DELEGATIA MOLDOVENEASCA LA APCE A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTELE ADUNARII

Delegația moldovenească la APCE a avut o întrevedere cu Președintele Adunării Parlamentare al Consiliului Europei, Liliane Maury Pasquier. Despre aceasta a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare, membrul delegației, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Vlad Batrîncea.

“Delegația Republicii Moldova a reiterat recunoștința pentru sprijinul moral și politico-juridic acordat noii guvernări de la Chișinău. Am discutat despre intensificarea colaborării în domeniul edificării statului de drept și respectării drepturilor omului în țara noastră”, a menționat acesta.