Anton Bacalbaşa:  Moş Teacă pensionar

De multă vreme m-am gîndit eu că ar trebui scris un capitol Moş Teacă pensionar. Căci acest brav melitar e tot aşa de teribil cînd trece la pensie ca şi cînd e în activitate.

S-a întîmplat, însă, că Moş Teacă mi-a luat înainte şi s-a descris el singur, aşa cum eu nu l-aş fi putut zugrăvi niciodată. Într-o petiţie pe care o adresează Camerei şi pe care o găsesc în Naţionalul, Moş Teacă, reprezentat prin d-nii general Haret (?), colonel Boteanu (Romulus sau Gomulus?), lt. colonel Ghidionescu, maior P. Niculescu şi căpitan C. Lămotescu, declară că îi trebuie ceva sume mai multe, fiindcă a luat parte în campanii. Iată cum se exprimă cazonul pensionar:

„Ofiţeri de toate gradele ierarhiei militare semnalaţi pe cîmpul de luptă din Bulgaria, unii din aceştia acablaţi de infirmităţi, rezultat al zbuciumărilor campaniei şi retraşi astăzi din rîndurile armatei, pentru educaţiunea şi îmbărbăţirea acelor care, să le ia locul presint în mare parte, aspectul unui mare discredit şi dezgust de cariera armelor”.

Care va să zică, acablaţii prezint aspectul unui mare discredit, fiindcă au remuneraţia prea mică? Nu mai prezintă aspect de discredit, leat, că te acablez cu patru zile ploton de pedeapsă!

Mai departe, însă, bravul Teacă ne spune că:

„Desinteresul de a se privi cu atîta indeferenţă, umilitoarele mijloace procurate pentru existenţa acelor care şi-au expus viaţa în lupte constituie o flagrantă injustiţie şi o crimă ce ţara comite în detrimentul acestor virtuţi militare şi a familiilor acestora, care, în profunda lor decepţiune, exprim cu indignaţiune că ţara, muma lor, este atît de ingrată cu dînşii”.

Acest nou model de stil cazono-pensionar a întrecut tot ce imaginaţia de micul echipament poate fabrica. Se stabileşte un fel de familie nouă, cum se vede treaba. Conform acestei declaraţii, iată ce scenă se poate petrece la comisia de recrutare:

Vine recrutul. Comisia îl întreabă:

— Cum îl cheamă pe tat-tău, băiete?

— Teacă, domle.

— Da' pe mă-ta?

— Pă mama? Virtutea militară.

Şi de ce mă rog? Pentru că, vorba lui Moş Teacă: „Edificîndu-se cu această modestă ameliorare materială în momentul comemorativ al ţării pentru războiul independenţei sale; recompensă binemeritată oficerilor luptători şi asimilaţilor lor”.

Eu, unul, aş propune ca în loc de „această modestă ameliorare materială în momentul comemorativ al ţării” să se acableze pensionarii cu cîte un profesor de limba românească. Nu de alta, dar sunt băieţi din familia Virtuţii militare, şi e păcat să prezinte aspectul unui discredit al stilului.