Platforme electorale şi doctrine de partid doar pe hîrtie

Autor: Mihai CONŢIU

În urma alegerilor legislative de sîmbăta trecută din Letonia, Partidul „Armonia" al letonilor rusofoni şi rusofili a trecut în fruntea clasamentului, dar nu au reuşit să anuleze victoria coaliţiei de centru-dreapta. La alegerile parlamentare din Bulgaria, care s-au desfăşurat Duminica trecută, cîştigător a fost Partidul GERB (centru-dreapta) al fostului premier Boiko Borisov. Luni, acesta a declarat că mai curînd formează un Guvern minoritar decît să facă o coaliţie cu Partidul Socialist Bulgar, iar asta în condiţiile în care ar eşua negocierile pe care le va face cu alte formaţiuni democrate mai mici. Cam în acelaşi context electoral opţional ar trebui să abordăm şi viitoarele alegeri parlamentare din 30 noiembrie din Republica Moldova.

În cazul tuturor ţărilor desprinse din URSS şi al celor ex-comuniste din Europa, doar guvernările de centru-dreapta trebuie să fie opţiunea majoră a cetăţenilor. În aproape o jumătate de secol de dictaturi comuniste, instinctele democratice ale cetăţenilor au fost atrofiate de-a binelea. O excepţie pozitivă o fac polonezii, în cazul cărora mai putem vorbi şi despre un complex al superiorităţii nu tocmai coerent în context european.

Tot o excepţie o constituie şi ungurii, numai că nu are nimic în comun cu valorile europene democratice tradiţionale. Extremismul şi naţionalismul exagerat al politicienilor maghiari plasează ţara în cele mai bizare sau contradictorii conjuncturi, iar aici este vorba despre calitatea de membră a UE şi NATO a Ungariei şi ultimele evoluţii ale relaţiilor prieteneşti ale acesteia cu Rusia. Fiind vorba despre extremismul şi naţionalismul exacerbat al politicienilor maghiari, dar şi despre nostalgiile imperiale ale lor, cineva, cîndva, spunea că toate acestea se datorează faptului că ungurii au complexul poporului musafir în Europa.

Revenind la necesitatea unor guvernări de centru-dreapta în statele ex-comuniste, o putem argumenta prin aceea că astfel de partide politice pot trezi o naţiune din automatismul şi corporatismul de tip comunist, ca să-i zicem şi aşa, dar pot anula şi nostalgia după un sistem politic eşuat, necompetitiv şi oarecum convenabil unei categorii a mulţimii.

Singura forţă politică de centru-dreapta din Republica Moldova care a declarat răspicat că nu va face niciodată o alianţă cu PCRM, chiar dacă vor adera la opţiunea pro-europeană a ţării, este PLDM şi liderul său Vlad Filat. Cînd liderul acestei formaţiuni, Vlad Filat, a declarat acest lucru, metaforic vorbind, aceasta a fost o palmă extrem de usturătoare dată „pro-românului şi pro-europeanului liberal” Mihai Ghimpu, care declarase că va face alianţă şi cu Vladimir Voronin dacă va îmbrăţişa opţiunea integrării europene.

Doar o guvernare de centru-dreapta este necesară deoarece, prin însăşi esenţa definirii sale ideologice, poate opera cu măsuri radicale la fel cum procedau comuniştii, numai că în această reprezentare este vorba despre o fermitate benefică pentru ţară. În ţări ca Republica Moldova, guvernările de stînga sînt nocive pentru că le alimentează imaginaţia şi speranţele oamenilor cu spectrul unui trecut mort, deşi liderii lor politici, aşa cum sînt comuniştii sau socialiştii, beneficiază de absolut toate luxurile capitalismului. Igor Dodon are o casă de 3 milioane de euro, ce fel de socialist cu gîndul la popor este acest politician?

Tot aşa, partidele de centru-stînga sînt la fel de nocive dacă ajung la guvernare prin aceea că ele sînt varianta de compromis a unor comunişti care se vor a fi reformatori. Frontul lor diversionist este teribil – sînt purtători de mesaje sociale şi politice mobilizatoare de stînga sau de extrema stîngă, toate adresate electoratului tradiţional comunist, de stînga, dar pe care ştiu bine că nu le pot pune în practică, însă, simultan, mai sînt şi diversionişti pentru electoratul de centru-dreapta sau de dreapta, iar asta deoarece, conjunctural, pot deveni „parteneri utili de guvernare” ai partidelor de dreapta.

Republica Moldova nu doar că nu are o tradiţie democrată autentică, dar, începînd cu 1991, nici politicienii care s-au perindat pe la guvernare nu au permis acest lucru. Mai spre zilele noastre, o corcitură de politician de dreapta s-au vrut a fi Mihai Ghimpu şi nepotul său, primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă. Ambii au eşuat lamentabil în sensul că habar nu au avut ce înseamnă punerea în practică a unui program politic, a unei doctrine sau ideologii de dreapta. Nu poţi să spui că eşti de dreapta doar pentru că eşti anti-rus, pro-român, te „lupţi” pentru limba română şi mergi în faţa oamenilor, în campaniile electorale, cu demagogii sau populisme politice şi sociale preluate de la comunişti.

Era şi firesc, în acest spaţiu, ca un partid ca PLDM sau un politician ca Vlad Filat să atragă aversiunea şi duşmănia cruntă a tuturor actorilor politici autodeclaraţi ca fiind de dreapta sau de stînga. Prin plasarea lui în zona de centru-dreapta şi a opţiunii pro-europene, Vlad Filat a atentat la „confortul doctrinar iluzoriu şi manipulator” al comuniştilor şi al liberalilor lui Ghimpu. Comuniştii nu mai sînt comunişti din cauza Raiului capitalist în care trăiesc, iar liberalii lui Ghimpu nu mai sînt liberali pentru că trăiesc ca nişte capitalişti îmbogăţiţi prin relaţii sovietice sau KGB-iste şi merg în faţa alegătorilor cu promisiuni de tip comunist.

O guvernare de centru-dreapta înseamnă şi amputarea tuturor organelor bolnave încă de pe vremea URSS. Comuniştii nu au făcut sacrificii în numele unui viitor civilizat al ţării, o guvernare de centru-dreapta, însă, este capabilă să-şi sacrifice, temporar, o percepere pozitivă din partea alegătorilor prin iniţierea unor reforme civilizatorii în numele aceluiaşi viitor pentru care comuniştii nu s-au sacrificat. În acest sens, un exemplu edificator este reforma din învăţămînt pe care a demarat-o ministrul Maia Sandu. Primii care au criticat-o cel mai vehement au fost comuniştii, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. În fond, reformele pornite de Sandu nu-s nimic altceva decît o investiţie pe termen nelimitat în viitorul educaţional al generaţiilor care vor urma. A, doare? Păi nu este normal? Bisturiul chirurgului nu te ucide, ci te operează ca să te faci bine, chiar dacă doare un pic după trecerea efectelor anesteziei!

Într-o bine şi strictă definită formă, imposibilitatea unei guvernării exclusive de centru-dreapta vine şi din aceea că umbrele trecutului comunist au fost cele care domină şi determină, politic sau prin intermediul mediului de afaceri, prezentul şi viitorul apropiat nu doar al Republicii Moldova, ci chiar şi pe cel al României. Moldovenii sînt, într-o stare extrem de periculoasă, captivi ai vremurilor trecute, iar arbitrajul Moscovei are un rol determinant. Partidele au program şi statut doar pentru că le sînt necesare înregistrării la Ministerul Justiţiei. Promisiunile din campaniile electorale rămîn… doar promisiuni neonorate, iar cînd cineva „ameninţă” ţara cu civilizaţia şi prosperitatea din Uniunea Europeană, devine inamicul numărul unu al tuturor „stataliştilor moldovenişti” prefăcuţi şi al pro-europeniştilor deghizaţi. Asta păţesc acum Filat şi PLDM! Pentru că sînt de centru-dreapta şi vor să rupă Moldova de mentalităţile şi trecutul sovietic falimentar!