Laura Codruţa Kovesi acuză că în UE fraudele cu subvenții și crima organizată sunt prezente peste tot

Fondurile agricole ale UE şi alte subvenţii alimentează corupţia în întregul bloc european, a avertizat Joi procurorul-şef al Europei, Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu pentru POLITICO.

Un scandal generat de descoperirea unei escrocherii masive prin care UE a fost fraudată cu sute de milioane de euro a zguduit Atena în acest an, după ce mulţi fermieri greci au primit în mod necuvenit subvenţii agricole pentru terenuri pe care nu le deţineau sau pentru munci agricole pe care nu le prestaseră. Mai mulţi miniştri şi viceminiştri au demisionat din cauza presupusei lor implicări în scandal.

Însă şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kövesi, a declarat, în interviul acordat POLITICO, că Grecia nu este deloc un caz izolat. „Nu aş spune că Grecia este foarte diferită. Am constatat fraude cu subvenţii în aproape toate statele membre, diferenţa fiind cît de mari şi cît de multe cazuri avem”, a spus procurorul român.

„În Grecia, am descoperit că modul în care a fost comisă activitatea infracţională era foarte sistematic şi foarte bine organizat, cu implicarea unor funcţionari de rang înalt, dar vedem aceleaşi lucruri şi în alte state membre”, a punctat Kovesi.

Subvenţiile agricole generoase ale Uniunii Europene sunt o ţintă tentantă pentru schemele de corupţie, deoarece reprezintă o treime din întregul buget al UE.

Într-o conferinţă de presă susţinută mai devreme în aceeași zi, Kövesi a dezvăluit că a primit o scrisoare de la un fermier grec care susţinea că solicitanţii oneşti erau excluşi de la fondurile UE, deoarece alţii recurgeau la mită. „Să vorbim despre acest lucru: cum fermierii oneşti nu aveau acces”, a spus ea.

Un alt obiectiv major pentru Kövesi este Facilitatea pentru Redresare şi Rezilienţă (RRF), mecanism înfiinţat în urma pandemiei de coronavirus pentru a distribui sume uriaşe de bani ca să ajute ţările să se redreseze. Sute de cazuri legate de RRF sunt în prezent investigate de EPPO, Parchetul european.

„Acum avem aceste fonduri RRF. Desigur, crima organizată şi-a îndreptat atenţia asupra acestora, deoarece poate cîştiga bani”, a declarat ea pentru POLITICO.

Kövesi a acordat interviul într-un birou vamal din Pireu, cel mai mare port al Greciei. Dincolo de fereastră se aflau mii de containere pline cu mărfuri chinezești confiscate de procurorii europeni, care au descoperit o schemă menită să evite plata taxelor antidumping aplicabile importurilor chinezești, în cea mai mare anchetă de acest gen, notează POLITICO.

Mesajul pe care a vrut să-l transmită infractorilor din spatele acestei fraude a fost: „Regulile jocului s-au schimbat, nu mai aveţi refugii sigure” „Am descoperit un nou tărîm al criminalităţii. Criminalitatea organizată devine din ce în ce mai puternică prin fraudarea bugetelor UE şi naţionale”, a  spus Kovesi.

Pentru a se ocupa de aceste cazuri, Kovesi caută o echipă mai mare, atît în Atena, cît şi în alte părţi. Ea a solicitat mai mulţi procurori delegaţi europeni care să lucreze în echipa sa, conducînd anchete transfrontaliere pentru infracţiuni legate de bugetul UE, precum şi anchetatori financiari naţionali specializaţi, din cadrul Poliţiei, autorităţilor vamale şi fiscale, care să lucreze exclusiv la cazurile EPPO.

„Nu există ţări curate. Toată lumea este afectată de corupţie şi fraudă financiară”, a arătat ea.

Unele dintre anchetele sale se lovesc de obstacole atunci cînd vine vorba de o potenţială implicare politică. În Grecia, echipa lui Kövesi anchetează zeci de cazuri, inclusiv presupusa deturnare de fonduri UE în legătură cu accidentul feroviar din Tempi, care a cauzat moartea a 57 de persoane. Guvernul conservator al Greciei, Noua Democraţie, a respins solicitarea EPPO de a lua măsuri împotriva a doi foşti miniştri după accident.

„Corupţia poate ucide. Tempi este unul dintre aceste exemple”, a repetat Kovesi.

Guvernul elen a blocat, de asemenea, o anchetă asupra miniştrilor care ar fi fost implicaţi în frauda agricolă care a luat amploare. EPPO investighează modul în care schema a implicat oameni de afaceri, personalităţi politice şi persoane care lucrează la organizaţia responsabilă de supravegherea distribuirii subvenţiilor UE, o agenţie de stat numită OPEKEPE.

„OPEKEPE a devenit acronimul pentru corupţie, nepotism şi clientelism”, a spus Kovesi în cadrul conferinţei de presă. „La fel ca în cazul Tempi, această anchetă penală nu a putut fi dusă la bun sfîrşit din cauza Constituţiei greceşti”, a dezvăluit ea.

Pe baza unei particularităţi a Constituţiei greceşti, numai Parlamentul naţional are competenţa de a ancheta şi de a urmări penal membrii sau foştii membri ai Guvernului grec. EPPO a ridicat această problemă în faţa Comisiei Europene, precum şi a autorităţilor elene, şi a declarat că a primit asigurări că această dispoziţie se va modifica.

Întrebată despre ancheta în curs din Parlamentul elen, procurorul şef al UE a făcut referire la încercările de intimidare a anchetatorilor săi din Grecia.

„Justiţia nu poate deveni un reality show televizat. O pisică cu clopoţel nu poate prinde şoareci”, a declarat ea. „EPPO este aici pentru a rămîne. În ciuda încercărilor de intimidare, suntem foarte mîndri de echipa EPPO din Atena”, a transmis Kovesi.