PARLAMENTUL A SALUTAT DECIZIA FMI PRIVIND INCHEIEREA PROGRAMULUI CU R. MOLDOVA
În cadrul ședinței plenare de pe 12 martie a Parlamentului a fost salutată decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional (FMI) privind încheierea programului de trei ani cu Republica Moldova.
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a felicitat cetățenii și deputații, în special, cu ocazia finalizării cu succes a Programului cu FMI, decizia respectivă fiind anunțată ieri de Consiliul Director al FMI.
Speakerul a mulțumit deputaților pentru contribuția plenară la elaborarea proiectelor de lege adoptarea cărora a fost necesară conform Programului cu FMI.
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe Vladimir Golovatiuc a menționat că FMI a apreciat pozitiv înalt respectarea și îndeplinirea de către Moldova a Programului de trei ani cu FMI și a expus susținerea maximă pentru statul Republica Moldova, în special Parlamentul și Guvernul, în implementarea reformelor.
În opinia deputatului, decizia de ieri va servi o bază bună pentru elaborarea următorului Program cu Fondul Monetar Internațional. În context, a fost specificat că Consiliul Director a apreciat înalt adresarea Guvernului Republicii Moldova cu privire la disponibilitatea de a desfășura măsurile respective de pregătire a noului Program.
”Și în continuare vom acționa ținînd cont la maxim de interesele statului Republica Moldova. Respectăm normele stipulate în memorandul cu FMI nu doar pentru că ne cere FMI, ci, întîi de toate, pentru că este în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a conchis Vladimir Golovatiuc.
Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM