Spune-mi ce salariu ai ca să-ţi spun cît munceşti şi din ce ţară eşti!

Autor: Mihai CONŢIU

Subiectele legate de nivelul salarizării cetăţenilor din ţări care de-abia adulmecă democraţia sînt întotdeauna delicate, discutabile, contestabile, abuzive, responsabile sau incapabil de evaluat. După isprăvirea celui de-Al Doilea Război Mondial, ca realităţi aflate mai la îndemînă, ţări ca R. Moldova şi altele care au intrat buluc în sistemul democratic al economiei de piaţă, au la îndemînă două state pilduitoare – Germania şi Japonia. Este drept că Germania a fost beneficiara cunoscutului Plan Marshall, dar asta nu schimbă datele din esenţa chestiunii pe care o vom aborda.

Există naţiuni harnice, conştiente şi clarvăzătoare, dar există şi naţiuni puturoase, care aşteaptă să li se dea totul de pomană. Cu riscul de a deveni şi mai indezirabil, îmi asum responsabilitatea de a afirma că R. Moldova este o ţară care aşteaptă să-i cadă totul din Cer fără nici o obligaţie. Aici nu-i vorba despre bieţii oameni simpli şi harnici, ci despre putorile politice şi intelectuale cu pretenţii elitare, căci ele fac sau dau imagine ţării în exterior.

Pînă mai ieri, aveau un „frate mai mare” – Moscova –, iar după 1990 a mai apărut şi „fratele român”. Ei bine, o parte dintre aceste elite de care aminteam s-au dus spre „fratele român” ca să-i ceară exacte ceea ce-i oferise rusul pînă mai ieri. Cere de aproape 25 de ani fără să fi învăţat să producă. La nivel de elită! Moldoveanul simplu şi harnic, fie că a fost deportat, pe vremuri, în Siberia, fie că, acum, emigrează de bună voie în Rusia sau Europa, se descurcă, poate demonstra că este gospodar. Paradoxul constă în aceea că în exil produce exact ceea ce este incapabil să facă acasă. Bineînţeles că nu el este de vină, ci pripăşiţii de politicieni şi intelectuali „elitari” care, de prin 1989, în loc să-l lase pe amărîtul de om să muncească şi ei să-i creeze condiţiile necesare, îl tot bîzîie la cap ca să-l îndoctrineze după cum i s-a sculat dobitocului care vrea să se afirme ca lider pe la tribune!

De vreo cinci ani, aproape, animalul politic şi intelectual din R. Moldova, în afară de Rusia şi România, a mai descoperit o ţîţă de la care să sugă şi să fure, iar aceasta este Uniunea Europeană (UE). Panaramele de la Putere (false structuri politice pro-europene), în contextul parcursului european al ţării şi al dobîndirii regimului liberalizat de vize, au fost atît de ticăloase şi hoaţe încît nici nu i-au informat corect pe absolut toţi cetăţenii R. Moldova ce înseamnă dreptul de a călători liber şi fără viză în spaţiul european. Sigur că au existat grămezi de bani pentru această afacere, dar la fel de sigur este că şi i-au înfundat în propriile buzunare.

Spun toate aceste lucruri nu pentru că păduchii din capul lui Iurie Leancă sau din cel al lui Victor Bodiu, secretarul general al Guvernului, ar fi migrat spre generoasa mea podoabă capilară, ci pentru că am observat cum bieţii moldoveni creduli au interpretat liberalizarea regimului de vize.

Fireşte că n-am rîs ca un tîmpit atunci cînd i-am auzit, la Tv, pe nişte amărîţi şi, pe alocuri, destul de rudimentari moldoveni, atunci cînd spuneau că vor paşaport biometric ca să plece din „mizeria asta de ţară”. În fond, „mizeria asta de ţară”, nu sînt ei, ci guvernanţii. Ăia, occidentalii, în esenţă, nu rîd de moldoveanul necivilizat care orbecăieşte ca un primitiv prin normele civilizaţiei europene, ci de ţara numită R. Moldova. Leancă, Petrenco, Corman etc. habar nu au că, atunci cînd merg pe la Bruxelles sau Strasbourg, oricît de oficiali ar fi, occidentali se uită la ei la fel cum îl privesc pe amărîtul de moldovean mai sus pomenit, adică nu se miră dacă fură din camera de hotel săpunul, hîrtia igienică, un prosop, beţigaşele pentru urechi etc.

Elitele politice şi intelectuale de aici au transformat R. Moldova într-un stat de activişti, de luptători pentru limbă, apartenenţă etnică etc., dar n-au avut nici un interes să-i ofere bietului moldovean o parcelă pe care să poată munci. Fiind un obiectiv esenţial, derbedeii de politicieni şi intelectuali elitari au ştiut că dacă-i ofereau moldoveanului şansa să muncească la el acasă, atunci ideea de ţară ar fi căpătat un contur incontestabil. Ruşii ştiu prea bine asta. Acesta este şi motivul pentru care îşi bat joc de moldoveni, chit că la ei acasă puturoşenia şi alcoolismul este sport naţional, numai că au bomba atomică, nene!

Au fost sau nu Germania şi Japonia Pasărea Phoenix, cea care a renăscut din propria-i cenuşă? Sigur că au fost, căci de aceea şi sînt nişte naţiuni învingătoare? Moldova, ca o ţară aşa de mică, avea toate motivele să se mobilizeze pentru a demonstra că exemplele istorice trebuie urmate. N-a fost să fie aşa din cauza cerşetorilor elitari amintiţi! Oricît ar părea de necrezut, vă garantez că adevăratele elite ale R. Moldova nu sînt rahiticii onanişti de la Putere, plagiatorii din manualele şcolare sau tîrfele, bărbaţi şi femei, care domină spaţiul public, ci acei superbi moldoveni nemediatizaţi. Trăiesc printre noi neştiuţi, se afirmă peste hotare, sînt prezentaţi în presă accidental, ca o senzaţie sau „mîndrie naţională” secvenţială, dar nu sînt inculcaţi în conştiinţa publică, naţional, pentru că moldoveanul trebuie să fie programat să ştie că cei mai mari „bărbaţi ai neamului” sînt crăcănaţii şi cioflingarii din neamurile lui Timofti, Leancă, Lupu, Plahotniuc, Ghimpu, Chirtoacă sau Corman.

Au conturi în Elveţia, dar de ce nu urmează exemplul acestei ţări?

Natural ar fi ca atunci cînd politicienii bat la uşa amărîtei de case a moldoveanului ca să-l voteze, promiţîndu-i că, după patru ani, locuinţa sa va fi un castel, omul ar trebui să-i întrebe pe aceşti infractori politici despre suma conturilor lui din băncile elveţiene, cipriote etc. Oameni buni, ăştia care vor dori să-i votaţi, au bani ascunşi în aceste conturi de vreo sută de ori mai mult decît toată ţara. Vedeţi ce ţară bogată este R. Moldova dacă se poate fura atît din ea? În mod normal, moldovenii nici n-ar mai trebui să muncească dacă este de unde să se fure atît de mult, nu?

În Duminica trecută, cînd unii s-au născut, alţii au murit, unii s-au însurat sau alţii şi-au contabilizat furturile, elveţienii, ca elveţienii, au mers la vot, la un referendum, ca să decidă legiferarea celui mai mare salariu minim pe economie din lume, adică 24,70 de dolari pe ora, care, în euro, s-ar traduce într-un cîştig lunar de circa 3.300.

Elveţienii ăştia nu-s „normali” din perspectiva judecătorilor şi parlamentarilor din R. Moldova. Potrivit „Swiss TV”, 77% dintre elveţieni au votat împotriva introducerii salariului minim pe economie. Toată tărăşenia asta cu referendumul privind salariu minim pe economie a pornit de la aceea că Elveţia nu are un salariu minim pe economie, iar cel mediu este de 37 de dolari pe oră.

Pentru că tot v-am încălzit, iubiţi cititori, haideţi să vă spun că cel mai mare salariu minim pe economie este cel din Luxemburg, de 10,66 dolari pe oră. Mai apoi, urmează Franţa, cu 10,60 de dolari pe oră, îndepărtata Australie, cu 10,21 de dolari pe oră, Belgia, cu 9,97 de dolari pe oră, şi Olanda, cu 9,48 de dolari pe oră.

Să mai vorbim despre salariul mediu pe economie pe care doamna ministu Valentin Buliga îl asigură moldovenilor? Nicidecum, dar haideţi să privim lucrurile şi altminteri! Chestia asta cu salariul mediu pe economie în R. Moldova trebuia demarată ca o prioritate naţională de către vagabonzii politici încă din anii 1991. Nenorocirea R. Moldova mai constă şi în aceea că mulţi tineri, acum deveniţi activişti ai unor diverse „cauze”, s-au născut în acele vremuri în care moldovenii erau neo-mancurtizaţi cu poezii, nu cu proiecte economice de dezvoltare a ţării.

De ce credeţi că actualii guvernanţi au mărit salariile judecătorilor? Pentru că sînt ai lor. Asta-i o mită şi o chirie pentru speranţă în ceea ce cred ei că se va contura viitorul lor, numai că se înşeală amarnic. Viitorul Moldovei nu trebuie privit prin ochii lor, ci din perspectivele logice şi legice ale UE.

Le-au mărit salariile judecătorilor. Normal. Alogicul preşedinte Timofti doar vine din acest mediu corupt şi mucegăit. De ce nu li s-a oferit, în primul rînd, acest salariu profesorilor, căci ei sînt aceea care decid, moral, viitorul incoruptibil al ţării? Dar medicii? Au crescut salariile judecătorilor, cei mai mulţi dintre ei corupţi pînă în măduva oaselor (cunosc şi judecători oneşti!), în contextul în care acestea nu le pot acoperi cheltuielile de întreţinere a vilelor şi maşinilor pe care le deţin. Nu era mai normal ca mai întîi să-i pună la zid pe toţi aceşti mafioţi şi după aceea să crească salarii pentru tinerii jurişti, care trebuia să le ia locul pînă nu a deveni corupţi şi ei, pînă nu a deveni propagatori ai sistemului?

Lecţia elveţiană ar trebui să le dea de gîndit multora, însă sînt sigur că le doare în poponeaţă pe toate curvele politice. Dacă s-ar dori cu adevărat ca această ţară să-şi capete cu adevărat un context, sînt sigur că moldovenii simpli ar fi dispuşi la orice sacrificiu. În primul rînd, trebuie să li se explice necesitatea sacrificiului. În al doilea rînd, golanii de la Putere ar trebui să nu fie golani, ci modele care se sacrifică şi trăiesc la fel de restrictiv ca şi toată populaţia ţării.

„Băi, derbedeilor, îmi vine să strig, trecînd peste exemplele Germaniei şi Japoniei, de ce nu urmaţi pilda lui Jose Mujica, preşedintele Uruguayului, care-i cel mai sărac preşedinte din lume? Din salariul lui de 12.000 dolari, donează 90% pentru amărîţi şi trăieşte într-o fermă sărăcăcioasă?”

Japonezii au făcut greve ca să li se scurteze durata concediului de odihnă spe a munci mai mult, chinezii muncesc în draci şi au devenit una dintre primele naţiuni ale lumii, elveţienii nu vor să aibă cel mai mare salariu minim pe economie din lume, iar elitele moldoveneşti se duc să depună corona de flori la statuia lui Ştefan cel Mare. Nici acum nu vedeţi cît sînt de nesimţiţi?