Cît de vulnerabil este un stat care depinde de remitenţele gastarbeiterilor

Autor: Mihai CONŢIU

La nivelul anului 2013, suma de bani trimisă de moldovenii aflaţi la muncă peste hotare este de un miliard şi şase sute nouă milioane de dolari, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei. Această sumă este mai mare cu peste 114 milioane de dolari faţă de anul 2012.

Potrivit unui top al Băncii Mondiale, la ora actuală, remitenţele constituie un sfert din Produsul Intern Brut, iar R. Moldova este clasată pe locul cinci după ponderea banilor trimişi în ţară, dar a fost o perioadă în care remitenţele au constituit şi o treime din PIB. Această statistică oglindeşte cu prisosinţă realitatea crudă a vulnerabilităţii statului.

Par de-a dreptul idilice sau utopice angajamentele guvernanţilor atunci cînd îşi propun să-i determine pe moldoveni să revină în ţară. La ce să revină? Ce-i aşteaptă? Le poate oferi statul locuri de muncă şi salarii suficient de atractive spre a-i determina să revină în ţară cu căţel şi cu purcel? Bineînţeles că nu! Procesul repatrierii benevole a moldovenilor aflaţi la muncă peste hotare este unul extrem de îndelungat, costisitor şi chiar imposibil de realizat, iar asta pentru că foarte mulţi s-au naturalizat în ţările în care lucrează sau urmează să o facă pe parcurs. Desigur că actualilor guvernanţi nu li se poate imputa prea mult în această chestiune. Construcţia statului a început greşit încă în anii 90.

În acest context, mai trebuie să notăm faptul că Uniunea Europeană investeşte masiv în proiecte de finanţare efectivă a revenirii moldovenilor în ţară, iar asta prin sprijinirea iniţiativelor particulare, pentru reconversia lor profesională etc.

Nu ştiu dacă putem vorbi despre o statistică precisă a celor plecaţi peste hotare în perioada guvernării comuniste, dar ştim sigur că au fost foarte mulţi. Pe de altă parte, emigrarea masivă a moldovenilor nu a început pe vremea guvernării comuniste. Este suficient să ne amintim de sărăcia cumplită din Moldova de pînă în 2001, cînd salariile şi pensiile deveniseră noţiuni abstracte.

Guvernarea comunistă a încurajat emigrarea pentru că îi era necesară

Totuşi, pe fondul în care PCRM a instaurat o aparentă stabilitate, numărul emigranţilor moldoveni a crescut. Era firesc să se întîmple aşa deoarece guvernarea comunistă a recurs la cîteva vicleşuguri economice cinice pe care, convenţional, le-am defini ca fiind o sărăcie generală controlată de stat.

Cu alte cuvinte, venind la guvernare după criza îndelungată de pînă în 2001, comuniştii au început să plătească relativ regulat salariile şi pensiile. Spun că a fost vorba despre o aparentă stabilitate socială şi nu de una reală, deoarece veniturile lunare ale moldovenilor erau atît de mizere încît singura lor salvare era tot emigrarea. Dincolo de imposibilitatea de a trăi decent din salariile şi pensiile mici, moldovenii asistau cum, sub ochii lor, comuniştii, ca exponenţi ai intereselor celor mulţi, se transformau în burghezi opulenţi, care se îmbogăţeau pe spinarea bieţilor moldoveni.

Prin urmare, guvernarea comunistă a înţeles rapid ce mină de aur reprezintă remitenţele gastarbeiterilor. Al dracului cuvînt, că nici moldovenii care chiar muncesc peste hotare de ani în şir nici nu-l pot rosti! Ca un exemplu, la nivelul anului 2008, banii trimişi în ţară de către moldovenii aflaţi la muncă peste hotare au însumat un miliard şi şase sute de milioane de dolari. Este şi acesta un secret al supravieţuirii guvernării comuniste. Ca o ironie amară, s-a ajuns în situaţia în care cei care au plecat din ţară din cauza sărăciei întreţinute şi de comunişti să le trimită bani pentru a supravieţui părinţilor sau rudelor de acasă care votaseră pentru PCRM, dar care încă mai votează şi astăzi.

De aceea spunem că actualii guvernanţi nu pot eradica un fenomen creat şi întreţinut din raţiuni de stat cinice între 1991 şi 2009! Oricum, cînd un stat care depinde atît de mult de valoarea remitenţelor gastarbeiterilor, atunci putem vorbi despre probleme naţionale politice şi economice grave. Într-o asemenea ţară, o armată de intervenţie intră ca în brînză!

Reversul medaliei sau partea bună a lucrurilor

Faţă de cele pomenite mai sus, trebuie să reţinem că sunt destui moldoveni care au revenit voluntar în ţară cu capital şi şi-au deschis propriile afaceri, chiar dacă nu putem vorbi de un număr impresionant. Cunosc cîţiva astfel de moldoveni fericiţi de reîntoarcerea acasă!

În primul rînd, este demn de reţinut faptul că sutele de mii de moldoveni care muncesc în spaţiul Uniunii Europene, dar şi în SUA, sunt ambasadori neoficiali ai R. Moldova, ai tradiţiilor şi culturii ţării lor în statele în care lucrează. M-am convins că nu este deloc de neglijat faptul că gastarbeiterii moldoveni chiar poartă cu cinste „steagul patriei lor” în ţările în care muncesc. Fac acest lucru indiferent de faptul că lucrează în construcţii, în corporaţii transnaţionale, că multe moldovence sunt bone sau îngrijitoare de bătrîni prin Italia sau alte ţări şi tot aşa.

Am observat că sunt tineri care în satul lor păreau a fi fără căpătîi, dar cînd au ajuns în UE s-au metamorfozat, au devenit parcă peste noapte nişte muncitori şi gospodari exemplari. Dacă ar fi rămas în satul sau oraşul lor natal din Moldova, probabil că şi-ar fi înecat amarul în alcool sau în droguri.

În al doilea rînd, care este şi cel mai marcant, gastarbeiterii despre care vorbesc nu sunt doar purtători sau ambasadori neoficiali ai tradiţiilor moldoveneşti în ţările europene, ci şi „agenţi sociali” care aduc civilizaţia europeană acasă la ei, în Moldova.

Orice moldovean care ajunge pentru prima dată într-o ţară europeană civilizată, după ce îşi revine din şocul produs de diferenţa colosală dintre tradiţiile şi cultura acestei ţări şi chiolhanurile moldoveneşti cu tot ceea ce stă în spatele şi în prelungirea acestora, după ce înţelege cu care anume tradiţii sau porţiuni din cultura moldovenească selective să se mîndrească acolo, atunci începe să se adapteze şi el normelor civilizaţiei europene. Abia atunci vede că doar în Moldova se poate veni la Chişinău dintr-un sat şi să te impui ca un tractorist brutal, dar UE nu poţi decît să te adaptezi obligatoriu unei civilizaţii îndelung exersată, altminteri eşti scos afară ca o măsea stricată.

Aceşti moldoveni adaptaţi la normele şi valorile europene, dincolo de calitatea amintită de ambasadori neoficiali ai Moldovei în statele în care lucrează, ajung să devină ambasadorii civilizaţiei europene în propria lor ţară. Dincolo de faptul că părinţii sau alţi membri ai familiilor lor sunt ajutaţi de fiică sau fiu cu bani dintr-o ţară europeană civilizată şi suficient de prosperă, rudele din Moldova, atunci cînd susţinătorul-fiu-fiică etc. îi vizitează, toţi ajung subiecţii unor contradicţii care solicită eliminarea lor.

Cel venit într-o scurtă vacanţă în Moldova, să-şi vadă familia, iar asta în primul rînd, avînd deja instincte sociale deprinse în ţara în care munceşte, devine un dublu străin – faţă de sine, căci îi este greu să revină în găoace, aşa cum era înainte de a ajunge în Europa, dar şi faţă de rudele lui, care „parcă văd alt om”, deşi este acelaşi.

Abia din acest moment asistăm la un dialog primar al civilizaţiilor – odrasla care munceşte în Europa încearcă să-şi convingă părinţii sau rudele despre, de exemplu, necesitatea apei curente în locuinţă sau desfiinţarea WC-ului din fundul curţii, iar părinţii sau rudele vin cu argumentele lor conservatoare, cele tradiţionale. Fireşte că în majoritatea cazurilor „europeanul” îşi impune condiţiile. Ştiuletele şi brusturele rămîn doar o amintire.

Uneori, aceşti gastarbeiteri-ambasadori ai civilizaţiei europene reuşesc să fie cu mult mai convingători chiar şi decît politicienii, iar asta pentru că ei, prin munca lor, reuşesc să aducă Europa în casele părinţilor şi rudelor lor din satele şi oraşele Moldovei. Este greu de crezut că există vreun sat în Moldova din care să nu fi plecat măcar un gastarbeiter!

Oare guvernanţii moldoveni i-au luat în calcul şi pe gastarbeiteri în amplul program de informare naţională a moldovenilor cu privire la rosturile benefice ale integrării Moldovei în UE?

Gastarbeiterii nu merită un monument, aşa cum şi-a propus-o să o facă moldo-rusul Renato Usatîi, controversat „om de afaceri” şi proaspăt lansat în politică, ci o reprezentare oficială în structurile guvernamentale de decizie din R. Moldova. Pentru că iniţiativele cu mărţişoare ale domnului Victor Lutenco, şeful biroului pentru relaţiile cu diaspora par a fi cam prea sentimentale şi ineficiente.