Hora politică ca-n Moldova

Autor: Mihai CONŢIU

La Chişinău spectacolul cu formarea Guvernului continuă. De ce ţine atît de mult timp? Pentru că în afară de instalarea acestui guvern altceva nu au de gînd să facă. Şi o să vă convingeţi cît se poate de repede de acest lucru. Cunoscînd binişor cum stau lucrurile în situaţiile pe care le voi aborda mai la vale, m-au amuzat copios „exerciţiile democratice” prin care cei desemnaţi drept candidaţi la funcţia de prim-ministru „se consultă” cu liderii partidelor, aşa-zisa societate civilă, mediile academice şi de afaceri. Apoi, foarte joviali, zîmbăreţi şi generoşi, vorbesc în faţa presei. Adică, raportează cu sinceritate poporului ce fac ei pentru bunăstarea proştilor şi necăjiţilor acestei ţări.

Prin asta, parcă noi ar trebui să înţelegem că cel desemnat să ocupe acest post ar avea libertatea să desemneze un ministru sau altul în viitorul Cabinet doar pentru că s-a convins personal de capacităţile unui X, Y sau Z, descoperiţi în rîndul, să zicem, mediului academic sau în societatea civilă. Ştim prea bine că aceste exerciţii de rutină sînt o adevărată farsă. Viitorul premier desemnat nu este de capul lui. Nici nu se pune problema ca în Moldova să existe aşa ceva. Partidele responsabile nici n-ar face o astfel de nominalizare.

La fel, ştim prea bine cu toţii cum partidele de la guvernare se bat ca fiarele din junglă pentru orice minister. La urma urmei, în realităţile de la noi, primul-ministru conduce Guvernul după cum îi dictează cei care l-au nominalizat pentru post, nu după cum îl taie pe el capul sau după cum crede el că ar fi mai bine. De ce credeţi că Mihai Ghimpu vrea să i se ofere ministere şi să participe la guvernare? Răspunsul este simplu: el ştie că acele ministere nu ar fi conduse de premier, ca şef al Guvernului şi, deci, al miniştrilor respectivi, ci de el, Ghimpu, pentru că „trebuie să-şi tragă partea”!

Da, într-o realitate virtuală, putem visa la partide democrate, preocupate de prezentul şi viitorul ţării, lipsite de orice interes meschin personal sau de partid şi gîndindu-se exclusiv la calitatea profesională şi morală a celui propus la funcţia de premier. Din păcate, moldovenii sînt condamnaţi doar să viseze la aşa ceva cît este ziua de lungă, cu deceniile.

Pe de altă parte, presupunînd că actualele partide politice ar hotărî, prin absurd, să renunţe la orice şi să desemneze un astfel de candidat, unde l-ar căuta? Există un astfel de om trăitor pe aceste meleaguri? Greu de crezut! Este altceva că există cîte unii care cred că-s buricul Pămîntului, că ar întruni toate calităţile, numai că noi ştim prea bine ce zace în unii ca Ion Sturza, care mai că nu vrea ca întreaga ţară să i se aştearnă umilă şi plină de recunoştinţă la picioare. De ceva timp, însă, am descoperit şi în Iurie Leancă un alt Sturza.

Iurie Lancă a declarat şi a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea retrage din PLDM în clipa în care ar constata că partidul care i-a oferit posturi şi privilegii s-ar alia sau ar guverna cu PCRM. Noi ştim prea bine că PLDM, prin Vlad Filat, a declarat ferm că nu va guverna cu comuniştii. Acelaşi lucru l-au afirmat şi comuniştii, dar şi PD.

Acest ultim pretext, scoate şi mai abitir în evidenţă duplicitatea şi frustrarea lui Leancă. De cîteva luni bune, Leancă s-a comportat faţă de PLDM ca un diversionist, un sabotor sadea, afişînd şi un soi de dizidenţă ilogică. Aceste atitudini par corelate clar cu forţe din exteriorul partidului, care vor distrugerea PLDM, scoaterea pe tuşă a lui Filat şi, în final, eliminarea definitivă din decorul politic şi a lui Leancă prin el însuşi.

Faţă de PLDM, Leancă s-a comportat la fel cum au făcut-o faţă de Vladimir Voronin alde Mark Tkaciuk, Petkov, Munteanu sau Petrenco. Unde sînt aceştia din urmă acum? În acelaşi anonimat din care îi scosese tot Voronin! Cînd spun aceste lucruri, mă gîndesc, iarăşi, la atitudinea lui anti PLDM şi Partidul Popular European (PPE) din campania pentru alegerile prezidenţiale din România.

Extrem de ambiguu, Leancă l-a susţinut pe social-democratul Victor Ponta. L-a pus astfel pe şeful său politic, Filat, într-o situaţie destul de stingheritoare. Asta pentru că PLDM, făcînd parte din familia europeană politică a PPE, l-a susţinut pe Klaus Iohannis, care a şi venit la Chişinău în acea perioadă. Filat a fost extrem de condescendent, îngăduitor faţă de ambiguitatea lui Leancă, după ce a admis că a făcut această gafă ca persoană particulară, dar şi din perspectiva relaţiilor de la premier la premier.

Cu toate acestea, Filat i-a susţinut candidatura la postul de prim-ministru. Faptul că nu a fost votat în Parlament, ţine, în primul rînd, şi de (in)capacităţile sale de negociator. Şi în acest context Leancă a jucat dublu – el, ca membru din conducerea PLDM, a fost de acord cu formarea unei alianţe cu PD pentru crearea unui Guvern consensual, prin susţinerea PCRM-ului, motiv pentru care a şi votat prezidiul Parlamentului şi comisiile de lucru, ca, mai apoi, să solicite participarea PL la guvernare. Asta, după cum se ştie, ar fi dus la revotarea conducerii Parlamentului, la anularea chiar a votului pe care el singur l-a acordat formării unei structuri pe care a vrut-o desfiinţată pentru că oportunităţile lui personale îi cereau asta.

Un ultim joc pervers al lui Leancă se leagă de nominalizarea candidaturii viitorului premier Chiril Gaburici. Astfel, Leancă şi-a dat votul pentru această nominalizare din partea PLDM, dar spune că nu-l va vota şi în Parlament. Exact ca în situaţia descrisă mai sus!

O ultimă mare diversiune aruncată pe piaţă, pe care nu o exclud că n-ar avea legătură participativă cu Leancă, este o aşa-zisă bombă mediatică lansată de liberalul Anatol Şalaru. Potrivit acestuia, Vlad Filat l-ar fi rugat ca PL să nu voteze Guvernul Leancă. Păi rîd şi curcile de o asemenea diversiune gogonată! Observaţi că, în esenţă, şi acest zvon ar avea menirea să-l victimizeze pe „bietul proeuropean Leancă”, să facă lumea să creadă că ar fi victima unei conspiraţii monstruoase. Demn de reţinut este şi faptul că Şalaru aruncă această diversiune după nevotarea Guvernului Leancă, nu înainte.

Ce să înţelegem din asta – că Şalaru, „din prietenie”, nu l-a trădat pe Filat că ar fi cerut PL să nu voteze, dar a făcut-o după aceea pentru că, probabil, o fi rupt „prietenia” cu Filat din cine ştie ce motive? Măi, să fie! Şi-l poate imagina cineva pe Filat că a ajuns pînă acolo încît să se roage de PL pentru aşa ceva, de un Ghimpu care-l urăşte şi bălăcăreşte ori de cîte ori are ocazia? Vă daţi seama că dacă, prin absurd, s-ar fi întîmplat aşa ceva, imediat Ghimpu s-ar fi crăcănat pe la toate posturile de televiziune ca să-l facă în fel şi chip?

Acum spuneţi şi domniile voastre – merita să avem un astfel de prim-ministru, care-şi schimbă opiniile şi deciziile de la o zi la alta? Un astfel de om, reţineţi, trebuie să ia decizii ferme, hotărîtoare pentru ţară, în interior şi în exterior.

Postul este de prea mare răspundere pentru a se risca astfel, cu un om care joacă dublu, are frustrări, îşi vede doar de propriile interese, minte şi poate fi suspectat că este condus din umbră de forţe ostile chiar interesului naţional al ţării. Hora ca-n Moldova continuă, iar viitorul nu pare a fi colorat în roz!