Tatiana Ivanova), preot (Valeriu Babelev) și pînă la copiii și bătrînii din sat. Oamenii fac haz de necaz. Consideră gluma drept o strategie de supraviețuire în condițiile acerbe ale vieții.

10. În anul 1921 au fost puse bazele lăcașului sfînt din localitate, iar între 1937 și 1938 s-au reluat lucrările de construcție. În perioada sovietică lăcașul de cult a fost transformat în depozit pentru cereale. Au fost menținute crucile pe biserică. Se zice că președintele de colhoz Mihail Coptelnicov le-ar fi spus celor de la Comitetul Executiv Raional Căușeni că, atîta timp cît sînt crucile pe biserică, hoții evită să sustragă pîinea colhozului, deoarece se tem de pedeapsa divinității. De altfel, această strategie gîndită și camuflată l-a scutit pe conducătorul colhozului de salarizarea unor paznici. Grație enoriașilor, credincioșilor din împrejurimi și ctitorului Vladimir I. Colesnicenco, Biserica „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” a fost reactivată, fiind sfințită la 16 septembrie 1994 de episcopul Vichentie și Înalt Preasfințitul Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove. Din 1994, Valeriu Babelev (născut în satul Slobozia, raionul Ștefan-Vodă) este paroh al lăcașului de cult. Corul bisericii este condus de preoteasa Petrea, care îndeplinește și funcția de dascăl. Biserica este ornamentată în stil vechi rusesc, cromatica este galbenă și verde (aleasă de ctitor), ceea ce redă construcției o frumusețe aparte și captivează atenția oricărui trecător.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Pe latura din stînga a fațadei Primăriei comunei Grigorievca este fixată o placă cu un text de 13 rînduri, în limba rusă, în care este notat faptul că „s. Grigorievca a fost eliberat de ocupanții fasciști la 22 august 1944”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

În 1975, în centul localității a fost instalat un ansamblu monumental consacrat celor căzuți în al Doilea Război Mondial. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Săteni dinGrigorievca la un chef, anii 1970. Arhiva privată a Ecaterinei Sclicun

Bucătărese din colhozul „Victoria”, circa 1980. Arhiva privată a Ecaterinei Sclicun

Fațada casei de cultură are elemente decorative, executate în anul 1983, în stilul socialismului realist. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Icoana „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” (ocrotitorul localității), adusă de la mănăstirea Hagimus, se află în primăria din localitate. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

O casă de gospodari. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Părintele Valeriu Babelev, unicul păstor al bisericii, din 1994. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Tatiana Ivanova, primărița satului Grigorievca, din anul 2015. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Ecaterina Sclicun (n. 21 noiembrie 1930) deportată cu părinții în Siberia (1949), deapănă cu amărăciune itinerarul vieții. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017