Afirmarea vocaţiei europene a R. Moldova, piedici şi pericole

Mihai CONŢIU

Este indiscutabil faptul că semnarea celor două Acorduri de Asociere cu UE la Summit-ul de la Vilnius a fost un eveniment crucial, istoric pentru R. Moldova. În cele ce urmează, vom insista mai mult asupra acelor evenimente care au subminat parcursul pro-european al ţării, care vor avea ecouri de sabotare a statului şi în anul ce vine.

Din perspective strict politice, în anul 2013 s-a păşit cu stîngul. Este vorba despre dezvăluirile vizînd tragedia din Pădurea Domnească. Acea întîmplare viza atingerea a cinci scopuri imediate. Unu: Compromiterea parcursului pro-european al ţării şi, implicit, ratarea Summit-ului de la Vilnius. Doi: Destrămarea alianţei de guvernare pro-europeană. Trei: Revigorarea PCRM. Patru: Revenirea în forţă şi absolvirea de vină penală a oamenilor de afaceri Viorel şi Victor Ţopa, iar asta prin intermediul „Antimafiei” lui Segiu Mocanu, a trustului mediatic controlat de aceştia şi influenţarea unei alianţe de guvernare majoritare dintre PCRM şi PLDM. Cinci: Provocarea de alegeri anticipate în speranţa diminuării la minim a influenţei electorale a PLDM, partid perceput, pe plan intern şi extern, ca artizan activ şi autoritar al integrării europene a ţării.

În esenţă, nimic din toate acestea nu s-a întîmplat. S-a putut constata că reconfigurarea majorităţii parlamentare a fost o oportunitate majoră pentru parcursul european pozitiv al R. Moldova. Acest risc şi l-a asumat Vlad Filat şi PLDM.

Cu Ghimpu la guvernare, se rata Vilniusul

Imediat după dezvăluirile tragediei din Pădurea Domnească, după ce Filat, venind în întîmpinarea voinţei opiniei publice, a solicitat investigarea cazului şi pedepsirea vinovaţilor, cerînd chiar şi demisia de onoare a procurorului general, PLDM a fost ţinta celor mai inimaginabile atacuri, înscenări şi acuzaţii dintre cele mai grave.

Înţelegînd bine rostul tuturor acestor sabotaje, îndreptate nu doar împotriva PLDM, ci şi împotriva cursului pro-european al ţării, Filat a luat cea mai radicală, riscantă şi necesară decizie – pe data de 13 Februarie, a declarat public că partidul său se retrage din Acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, motivînd credibil că prevederile acestuia blocau buna activitate a mai multor instituţii ale statului.

După mai multe demisii şi demiteri, în ziua de 5 Martie, la iniţiativa comuniştilor şi cu ajutorul PD şi cel al socialiştilor, este votată moţiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Filat. Mai apoi, cînd toată lumea era convinsă că era pe cale să fie depăşită criza guvernamentală, Curtea Constituţională (CC), la iniţiativa Partidului Liberal, a creat un precedent extrem de periculos pentru democraţia din R. Moldova, emiţînd o decizie cu conotaţii politice uluitoare – a anulat decretul preşedintelui Nicolae Timofti prin care Vlad Filat era desemnat drept candidat la funcţia de premier, hotărînd că prim-ministrul unui Guvern demis pentru acte de corupţie nu mai poate candida pentru ocuparea acestei funcţii.

Flagrant în decizia CC, care vorbeşte despre „un Guvern demis pentru acte de corupţie”, este faptul că acelaşi „Guvern demis pentru acte de corupţie” a continuat să funcţioneze, prin reinstalare, numai că fără Filat în fruntea lui. Este evident că vizat a fost doar Filat ca personalitate politică autoritară, că a fost vorba despre o răzbunare politică unidirecţionată. Un rol deosebit de zgomotos, manipulator şi susţinut l-a avut Mihai Ghimpu, care a avut sarcina să lanseze în public cele mai infame dezinformări cu privire la Filat.

După scindarea Partidului Liberal şi instalarea lui Iurie Leancă în funcţia de premier, s-a putut constata că decizia lui Filat din data de 13 Februarie a fost una vizionară, chiar dacă a devenit victima răzbunării inamicilor săi politici. Cu Mihai Ghimpu la guvernare, în varianta nescindată a partidului său, R. Moldova rata ireversibil Summit-ul de la Vilnius. Acest lucru l-au înţeles instantaneu cei 7 deputaţi care au părăsit PL şi pe Ghimpu. Atunci, cu demagogia lui falsă pro-românească şi anti-rusească, Ghimpu a jucat rolul anti-european pe care l-a preluat acum Rusia. Acest lucru a devenit mai evident cu cît se ştie că Ghimpu este protejat politic de preşedintele român Traian Băsescu, care aduce deservicii pro-europene R. Moldova prin acelaşi ambalaj demagogic ca şi executantul său Mihai Ghimpu.

Forţele anti-europene şi antinaţionale

Pînă la Summit-ul de la Vilnius, s-au coagulat cele mai surprinzătoare forţe social-politice anti-europene şi antiguvernamentale, fiecare în nuanţe proprii. Astfel, la nivel parlamentar şi cel din Consiliul Municipal Chişinău am asistat la o alianţă nedeclarată dintre comunişti şi liberalii lui Ghimpu, iar asta în ciuda pretinsului anti-comunism al lui Ghimpu şi a „disidenţei” sale politice în raport cu guvernarea.

„Curentul politico-civic” în favoarea unirii R. Moldova cu România continuă şi acum să aducă mari deservicii parcursului pro-european optimist şi din ce în ce mai cert al ţării. La el participă activ „România lui Băsescu”, în care sunt incluse formaţiunile politice şi civice româneşti subordonate şi care se află la „butoanele de comandă”, Ghimpu cu ce a mai rămas din partidul lui, armata de angajaţi ai statului din Primăria Chişinăului, minusculul partid al Vitaliei Pavlicenco, un zis Forum Democratic al Românilor din RM şi alte cîteva grupuleţe minuscule. Ca număr de membri, nu sunt cine ştie ce armată, dar sunt extrem de vocali.

Acestora li se adaugă şi Biserica Ortodoxă din R. Moldova, cu ambele Mitropolii, dar altfel nuanţat în raport cu România. Activismul procomunist (Mitropolia Moldovei) şi anti-european este justificat de preoţi prin existenţa Legii Antidiscriminare. Tot în acest context antiguvernamental şi de compromitere a imaginii ţării în faţa UE se înscrie numita Mişcare Populară Antimafie şi trustul mediatic controlat de Viorel şi Victor Ţopa. Trust care deja s-a alăturat televiziunilor şi presei lui Vladimir Voronin.

O poziţie anti-guvernamentală, anti-europeană şi pro-rusească extrem de susţinută şi costisitoare a avut-o Igor Dodon. Eşecurile comuniştilor şi al aşa-zisei „revoluţii de catifea” sunt cunoscute, dar nu trebuie neglijaţi în perspectivă. Aceste forţe anti-europene şi pro-ruseşti, precum şi multe alte mişcări civice sau de partid de aceeaşi structură, pot fi oricînd activizate prin finanţări consistente.

Alte provocări

După decizia politică a CC prin care s-aanulat decretul preşedintelui Nicolae Timofti şi prin care Vlad Filat era desemnat drept candidat la funcţia de premier, această instanţă a mai decis una la fel de controversată – cea cu privire la denumirea corectă a limbii. Şi această decizie a creat un precedent politic care va putea provoca uriaşe crize parlamentare. Voronin a şi urcat pe acest cal şi nechează de fericire împreună. Aşa baftă electorală servită de clanul Tănase mai rar!

De ce a fost ales tocmai această perioadă sensibilă pentru R. Moldova în contextul unui parcurs pro-european eficient?

De ce Traian Băsescu se foloseşte de această decizie în chip de argument în faţa oficialilor europeni?

De ce această decizie a fost luată în condiţiile în care a şi devenit un argument de presiune din partea Rusiei şi un instrument de consolidare a separatismului transnistrean?

De cînd o chestiune lingvistică a devenit pentru CC o necesitate TOCMAI ACUM? Oare CC nu a ştiut ce provoacă prin această hotărîre? Bineînţeles că a ştiut!

O altă mare provocare a anului a fost şi continuă să fie intervenţia brutală a lui Traian Băsescu în treburile interne al R. Moldova. Aici este vorba despre aşa-zisul lui proiect unionist, care creează nedumerire nu doar la Chişinău, ci şi la Bruxelles.

Legat de declaraţia unionistă a lui Băsescu şi intervenţiile arogante ale consilierilor săi Iulian Chifu şi Cristian Diaconescu, şi „Deutsche Welle” a scris cîteva consideraţii din care vom reproduce cîteva (sublinierile ne aparţin).

„Deutsche Welle”

„...Partizanii ireductibili ai preşedintelui (Traian Băsescu; nota red.) par să ignore că la Chişinău nu doar Iurie Leancă - pe care l-au tratat abrupt ca trădător - este dezamăgit de unionismul preşedintelui Băsescu, ci şi alţi politicieni de prim-plan din cadrul alianţei pro-europene, cum ar fi bunăoară fostul premier Vlad Filat. E adevărat că nici acesta nu fusese preferatul lui Traian Băsescu, care se întîlnea de regulă cu preşedintele Mihai Ghimpu, dar ar trebui să spunem mai apăsat că politica bună nu se face cu preferinţe personale.

Dacă la Chişinău majoritatea evidentă a alianţei pro-europene dezavuează spiritul în care se exprimă preşedintele de la Bucureşti, înseamnă că ceva nu este în regulă.
Vlad Filat, de exemplu, a simţit nevoia, după această neaşteptată dispută, să recunoască meritele lui Traian Băsescu în susţinerea traseului european al Republici Moldova, dar pe de altă parte nu i-a iertat deloc unionismul. „Proiectul naţional al R. Moldova este integrarea europeană, ceea ce înseamnă fortificarea independenţei şi suveranităţii statului. Totodată, trebuie să recunoaştem că în aceşti ani am avut parte de un sprijin fără precedent din partea partenerilor noştri externi pentru a merge înainte. Trebuie să fim recunoscători statului român şi personal domnului Băsescu pentru sprijinul oferit R. Moldova”(citat preluat de pe ziarulnaţional.md).
Problema este următoarea. La Chişinău nu sunt atît de mulţi unionişti entuziaşti pe cît ar crede cei care privesc problema exclusiv din perspectiva manualelor de istorie şi, în plus, liderii politici moldoveni sunt nevoiţi să plaseze discuţia în context extern şi geopolitic. La Bucureşti în schimb unionismul este doar o chestiune de politică internă. Deputatul european Cristian Preda, care s-a afiliat recent la Mişcarea Populară, se întreba dacă nu cumva unionismul va fi următorul clivaj important din politica românească, iar consilierii preşedintelui, Cristian Diaconescu şi Iulian Chifu, au confirmat extrem de clar că la Bucureşti tema este pur electorală. Care a fost principalul reproş adresat lui Iurie Leancă ? Faptul că, afişându-se cu Victor Ponta, se amestecă în politica internă. Dacă cei doi consilieri ar fi tăcut, nu am fi putut fi cu totul siguri că „proiectul de ţară” anunţat de Traian Băsescu este o simplă temă de campanie, dar după reacţia virulentă şi cu totul nepotrivită a celor doi nu mai încape nici o îndoială.

Tabăra preşedintelui în pană de idei - în ciuda faptului că USL calcă din greşeală în greşeală - a plănuit să transforme subiectul unirii cu Basarabia în temă de alegeri în 2014. Nu avea prea mare importanţă că unionismul nu avea nici o relevanţă imediată, important era impactul emoţional. (...) Premierul de la Chişinău a fost maltratat verbal, după moravurile locale, pentru că, în cunoştinţă de cauză sau cu totul inocent, a stricat un mare montaj electoral.”

Pe mai departe,

ţinînd seamă de contextele amintite, nu putem să nu reamintim presiunea enormă a Rusiei faţă de tendinţele pan-europene ale R. Moldova, avînd suficiente motive să credem că aceasta se va intensifica pe parcursul anului 2014. Embargoul economic impus şi expulzarea moldovenilor din Rusia au fost primele simptome resimţite. Privind lucrurile din perspectiva embargoului economic, R. Moldova nu va avea mult de suferit pe viitor datorită sprijinului european şi deschiderii pieţei de desfacere a produselor moldoveneşti în UE. Să avem ce produce.

Repatrierea moldovenilor, este, într-adevăr, o problemă, iar asta din simplul motiv că vorbim despre un număr de oameni extrem de mare. Ce alternativă va oferi R. Moldova acestora? Dar UE cum ne va ajuta să rezolvăm această dilemă? Repatrierea moldovenilor de către Rusia este de natură să afecteze guvernarea europeană de la Chişinău. Pe de altă parte, această uriaşă masă de moldoveni expulzaţi, estimată între cinci şi şapte sute de mii, se va transforma într-un curent anti-rusesc teribil, iar opţiunile lor electorale nu se vor îndrepta spre comunişti sau alte forţe pro-ruseşti din R. Moldova. Tocmai acest amănunt trebuie să-l reţină şi să-l studieze guvernanţii şi partenerii lor de la Bruxelles!

Integrarea europeană a R. Moldova trebuie să fie un proces ireversibil. Piedicile şi sabotajele vor fi multe şi grele. Ca un paradox, parcursul pro-european al R. Moldova este perturbat de „doi fraţi mai mari” – Rusia şi România – care ne sufocă permanent cu „dragostea, grija şi preocupările lor” faţă de viitorul moldovenilor. Fiecare în felul lui! Oare ei cred că moldovenii sunt incapabili să gîndească, să-şi conceapă şi să-şi croiască tocmai acel viitor care simt că li se potriveşte? Moldovenii majoritari au decis deja că viitorul lor este european, atunci care-i problema „fraţilor mai mari”? Ce fel de „fraţi mai mari sinceri” pot fi aceia care văd că „îmbrăţişarea lor” împarte R. Moldova între Transnistria, anunţata „Republică Buceag”, regiunea Bălţi şi cîte or mai apare?

Absolut orice ţară civilizată, avansată şi-a croit viitorul prin sacrificiile şi voinţa propriilor politicieni vizionari şi incoruptibili. UE ne aşteaptă şi ne ajută din plin, iar politicienilor moldoveni pro-europeni le revine sarcina responsabilităţii faţă de moldoveni şi de UE. Aşa s-a scris fila de istorie a lui 2013. Moldova, în ciuda tuturor piedicilor, a parafat cele două Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană. Fila anului 2013, a semnării acordurilor amintite, în continuare, va fi deosebit de palpitantă.