Demersuri diplomatice spaniole pentru reducerea fluxului de migranti in Canare

Madridul va trimite, săptămîna viitoare, doi membri importanţi ai Guvernului său în Maroc şi Senegal pentru a încerca să descurajeze plecările miilor de migranţi spre arhipelagul Canare, relatează Vineri France Presse, citînd o sursă guvernamentală, scrie agerpres.

Şefa diplomaţiei, Arancha Gonzalez Laya, se va duce în Senegal la 22 Noiembrie, iar ministrul de Interne Fernando Grande-Marlaska la 20 Noiembrie în Maroc „pentru a consolida colaborarea şi a lucra împreună cu Marocul cu scopul de a evita aceste plecări” de migranţi, a declarat, din Canare, ministrul pentru Politica Teritorială, Carolina Darias.

Aflată în vizită în arhipelagul Canare, ea a prezentat un pachet de măsuri destinat să facă faţă sosirii miilor de migranţi.

Guvernul spaniol „vrea să încurajeze calea diplomatică” pentru ca „nimeni să nu-şi rişte viaţa urcîndu-se în aceste ambarcaţiuni” nesigure, a adăugat ministrul, subliniind de altfel că Guvernul va „insista” asupra reactivării expulzărilor de migranţi economici, îngheţate din cauza pandemiei.

Miniştrii de Externe şi de Interne s-au deplasat deja recent în mai multe ţări cheie în materie de migraţie, precum Mauritania, Tunisia, Algeria, Ciad şi Niger.

Potrivit Carolinei Darias, Guvernul spaniol intenţionează să întărească de asemenea capacităţile forţelor de securitate spaniole în Oceanul Atlantic, detaşînd acolo mai multe nave, un submarin, un avion şi un elicopter.

Această strategie o aminteşte pe cea utilizată din timpul crizei migraţiei din 2006 în Canare, an în care circa 30.000 de migranţi au sosit în arhipelag. Spania semnase atunci tratate pentru a stăvili fluxurile de migranţi cu Mauritania şi Senegal.

De mai multe luni, migranţii africani au reluat ruta Canarelor, preferînd-o celei din Mediterana din cauza acordurilor de controale la frontieră încheiate cu Libia, Turcia şi Maroc.

De la începutul anului, peste 16.000 de migranţi au debarcat în Canare, adică de zece ori mai mulţi decît în 2009.

Sosirile acestora s-au accelerat în ultimele săptămîni. Astfel, peste 2.000 de migranţi au sosit în weekendul trecut.

Din cauza acestui aflux, structura de primire temporară instalată în portul Arguinegur este supraaglomerată, unii migranţi dormind chiar pe pămînt, situaţie denunţată de organizaţii neguvernamentale, precum Amnesty International şi Human Rights Watch.

Guvernul a anunţat demontarea acestei tabere şi transferul primirii migranţilor pe terenuri aparţinînd Armatei în Canare.