O ţară de săraci în care toţi se mituiesc unii pe alţii

Autor: Mihai CONŢIU

Aici, pe acest plai moldovenesc,/ Persistă permanent minuni,/ Că a ajuns corupt neomenesc/ Şi detectorul de minciuni!/

Mai toată lumea – jurnalişti, analişti sau alţi băgători de seamă –, atunci cînd vine vorba despre corupţie, îndreaptă degetul arătător spre politicieni, magistraţi, procurori, poliţişti, medici, profesori, funcţionari cu ştampile de decizie din primării etc. Au dreptate, ce pot spune şi ce înseamnă asta? Păi dacă atîţi sînt corupţi în domeniile arătate mai sus, asta nu înseamnă că întreg poporul este corupt şi corupător? Corupt este şi popa, corupt este şi groparul, corupt şi corupător este şi bietul ţăran muncitor, care este nevoit să-i dea o „mică atenţie” medicului sau funcţionarului de la Primărie pentru a-i elibera un act şi tot aşa.

Întreaga ţară respiră şi există doar prin corupţie. Nimic nu a rămas necorupt. Democraţia care s-a lăbărţat pe capul moldovenilor după destrămarea URSS este sinonimă cu corupţia. Marii corupţi, aleşii poporului, sînt votaţi tot de o masă masivă de alegători corupţi, asta însemnînd că, în realitate, corupţii nu pot să-şi aleagă decît cîrmuitori corupţi.

Corupţia n-a fost şi nu va fi niciodată stîrpită din rădăcini în nici o ţară din lume, indiferent cît de civilizată este, numai că se impun cîteva nuanţări. Una este corupţia din Franţa sau Japonia, de exemplu, alta-i corupţia din Republica Moldova. În ţările civilizate, corupţia este mai selectivă, ca să zic şi aşa, sau relativ izolată. Corupţia din aceste ţări, de regulă, este identificată, într-un final, şi sancţionată penal. Gradul de corupţie este extrem de redus din cauza existenţei unei conştiinţe civice generale, la nivelul întregii naţiuni. Corupţia redusă şi sancţionată rapid atunci cînd este depistată în ţările civilizate se datorează faptului că acolo există tradiţie civilizată îndelung exersată, un sistem educaţional impecabil, respect faţă de legi şi stat, relaţii oneste între cetăţeni şi Biserică etc.

În Republica Moldova, însă, corupţia este o a doua natură a moldoveanului. Orice om de aici ştie că pentru a-şi rezolva o treabă, legală sau abuzivă, trebuie să dea mită, motiv pentru care, la rîndu-i, solicită sau aşteaptă să primească şpagă atunci cînd şi el face un serviciu cuiva. S-a ajuns pînă acolo încît moldovenii nici nu-şi imaginează viaţa fără corupţie. Chiar şi în căsnicie ne lovim de corupţie. Bărbatul îşi corupe soţia cu cadouri sau atenţii ca să-i facă uitate escapadele bachice, vînătoreşti, pescăreşti etc. Nevasta corupe bărbatul cu tandreţe ca să-i mai cumpere vreo boarfă sau vreo bijuterie. Părinţii îşi mituiesc copiii cu cadouri nefireşti doar ca să înveţe sau să-i asculte. Copiii îşi corup părinţii cu iubiri viclene şi excesive, deşi reale în fond, ca să le cumpere ceva sau să le permită vreo escapadă etc.

Nimeni nu este deranjat de corupţie pentru că fiecare depinde de ea. Marii corupţi devin vedete şi idoli pentru micii corupţi, iar asta pentru că vor să-i ajungă în performanţe. Uneori sînt furioşi pe ei pentru că fură sau primesc atîta mită încît cei mici se tem că lor nu le mai rămîne nimic. Marii corupţi îşi au propriile lor bazine electorale de corupţi, aşa cum, de exemplu, poate fi Mihai Ghimpu sau Dorin Chirtoacă la Primărie. Suporterii lor îi apără cu înverşunare, se supără teribil pe cei care le critică sau le acuză corupţii lor şefi. Toţi suporterii lor ştiu ce strîngător este Ghimpu şi cîte abuzuri face Chirtoacă, dar îi apără pentru că le rămîne şi lor ceva din ce scapă printre mîinile hrăpăreţe şi zgîrcite ale lui Ghimpu, Anatol Şalaru sau Chirtoacă. Unii trăiesc din corupţii de milioane, alţi, subalternii, se mulţumesc cu nişte sute sau mii de lei ori dolari.

Corupţia este muma moldoveanului deoarece nu a avut cine să-i sădească spirit, conştiinţă civică. Despre ce tradiţie civică, civilizată şi democrată putem vorbi aici cînd acestea sînt similare noţiunii de corupţie? Corupţia la moldoveni îşi are originile înşurubate în fostul sistem sovietic, în care şi atunci erau corupţi mari şi mici. Cu un butoiaş de vin, cu o ladă de cireşe, cu 20 de kilograme de peşte, cu o fată mai prospeţică pentru secretarul de partid sau preşedintele de raion. Corupţii mari erau în rîndurile nomenclaturii sovietice, în cele ale intelectualilor dornici să parvină, să-şi cîştige o glorie mincinoasă, iar corupţii mici sînt aceiaşi bieţi muritori de rînd de astăzi. Este drept că în acea vreme corupţia nu cunoştea proporţiile de astăzi, chiar dacă era o corupţie ce pornea de la eşalonul superior al politicii de partid şi de stat. Atunci era vorba despre o corupţie mai fardată şi mai limitată. Atunci, marii corupţi nu îndrăzneau să-şi construiască palate nenumărate şi să-i cumpere garaje pline cu maşini de lux.

Cum se poate scăpa de corupţie? Greu, dar se poate, iar şansa este integrarea europeană a ţării! Uitaţi-vă în România ca să înţelegeţi cum poate fi diminuată radical corupţia în virtutea apartenenţei la Uniunea Europeană! Asta-i singura şansă!