Lansînd un apel de Paște, vrea să i se vadă ”inspirația creștină”

Autor: Mihai CONȚIU

Pe 13 Martie, scriam că, la o emisiune de televiziune unde fusese invitat, <Mihai Ghimpu a decis că unioniștii, proeuropenii și stataliștii ar trebui să se unească și să meargă împreună la alegerile parlamentare din Toamna acestui an, pentru a se asigura astfel că nu pierd nici un vot. El și-a mai exprimat dorința de ”a-i convoca la un loc” (care loc?) pe cei menționați pentru a discuta despre unitatea partidelor înainte de alegerile parlamentare>. Mai apoi, de Paște, am aflat ”locul” în care vrea Ghimpu ca unioniștii, proeuropenii și stataliștii să se unească pentru alegerile parlamentare din Toamnă – în coșmelia Partidului Liberal, cu el în frunte!

Sub aspect politic vorbind, am mai spus-o, Ghimpu și partidul lui nu-s liberali deoarece, cu prioritate, mesajele lor electorale sunt exclusiv de stînga. În planul unirii cu România, Ghimpu a jucat dintotdeauna la cacealma, iar asta din pricină că a știut dintotdeauna că unirea Republicii Moldova cu România a fost o permanentă farsă politică electorală bună pentru naivi și o afacere extrem de bănoasă pentru ei. Cu toate acestea, chiar și după ce a ieșit din prim-planul politicii moldovenești și și-a pierdut orice credibilitate, inclusiv în România, Ghimpu continuă să stea la pîndă unionistă camuflată. Aceasta este esența existenței lui meschine! Unionismul lui este același cu al lui Vlad Filat sau al veteranului Iurie Roșca.

În zilele de Paște, (re)străfulgerat de o ”inspirație creștină”, Ghimpu a trîmbițat un mesaj către ”foștii lui colegi de luptă pentru cauza unionistă”, cerîndu-le să lase la o parte resentimentele trecutului și să revină în cadrul Partidului Liberal. În acest context ”identificîndu-se cumva cu patimile Mîntuitorului”, lideroiul liberal a invocat ”importanța iertării, colaborării și relansării proiectului național de reunificare a Republicii Moldova cu România”, adăugînd: ”numai cine nu muncește sau nu luptă nu greșește”.

Observăm cum acest politician jalnic, aflat într-o permanentă tranziție spre nimic, nu pierde nici un prilej de a se făli cu faptul că el ”luptă de o viață” pentru ”idealul unionist”, sugerînd că ”parcă ar fi făcut și el niște greșeli neimportante”, dar inevitabile în ”toiul luptei”, pe care ”le recunoaște indirect”, însă acestea nefiind de natură să-i știrbească ”realele calități de lider național”. Cînd spui despre unul că ”luptă”, mai cu seamă în context ”politic de baricade”, îți imaginezi, firesc, un om dedicat total unui ideal de viață, care-i rupt de orice interese meschine, fixîndu-și drept scop suprem binele celorlalți și al Țării. Ghimpu, inițial, după cum știți, și-a stabilit drept scop suprem propria-i bunăstare materială. A știut să prospere personal, iar asta prin asocieri ”minerale” cu vechi ”tovarăși securiști români” de pe vremea dictaturii comuniste (am scris despre asta!), iar asta încă de pe cînd se afla într-un anonimat politic mediocru.

Doar hazardul l-a scos pe prima scenă politică, iar asta după ce nepotul lui, Dorin Chirtoacă, a devenit primarul Chișinăului, într-o perioadă politică tulbure, cînd locuitorii capitalei chiar își imaginau că poate fi o speranță democratică. S-au înșelat, iar asta pentru că primarul din umbră era Ghimpu, Chirtoacă fiind doar un executant neisprăvit, dar ales totuși de oameni. Astfel, Ghimpu și partidul lui de apartament, Partidul Liberal, au intrat în Parlament, ajungînd să-și împartă Țara cu Vlad Filat și Plahotniuc, numai că el avea și uriașul ”cașcaval” numit Primăria Chișinăului, de pe urma căreia se știe cît a profitat.

Sub umbrelă politică, Ghimpu a obținut de la viață atît de mult încît ar trebui să fie extrem de satisfăcut dacă lumea l-ar uita. Orice om educat serios, inclusiv cu o cultură politică respectabilă, s-ar rușina să rîvnească la ”un succes” similar cu al acestui ”liberal sub acoperire”. I-ar fi rușine de ”principiile și valorile” cu care Ghimpu, Filat și Plahotniuc se fofilau politic pro-europenește cînd împărțiseră Țara, așa cum o fac mafioții cu sferele de influență.

În apelul lui către cei arătați mai sus, ”mumia politică liberală” spune: ”Tot ce am realizat pînă acum, în plan național, a fost posibil doar pentru că am fost împreună, o echipă”. Nerușinare totală! Ce a realizat Ghimpu ”în plan național”? S-a aliat cu Urechean, Filat și Plahotniuc, rămînînd mai apoi cu ultimii doi pe partitura furtului miliardului; l-a vîndut, din start, pe Dorin Drăguțanu lui Plahotniuc ca să spele bani prin postul de guvernator al Băncii Naționale; ”a administrat hoțește” Primăria Chișinăului în complicitate cu ”flăcăul Chirtoacă” etc. El spune că nu a avut habar de furtul miliardului. E greu de crezut. Se poate să nu fi beneficiat direct din asta, dar oare Plahotniuc nu i-o fi spus: ”Nu-ți ajunge Primăria?”

Inevitabil, în apelul său către foștii tovarăși de ”drum politic”, Ghimpu, ca la comandă, vorbește despre ”mîna Moscovei”, spunînd că ”doar prin coeziune și unitate se poate atinge obiectivul strategic al unirii cu România și al distanțării definitive de influența Rusiei”. Cu toate acestea, el a zis că, în contextul actual, unirea nu este posibilă deocamdată, însă e convins că integrarea în UE reprezintă un pas esențial în acest scop, care a fost validat de moldoveni prin referendumul din 20 Octombrie 2024. ”Unirea înseamnă nu doar integrare în UE, ci și în structurile Nord-atlantice, care ne vor asigura liniștea sufletească și pacea pe care ne-o dorim cu toții”, a mai adăugat Ghimpu.

Cînd vorbește despre integrarea în UE cu care el nu are nici o treabă, mai închizi obosit un ochi, dar cînd pomenește și despre integrarea în NATO în contextul unirii cu România, deschizi iarăși ochiul obosit. Observați cu cîtă seninătate mitocănească și mincinoasă îi momește pe cei care vrea să i se alăture: întîi invocă veșnica iluzie unionistă, care e veche de peste 35 de ani, iar mai apoi despre pomenirea moldovenilor în NATO, ca o consecință a unei uniri pe care el n-a putut nici măcar s-o contureze în trei decenii și jumătate! Contextual, el vorbește despre ”relansarea proiectului național de reunificare a Republicii Moldova cu România”. A auzit cineva despre un astfel de ”proiect național”? Care este textul, varianta lui oficializată cumva? Dacă este ”proiect național”, ar trebui să-l cunoască toată Țara, nu doar Ghimpu, nu?

Într-un final, inventatorul aplauzelor, Ghimpu, desecretizează faptul că ”au existat recent discuții pentru unificarea unor partide unioniste, însă acestea nu au avut succes”, dar, în schimb, îi invită pe cei plecați să revină în Partidul Liberal, adică sub comanda lui, asta ”pentru a nu permite dușmanului să ne ia tot ce-am obținut cu greu”. A auzit cineva ”ce au obținut pînă acum cu greu” Ghimpu și liberalii lui care l-au părăsit? Poate ne spun Anatol Șalaru, Corina Fusu și ceilalți foști subalterni voluntari și din interes politic personal, nu de Țară!

În paralel, Dragoș Galbur, președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), a comunicat că ”a inițiat discuții pentru fuziunea mai multor partide unioniste, în vederea consolidării dreptei înaintea alegerilor parlamentare din această Toamnă. Printre formațiunile vizate se numără Partidul Liberal (PL), Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Reîntregirii Naționale”.

Dacă Ghimpu spune că discuțiile pentru unificare nu au avut succes, oare asta nu înseamnă că nu există consens în ceea ce privește numele celui care va fi ”responsabil cu ștampila”? Din cîte am înțeles, Galbur vrea fuziuni, nu alianțe, iar asta nu are cum să-i convină ”tartorului liberal”!

În actualul context geo-politic și geo-strategic, se creează impresia că Ghimpu a fost reactivat cumva la ordin. Cineva poate că are nevoie să facă o statistică și cu numărul celor care mai cred în Ghimpu, ca să știe cum să-i ”gestioneze politic”! Orice s-ar spune, ”unirile cu România” propuse de Roșca, Ghimpu ori Filat se înscriu într-un ”proiect național” de dezunire pe vecie!