VEŞTI RELE DIN AFARA ŢĂRII

Atît Europa, cît şi Rusia s-ar putea afla în recesiune 

După ce acum ceva vreme, Abdoulaye Seck, managerul Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, ne-a încurajat că îmbunătăţirea condiţiilor externe ar putea să fie o premisă pentru înviorarea economiei ţării noastre, a urmat declaraţia şefului dumisale de la Washington, Jim Yong Kim, preşedinte al Băncii Mondiale (BM), care nimic bun nu prevesteşte. Conducătorul acestei instituţii financiare internaţionale a avertizat că economiile din zona euro ar putea înregistra o scădere economică de 0,2 la sută pentru anul în curs.

Totuşi, potrivit preşedintelui BM, creşterea economică în zona euro va reveni anul viitor, o revigorare fiind aştepată începînd din a doua jumătate a anului în curs. El a mai spus că una dintre principalele preocupări ale instituţiei sale este “şomajul ridicat” din zona euro, care a ajuns la 12 procente, iar în unele ţări, cum este cazul Spaniei, acesta atinge 25 procente.

În acelaşi timp, Jim Yong Kim vorbeşte de îmbunătăţirea situaţiei economice a SUA ca urmare a revigorării pieţei muncii şi a sectorului imobiliar, pentru care BM prognozează în anul curent o creştere cuprinsă între 0,5 şi 1,5 la sută, acest interval larg fiind justificat de incertitudinile legate de ajustările bugetare.

Totodată, preşedintele Băncii Mondiale precizează că, spre deosebire de zona euro, economiile emergente vor continua să crească. Dar, el pare să fie contrazis de  unele veşti care vin dinspre acestea. Bunăoară, Ministerul Dezvoltării Economice al Federaţiei Ruse a scăzut prognoza de creştere a produsului intern brut al Rusiei pentru următorii doi ani.  Astfel, în 2014, după calculele acestui minister, creşterea economică va fi de 3,7 procente faţă de 4,3 la sută, cum se planificase iniţial, iar în 2015 PIB-ul ţării se va extinde doar cu 4,1 procente, comparativ cu 4,5 procente, după cum se aştepta mai înainte.  Potrivit acestei surse, anul viitor, volumul producţiei industriale va spori  cu 3,4 procente, pe cînd prognozele anterioare arătau o creştere de 3,7 procente. La fel, în 2015, se prevede o scădere a acestui indicator de la 3,7 la 3,4 procente.

 În afară de aceste previziuni descurajatoare, Ministerul rus al Dezvoltării Economice presupune „îngheţarea” circuitului de capital, deşi mai înainte se vorbea de un aflux de investiţii în mărime de 30 miliarde de dolari SUA. Nu arată mai bune nici prognozele pentru 2015, cînd, în loc de 40 miliarde de dolari SUA, Rusia se va mulţumi doar cu 10 miliarde de dolari SUA. De abia, în 2016, investiţiile vor creşte pînă la 20 miliarde de dolari SUA. 

 După spusele specialiştilor acestei instituţii, anul viitor, investiţiile în capitalul fix  vor creşte cu 6,6 procente, în condiţiile în care prognozele anterioare ţinteau obiectivul de 7,3 procente, iar în 2015 se contează pe un spor de   doar 7,2 procente faţă de 7,9 procente, cît se aştepta anterior.  

 Este reţinut Ministerul Dezvoltării Economice şi în ce priveşte rezultatele anului economic în curs. Se presupune că extinderea Produsului Intern Brut al ţării se va micşora de la 3,6 procente, după cum se aştepta, la 2,4 procente. Creşterea volumului producţiei industriale nu va depăşi 2 procente, cu toate că se spera la 3,6 procente. Investiţiile în capital fix vor spori doar cu 4,6 procente, deşi se prognozase 6,5 procente. Se aşteaptă şi o scurgere simţitoare de capital, în proporţie de 30 miliarde de dolari SUA. Nu demult, Andrei Belousov, conducătorul acestui minister, a declarat că spre toamnă economia Rusiei poate intra în recesiune, în caz nu se vor întreprinde măsuri de stimulare a creşterii economice.

Vlad LOGHIN

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
06.12.24 - 16:26
03.12.24 - 01:00
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12