Autoportret nonagenar

După doi ani de activitate ca profesor de matematică la gimnaziul din satul Brînzeni, Edineţ, în august 1950 am fost transferat la gimnaziul din satul natal Rotunda, acelaşi raion. Concomitent îmi făceam studiile prin corespondenţă la universitatea “Ion Creangă” din Chişinău, facultatea de matematică. Absolvisem anul trei de facultate şi eram singurul învăţător cu studii din colectivul pedagogic. Însuşi directorul gimnaziului nu avea nici măcar studii gimnaziale. Procesul de instruire în gimnaziu lăsa mult de dorit, iar efortul meu de a schimba lucrurile spre bine n-a dat rezultate decît identificarea mai multor elevi iubitori de carte. Am muncit mult cu elevii buni, i-am îndrumat să-şi continue studiile la şcoala medie din Edineţ, iar apoi să facă studii universitare. Astfel, pentru prima dată în istoria satului Rotunda, în scurta perioadă din 1951-1952 am reuşit să avem înscrişi în clasa a 8-a a şcolii medii din Edineţ un grup de elevi care au obţinut ulterior atestat de maturitate. Am lucrat şi cu părinţii elevilor care erau oameni harnici, dar indiferenţi faţă de şcoală. Din dorinţa de a absolvi mai repede facultatea şi cu cunoştinţe mai bune, în august 1952 m-am concediat de la serviciu şi mi-am continuat studiile la secţia de zi. În anul 1954 am absolvit cu eminenţă facultatea de matematică ceea ce îmi oferea anumite avantaje, printre care şi dreptul de a alege locul de lucru după absolvirea facultăţii. Din voia Domnului, mi s-a întîmplat mie, băştinaş al satului Rotunda, să fiu primul licean, primul învăţător cu studii, primul absolvent al unei facultăţi, iar mai apoi şi primul doctor în ştiinţă în istoria acestui sat. Am conştientizat acest fapt şi mi-am asumat responsabilitatea să fac tot ce îmi va sta în putere pentru a schimba în bine situaţia satului şi a-i ridica nivelul de cultură, să asigur gimnaziul cu mai mulţi învăţători şi profesori băştinaşi. Anticipînd puţin cursul evenimentelor, voi menţiona aici că tot din pornirea de a-mi vedea satul înaintînd pe făgaşul culturii şi al educaţiei, am donat, cînd acest lucru a devenit posibil, din biblioteca mea personală în fondul bibliotecii din Rotunda cîteva sute de volume de carte artistică în limba română – creaţii de vîrf din tezaurul literaturii universale.

Aşa cum am menţionat, diploma de eminent îmi dădea dreptul la alegerea locului de serviciu. Am mers la Ministerul de Învăţămînt, la secţia cadre, pentru a obţine repartizarea la serviciu. Şeful cadre mi-a cerut diploma, a examinat-o, m-a ascultat ce doresc şi am mers împreună la ministrul de învăţămînt, unde mi-am spus dorinţa de a fi îndreptat la serviciu în cadrul gimnaziului din Rotunda. Am lămurit care îmi este motivaţia iar ministrul a decis să discute cu decanul facultăţii înainte de a-mi da un răspuns. Peste o zi am fost informat că cei doi au convenit să-mi propună angajarea la universitatea din Tiraspol, şi că voi fi sprijinit de conducerea universităţii în realizarea doleanţelor mele privitor la gimnaziul din Rotunda. Am acceptat propunerea şi astfel, în august 1954, am fost angajat la universitatea din Tiraspol în calitate de conferenţiar la catedra de analiză matematică.

În acea perioadă la universitatea din Tiraspol funcţionau cinci facultăţi. Facultăţile de fizică şi matematică, chimie şi biologie, facultatea de geografie şi facultatea de pedagogie în învăţămîntul primar funcţionau cu două limbi de instruire. A cincea facultate era limba şi literatura rusă. Cîteva aspecte trebuie menţionate cu referire la corpul didactic al universităţii: acesta era constituit în fond din băştinaşii din Transnistria; majoritatea catedrelor duceau lipsă de cadre; în cei peste 20 de ani de la fondarea universităţii în anul 1930 unele catedre nu dispuneau de nici o persoană cu grad ştiinţific.

Prorectorul pentru studii Ipolit Antoseac asigura, împreună cu şefii de catedre, procesul de studii. Ipolit Antoseac, absolvent de dinainte de război al facultăţii de matematică a universităţii din Tiraspol, mi-a rămas în memorie ca un om de credinţă profesională şi devotament de excepţie, dedicat procesului de învăţămînt. Nu întîmplător în cei 14 ani de aflare a mea la universitatea din Tiraspol s-au schimbat pe rînd 6 rectori, iar Ipolit Antoseac a activat încă mulţi ani după plecarea mea de la Tiraspol în 1968. În ceea ce mă priveşte, am fost însufleţit să-i urmez exemplul şi mi-am făcut datoria cu mare responsabilitate. Nu am uitat nici de gimnaziul din Rotunda, nici de grupul de elevi pe care i-am îndrumat să meargă la şcoala media din Edineţ, şi care urmau să susţină în 1955 examenul de maturitate. Am hotărît să-i povestesc prorectorului I.Antoseac despre promisiunile pe care mi le făcuse ministrul de învăţămînt. Dînsul era la curent cu problema cadrelor didactice de la gimnaziul din Rotunda, dar nu şi cu năzuinţele mele în această problemă. I-am povestit că îmi doresc să asigur gimnaziul cu un nucleu de cadre didactice băştinaşe, fiindcă aceştia vor fi interesaţi mai mult decît alţii să schimbe lucrurile în bine, şi l-am informat despre grupul de tineri de la şcoala medie din Edineţ de care îmi legam speranţele. Mi-a promis susţinere, şi în vara anului 1955 în urma examenelor de admitere au fost înscrişi la diferite facultăţi 6 tineri din Rotunda, pregătiţi la şcoala media din Edineţ. În 1956 am încurajat încă 5 tineri din Rotunda să devină studenţi la diferite facultăţi ale universităţii din Tiraspol. După absolvire, 7 din cei 11 tineri s-au întors la gimnaziul din Rotunda cu diplome de studii superioare. Această filă din istoria gimnaziului din Rotunda pentru mine reprezenta un vis împlinit şi este descrisă în ultima mea carte „Bazele analizei matematice”, pag. 663-665, publicată în 2011.

Activitatea ştiinţifică în universitate lăsa de dorit. Am constatat această situaţie şi, paralel cu activitatea didactică, am început să mă pregătesc pentru a susţine examene de admitere la studii postuniversitare la o universitate care avea această acreditare. Astfel, în toamna anului 1960 am susţinut examenele de admitere la studii postuniversitare, în doctorantură, pentru o perioadă de trei ani, la universitatea din Odesa. În toată această perioadă de trei ani, în fiecare zi de vineri, seara, veneam de la Odesa la Tiraspol (distanţa 100 km) pentru ca sîmbătă să ţin prelegeri la facultatea de matematică. În primăvara anului 1964 am susţinut doctoratul la institutul de matematică din Kiev şi din acel moment catedra de analiză matematică a universităţii din Tiraspol avea în componenţa ei un doctor în matematică, specialist în domeniul analizei matematice. Ulterior, consiliul universităţii m-a ales în funcţie de şef al catedrei de analiză matematică şi, din acest post, în august 1968 am fost angajat, prin concurs, la catedra de matematică a universităţii „Ion Creangă” din Chişinău, unde altădată îmi făcusem studiile. De menţionat că universitatea „Ion Creangă”, după mai mulţi ani de inexistenţă, a fost restabilită în 1967 şi era în criză de cadre, de doctori în ştiinţă, în special la facultatea de fizică şi matematică.

În timpul activităţii mele la universitatea din Tiraspol am organizat lucrul ştiinţific cu studenţii cît şi cu corpul didactic de la catedră şi am publicat mai multe lucrări ştiinţifice în domeniul analizei matematice. Am acumulat materiale bogate în volum şi conţinut, care, după venirea mea la Chişinău, au fost completate şi redactate şi, prin muncă, am publicat nouă volume de carte de matematică care se află în Biblioteca Naţională cît şi în bibliotecile universităţilor din Bălţi, Cahul şi Chişinău. Lucrarea mea „Curs de analiză matematică” (Editura „Lumina”, Chişinău, 1992) editată în grafia latină a fost primul manual de matematică superioară publicat în R.Moldova. Prin efort şi muncă am reuşit să aştern pe paginile cărţilor mele o expunere strictă, închegată, şi accesibilă cititorului.

În continuare mă voi referi pe scurt la activitatea mea în cadrul Universităţii „Ion Creangă” şi în general după venirea la Chişinău. Aici era o singură catedră de matematică cu o componenţă de pînă la 15 persoane, dar care îşi îndeplinea misiunea. În primul an universitar de după restabilirea universităţii „Ion Creangă” (1967-1968) la catedră activa un singur doctor în matematică, Dionis Lica, iar în următorul an universitar 1968-1969 eram doi. Ulterior numărul doctorilor în matematică la catedră a crescut. Mi s-au creat condiţii bune de lucru şi într-o perioadă scurtă de vreme am prezentat la editura „Lumina” din Chişinău trei manuscrise de matematică care au fost publicate. Aici, la universitatea „Ion Creangă” mi s-a conferit titlul didactic de docent. Iată, însă, că în 1978 Ministerul de Învăţămînt de atunci a decis închiderea treptată a facultăţii de fizică şi matematică de la universitatea „Ion Creangă”.

În 1981, prin ordinul Ministrului de Învăţămînt am fost transferat la Universitatea Tehnică, în postul de docent la catedra de matematică superioară. Datorită acestei situaţii am sistat temporar lucrul asupra altor manuscrise pe care le aveam înjghebate, dar nu erau definitivate pentru publicare. De menţionat că la catedra de matematică la care am fost numit, activau circa 30 de persoane, printre care erau lectori bine pregătiţi din punct de vedere profesional, dar o bună parte dintre membrii catedrei aveau o pregătire profesională slabă. Între membrii catedrei erau şi unii care absolvise facultatea exclusiv cu note de trei. Ba mai mult, unul dintre membrii catedrei care avea numai note de trei în anexa la diplomă, a fost recomandat la studii postuniversitare, în doctorantură, şi spre umilinţa lui dar şi a catedrei, a primit nota doi la examenul de admitere.

Am plecat de la catedră, bine sănătos şi nesilit de nimeni, la vîrsta de 70 de ani. Apoi mi-am publicat manuscrisele rămase şi în continuare mi-am găsit o ocupaţie de cercetare în problema Basarabiei. Privitor la problema întregirii R. Moldova, a Basarabiei, am efectuat un studiu profund şi în a doua jumătate a anului 2015 am publicat rezultatele şi concluziile respective în mai multe ziare naţionale (LA din 16 iulie şi 10 septembrie, Ziarul Naţional din 2 octombrie, ziarul Timpul din 23 octombrie, ziarul Adevărul din 21 decembrie, Moldova Suverană din 22 decembrie şi Ziarul Naţional din 13 mai 2016).

În încheiere, constat că procesul căruia i-am pus începutul în anii '50 ai secolului trecut de trimitere la studii a copiilor dotaţi a continuat. Astfel şi astăzi în gimnaziul din Rotunda activează mai mulţi învăţători şi profesori băştinaşi. În prezent satul meu de baştină, ca şi alte sate, are intelectuali în diferite domenii ceea ce îmi dă bucuria unui vis împlinit. Acum, la bătrîneţe, mă simt cu sufletul împăcat - pe parcursul vieţii am muncit cinstit, mi-am iubit neamul, am avut grijă şi de propria mea familie, şi de şcoala din sat. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat cuget şi putere să pot urca cu uşurinţă versantul vieţii.

Sergiu MIRON, doctor în matematică, profesor