Cine-a pus cîrciuma-n drum, chiar a fost un nesătul!

Autor: Mihai CONŢIU

Am mai spus-o şi în alte împrejurări, dar o repet şi acum: Moldoveanul, la modul general vorbind, nu are cultul restaurantului! Cînd spun asta, mă refer la faptul că cei mai mulţi dintre moldoveni, inclusiv aceia cu bani şi care-şi permit, nu concep să meargă, atunci cînd pot, să ia masa la un restaurant, singuri sau cu familia, în stil clasic, adică să mănînce după tipic şi să se delecteze cu o sticlă cu vin sau altceva.

Cei mai mulţi (am mai spus-o şi pe asta!) se duc la un restaurant numai dacă sunt invitaţi de cineva, mănîncă şi beau ce li se oferă, nu ce doresc ei, se duc cu scopul nemărturisit de a se îmbăta efectiv sau se închid prin birourile lor şi beau rachiuri puturoase cu cîteva bucăţi de plăcintă în faţă pe post de „zacuscă”, iar în această ultimă categorie intră, de-a valma, profesori, artişti plastici, directori, funcţionari simpli sau de rang înalt, scriitori (bineînţeles!), avocaţi etc. Toţi primesc de la cineva cîte o vodcă, un coniac sau vreo damigeană cu vin, pe care le consumă în acest fel meschin cu alţi colegi de-ai lor de pahar şi de beţie.

Aproape toţi (inclusiv eu!) au băut un pahar în biroul lor, chiar şi al meu, cu diferite ocazii, dar trebuie să existe o limită a decenţei şi a măsurii. În rîndul aşa-zişilor creatori, sunt unii cărora le place să se creadă că sunt boemi, adică artişti care duc o viaţă dezordonată, neconformă convenienţelor sociale, dar nu-i deloc aşa pentru că sunt doar, pur şi simplu, beţivi sau alcoolici incurabili. Nu mă contraziceţi! Ştiu ce spun şi i-am şi studiat bine pe toţi! Sportul naţional al moldovenilor este să ascundă beţia generalizată pe circuitul zi de naştere-cumătrie-nuntă-petrecere-praznice-sărbători de tot felul - beţii ordinare şi iar de la început! Este circuitul etern, drama nesfîrşită a acestui popor.

Am cunoscut reala boemă bucureşteană şi am fost deprins şi cu cultura restaurantului. Cînd spui boem, spui artist, aşadar, iar asta înseamnă că viaţa boemă este creatoare, nicidecum „alcoolizantă”, aşa cum se practică şi se percepe pe aici. Boema în care am trăit destul şi eu excludea, cu rare şi clasice excepţii, stările de beţie cruntă. Boema pe care am cunoscut-o bine era constituită din mari poeţi, prozatori, actori, regizori, medici – oameni care produceau adevărată cultură şi ştiinţă de carte!

Aşa-zisa boemă de aici, prin urmare, are caracter de fraudă, ca să zic aşa; invocarea ei este pretext sau substitut al alcoolismului şi impotenţei creatoare.

Fiind altfel alcătuit, fireşte că îmi plac localurile de lux, unde se poate mînca bine, se poate degusta un vin bun şi te poţi delecta cu un whisky, dar, cînd buzunarul nu mi-o permite şi am puţin timp, nu strîmb din nas dacă beau o bere pe o terasă mai populară.

Cealaltă perspectivă

Privind lucrurile şi din perspectiva alte realităţi, dar neavînd de unde să ştiu în ce măsură au moştenit unii moldoveni aceste deprinderi din perioada sovietică, am observat că şi actualul sistem barbar al acestui substitut de economie de piaţă îi „dughenizează”, îi aruncă pe cei mai slabi în braţele criminale ale rachiului puturos. În Moldova se vinde spirt, alcool etilic de 96 de grade practic în toate satele. Cei săraci îl fac „vodcă” îndoindu-l cu apă şi se înscriu în rîndul celor care vor muri de alcoolism. Autorităţile „combat corupţia” dar nu pun capăt genocidului asupra populaţiei inconştiente. Moldovenii chiar că vor dispărea de pe faţa Pămîntului fără să fie atacaţi din afară. 

Patronii celor mai multe restaurante, baruri şi terase din Chişinău practică nişte preţuri abuziv de ridicate de parcă moldovenii ar cîştiga la fel ca francezii de la Paris sau americanii. Am fost prin destule localuri occidentale şi ştiu să fac comparaţii. Fără să dau nume, am fost în mai multe localuri din centrul Chişinăului spre a face comparaţii. Astfel, acelaşi vin de Cricova, la sticlă, care pe o terasă curată şi cu chelneri serviabili costă 60-70 de lei, la altă terasă învecinată, doar cu puţin mai dotată în ceea ce priveşte mobilierul, vinul acesta costă 170-200 de lei. Este cu atît mai evident abuzul patronilor, dorinţa lor de a se îmbogăţi rapid, cu cît observăm că sursa de achiziţionare a vinului este aceeaşi pentru toţi în cazul mărcii amintite. În Italia, Franţa, se o sticlă de vin costă puţin peste 1 euro.

De restul ce să mai zic? O sută de grame de friptură costă, la unele localuri, cît un kilogram de carne macră de la magazin, o apă minerală de 250 de mililitri este mai scumpă decît o sticlă de vin mediu din magazin, o ceşcuţă de cafea costă cît o pungă întreagă de cafea de calitate în pungă vidată, o bere îţi ia piuitul şi tot aşa. Cu toate acestea, deşi în majoritatea timpului aceste terase sau restaurante de lux sunt aproape pustii, preţurile rămîn la fel de ridicate, încît te întrebi dacă nu cumva aceste localuri sunt paravanul unor altor afaceri necurate ale patronilor...

Pretenţia unora de a fi patronii unor localuri de lux inexplicabil este sfidătoare şi nerealistă în contextul realităţilor economice ştiute, nu este motivată din punctul de vedere al esteticului şi cel al eficienţei şi, obiectiv vorbind, R. Moldova n-ar avea clienţi pentru astfel de restaurante, dar poate că proprietarii acestora mizează pe clienţii-bandiţi.

În contextul inexistenţei unei culturi a restaurantului despre care vorbeam mai sus, am observat un amănunt extrem de interesant pe multe dintre terasele de lux vizitate de mine. Deşi nu-s deloc aglomerate, există o categorie ciudată de clienţi. Aceştia vin şi îşi parchează cu ostentaţie maşinile de lux în faţa terasei, ca să fie văzuţi de cît mai multă lume, îşi ocupă un loc la o masă şi beau... doar ceai sau apă, fraţilor! Doamne fereşte să-i vezi comandînd ceva de mîncare, deşi se vede de la o poştă că sunt plini de bani! Ei vin aici doar la agăţat curviştine impresionate doar de maşinile lor! Cunosc  un astfel de restaurant-terasă care a falimentat din cauza unor asemenea consumatori, dar şi din cauza unor preţuri astronomice, unde o masă serioasă pentru patru persoane echivala cel puţin cu vreo două salarii de profesor.

În consecinţă, constatăm o totală lipsă de simţ al măsurii, decenţei şi realismului pe toată linia. Atunci de ce să ne mai mirăm că acest popor se alcoolizează cu rachiu puturos? Dar aduce bani la buget, nu?