Post scriptum la articolul „Capcanele votului mixt”, ca replică amicală pentru Roman Mihăieş

Autor: Mihai CONŢIU

Pe Blogul său, comentatorul politic Roman Mihăeş se întreabă şi îşi răspunde sieşi la întrebarea: „De ce unii se tem de votul mixt”? Consideraţiile sale, de bună seamă, favorizează punctul de vedere al iniţiatorului acestei iniţiative legislative de modificare a Codului Electoral, Vlad Plahotniuc.

Fără să am capacitatea de analiză a lui Mihăieş, respectînd totodată înşiruirea cronologică a expunerii sale, voi nota cîteva observaţii, mai ales că în textul său găsim şi o serie de contradicţii.

Încă de la început, autorul se întreabă de ce PLDM refuză să fie de acord cu sistemul de vot mixt atîta vreme cît acesta este prevăzut şi în programul electoral al acestui partid. În acest context, amintind despre sondajele din luna Noiembrie 2013, Mihăieş crede că PLDM „riscă să piardă circa jumătate din voturile pe care le-au obţinut la alegerile din 28 Noiembrie 2010.” Ca să pară şi mai convingător în predicţii, acesta prezintă drept relevant faptul că „la alegerile locale din 2011, PCRM a cîştigat alegerile în Chişinău cu 46.07%, acumulînd tocmai 159 de mii de voturi.”

Indiferent de faptul că în programul electoral al PLDM era prevăzut obiectivul de trecere le sistemul mixt de votare, liderii acestui partid nu aveau cum să nu plaseze această posibilitate în contextul integrării europene. Prin amînarea acestui obiectiv, PLDM nu a răpit nici o necesitate stringentă a alegătorilor. Votul mixt nu poate avea prioritate în faţa altora de-a dreptul vitale – creşterea salariilor, a pensiilor, reformarea structurală a statului, cu tot ce presupune aceasta pînă în toate domeniile, toate luate la un loc nefiind altceva decît garanţia integrării europene a ţării, iar izbînzile s-au văzut, le constatăm mişcarea prezentă şi le vom simţi cu o mai mare certitudine cît de curînd.

În ceea ce priveşte însă cifrele din sondajele anului trecut, nu trebuie decît să ne gîndim la cele viitoare, care vor fi corelate strict cu echipa PLDM, iar asta pentru că acest partid este legat ombilical de succesul pro-european de acum şi cel previzibil al Moldovei. Cu atît mai gratuită pare trimiterea la alegerile locale din 2011, atunci cînd PCRM a cîştigat masiv în Consiliul Municipal Chişinău (CMC). Să nu uităm că victoria lui Chirtoacă şi a liberalilor săi se datorează PLDM, care şi-a retras propria candidatură la fotoliul de primar. Pe fondul acestei confuzii în rîndul electoratului, cei mai mulţi simpatizanţi ai PLDM au votat simultan pe Chirtoacă şi pentru lista consilierilor PL.

PCRM – o ţintă falsă în favoarea adoptării votului mixt

Pledînd în favoarea modificării Codului Electoral, Mihăeş este sigur că „principalul perdant va fi PCRM, care nu are lideri capabili să concureze în 50% de circumscripţii şi să cîştige. Alde Tkaciuk, Muntean, Petrenco, Petcov şi alţii, nu ar avea nici o şansă să ajungă deputaţi în circumscripţii uninominale, aşa că preferă să se ascundă în spatele locomotivei Voronin, care îi va duce pentru ultima data în Parlament”, crede Mihăeş.

Şi în acest punct, ni se oferă convingerea că autorul şi-a delegat altcuiva obiectivitatea observaţiei. Amintim că PCRM şi în 1998 sau 2001, cînd a cîştigat majoritar, a avut tot timpul alţi Tkaciuk, Muntean, Petrenco sau Petcov. Fireşte că „locomotiva” a fost aceeaşi, iar asta nu înseamnă că nu este capabilă să tragă pe şine şi votul mixt, poate chiar mai abitir! Mihăeş aminteşte numele comuniştilor de mai sus ca fiind nerelevante, dar restul partidelor democratice cîte nume credibile ne pot oferi? Să fim obiectivi, Mark Tkaciuk este un tip foarte instruit, deşi îi urăşte pe moldoveni.

Argumentul că sistemul mixt de votare îi defavorizează pe comunişti este cusut- cîrpit rău cu aţă albă, iar asta pentru că îi favorizează bine de tot, iar Mihăeş ştie bine de ce şi pentru cine, dar nu poate s-o spună. Anume aici se ascunde şi corupţia electorală din pricina căreia PLDM a declarat că se opune. Deocamdată, la nivelul majorităţii opţionale-electoral pentru partide, indiferent de sistemul de votare, comuniştii sunt preferaţi mai mult, deşi sunt lideri ca demagogi, mincinoşi, manipulatori şi dornici de răzbunare politică.

Mihăeş afirmă: „...Precizam ca actualul sistem pe liste este cel care promovează corupţia masivă, pentru că instituie dictatura a trei sau patru clanuri, care împart ţara pe zone de interese politice şi economice.” Este o enigmă că Mihăeş nu spune şi care sunt cele trei sau patru clanuri care instituie dictatura economică şi politică prin sistemul de votare pe liste de partid. Înţelegem că se doreşte instaurarea dictaturii doar a unui singur clan. Cel mult două!

Faptul că PLDM pledează pentru pragul electoral de 6% este chiar salutar. Numai existenţa unui astfel de filtru garantează ne-accederea în Parlament a diferiţilor „păduchi politici”. Un partid care intră sporadic în Parlament cu doar 6%, ţinînd seamă de realităţile concrete şi verificate de aici, este aidoma unei dame de companie în căutarea unui client milionar generos.

Cine ar vrea, cu adevărat, o viitoare alianţă cu PCRM?

Mihăeş crede că „PLDM-ştii sunt conştienţi că PCRM se va clasa pe primul loc, ei însă sunt siguri că comuniştii nu vor putea să acumuleze mai mult de 40% sau 45%, şi atunci PLDM se va situa în poziţia de arbitru, care va dicta alianţa de guvernare – sau împreună cu PD şi PL sau PLR, depinde care din aceste partide va trece pragul electoral. Dar PLDM ar putea forma şi o alianţă postelectorală cu PCRM, dacă nu se vor înţelege cu PD. ...dacă, după alegerile din 28 Noiembrie 2010, PD era partidul arbitru care decidea cu cine să se alieze, cu PLDM sau PCRM, după alegerile din 2014, PLDM va fi partidul arbitru.”

În primul rînd, după cum bine ştiu absolut toţi jurnaliştii comentatorii sau politicienii informaţi, miza pe un succes electoral al comuniştilor cu 40% sau 45% nu o pune PLDM, care nu şi-ar putea dori nici pe departe să vadă PCRM cu un astfel de prag de-a dreptul insultător pentru democraţia pro-europeană. Despre o posibilă alianţă electorală între PLDM şi PCRM nici nu ar putea fi vorba. Putea să facă această alianţă mult mai de mult, oricît de mult speculează Mihăeş că PD era singurul care putea decide cu cine să se alieze.

PLDM a ales calea pro-europeană, iar calitatea de artizan diplomatic al acestui proces i-a radicalizat definitiv poziţia faţă de PCRM-ul retrograd şi dornic să integreze Moldova în Uniunea Vamală. Spre a face credibilă imposibilitatea unei alianţe postelectorale dintre PD şi PCRM, Mihăeş este sigur că „Războiul declarat de PCRM împotriva PD, şi mai ales ultimele declaraţii ale lui Mark Tkaciuk, care declara că PD trebuie distrus şi izolat la leprozoriu, reduc spre zero şansele unei alianţe postelectorale dintre PD si PCRM”.

Să fim serioşi, declaraţiile de faţadă, de acoperire au întotdeauna rolul de a masca esenţa unor intenţii politice ticluite îndelungat! PLDM n-a avut şi nu o să aibă niciodată atîtea legături ombilicale cu PCRM aşa cum le are PD.

Acum urmăriţi cu atenţie cîteva contradicţii ale lui Mihăeş! El spune: „După alegeri, poziţia favorabilă a PLDM va fi amplificată şi de factorul preşedintelui Timofti, care, indiferent de rezultatele de la alegeri, ar putea să propună un candidat din partea acestui partid la funcţia de premier, forţînd astfel celelalte partide să formeze o alianţă de guvernare, anume cu PLDM.”

Faţă de scorul electoral înjumătăţit pe care i-l prognoza PLDM, autorul vorbeşte acum de o poziţie favorabilă a acestui partid, din rîndul căruia preşedintele ar putea desemna viitorul premier. Păi nu ar fi normal dacă va fi la fel de majoritar în raport cu celelalte partide democratice? Dar ce ar fi rău în faptul că celelalte partide democratice ar fi forţate să refacă o guvernare tot pro-europeană? Este sigur că acest lucru nu poate fi pe placul „unor partide forţate”!

Dacă, după cum este convins Mihăeş, PLDM „riscă să piardă circa jumătate din voturile care le-au obţinut la alegerile din 28 Noiembrie 2010”, daca se păstrează actualul sistem electoral pe liste şi „PD ar putea acumula între 15% şi 25%, ceea ce iar permite să concureze cu PLDM pentru locul doi în viitoarele alegeri parlamentare”, atunci care-i problema? De ce ar mai trebui insistat să se forţeze modificarea abuzivă a Codului Electoral?

În cazul dat, nu înţelegem cine „va forţa” celelalte partide să formeze o alianţă electorală şi care din ele va decide o alianţă cu PCRM? Într-o primă parte, Mihăeş spune că PLDM. Spre final, ne convinge că PD, care ar putea avea cu mult mai multe mandate decît PLDM. Pălărie-ntr-un picior, ghici, ciupercă, ce-i?