Originea lui „Alo” atunci cînd răspundem la telefon

„Alo” este salutul telefonic pe care îl utilizează în fiecare zi milioane de oameni, la nivel mondial. Totuși, cine este considerat inventatorul celebrului cuvînt care a deschis, de-a rîndul istoriei, miliarde de convorbiri telefonice.

Se pare că celebrul inventator american Thomas Edison a fost părintele cuvîntului „alo”, care deschide astăzi orice discuție telefonică.

Alexander Graham Bell este considerat a fi inventatorul telefonului. În anul 1876, acesta a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite. Bell și-a dorit ca formula de deschidere a unei discuții la distanță să fie cuvîntul „ahoe”, utilizat de marinari pentru a opri un vas, dar varianta aceasta nu a prins deloc la public.

Un an mai tîrziu, în anul 1877, Thomas Edison, inventatorul becului, a fost întrebat de directorul unei companii locale de telegraf din Pittsburg la vremea adoptării telefonului: „Care ar fi un salut adecvat pentru a începe o convorbire telefonică?”. Atunci, Edison a folosit apelativul folosit de englezi la vînătoarea de vulpi: „Alooo”.

Ulterior, un istoric englez pe nume Allen Koenigsberg a căutat timp de 5 ani prin volumul uriaş de materiale găsit în depozitul AT&T din New York pentru a afla dacă informația cu pricina se verifică. Acesta a găsit o epistolă scrisă chiar de Edison în care spunea: „Alo este salutul telefonic de utilizat pe distanţe mari, fiind cel mai uşor de auzit”, scrie site-ul istoriiregasite.wordpress.com.

Cel mai lung cuvînt din lume

„Methionylthreonylthreonylglutaminylarginyl…isoleucine” este un substantiv care conține fix 189.819 de litere și este considerat a fi cel mai lung cuvînt din lume. Acesta aparține limbii engleze. Cuvîntul cu pricina nu este o invenție. El reprezintă denumirea chimică a proteinei „titin”. Este nevoie de mai bine de trei ore și jumătate pentru ca cineva să pronunțe în întregime cuvîntul respectiv. Chiar dacă a existat o dezbatere privind corectitudinea cuvîntului, proteinele cu pricina sunt denumite după ce tip de proteină au în componență.

Cuvîntul cel mai cunoscut din lume

„Ok” este unul dintre cele mai frecvent utilizate și recunoscute cuvinte din lume. Potrivit specialiștilor în lingvistică, termenul poate fi considerat expresie și reprezintă una dintre cele mai ciudate sintagme inventate vreodată.

Particularitatea sa poate explica în mare măsură popularitatea lui, fiindcă este un cuvînt care arată și sună ca o abreviere, un acronim. Deci, atît în vorbire, cît și în scris, „ok” iese în evidență clar, este ușor de distins de alte cuvinte și, totuși, folosește sunete simple care sunt familiare majorității limbilor de pe planetă.

Aproape fiecare limbă are o vocală „O”, o consoană „K” și o vocală „A”. Deci, „ok” este o combinație foarte distinctivă de elemente foarte familiare și acesta este unul dintre motivele pentru care are atît de mult succes.

De obicei, un cuvînt atît de ciudat nu este introdus într-o altă limbă decît dacă se aseamănă cu celelalte cuvinte, familiare populației. Cu toate acestea, termenul „ok” a spart toate barierele și a devenit cel mai cunoscut și utilizat cuvînt din lume.

Cum a apărut termenul „ok”?

Pe data de 23 Martie 1839, cuvîntul „ok” a fost prezentat lumii pe a doua pagină a ziarului „Boston Morning Post”, în mijlocul unui paragraf lung, ca „ok (totul corect)”. Este incredibil cum acest joc de litere a supraviețuit după acel articol, devenind cel mai utilizat cuvînt din lume.

În anul 1940, în timpul campaniei electorale pentru funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii, un candidat, Martin Van Buren, a fost poreclit „Old Kinderhook” și s-a lansat ipoteza falsă că acesta nu știe să scrie corect și, astfel, ar aproba documentele cu „OK”, crezînd că este abrevierea pentru „totul corect”. După această situație, lumea a început să folosească cuvîntul tot mai des, fiind ușor de spus sau de scris și, de asemenea, suficient de distinctiv pentru a fi clar.

Potrivit specialiștilor în domeniu, termenul nu a apărut pentru că era nevoie să umple un gol într-o limbă. Înainte de 1839, vorbitorii de engleză aveau „yes” (da), „good” (bun), „fine” (bine), „excellent” (excelent), „satisfactory” (satisfăcător) și „all right” (în regulă). Ceea ce „ok” a oferit față de aceste termene a fost neutralitatea, o modalitate de a afirma sau de a-ți exprima acordul fără a fi nevoie de o opinie.

Cele mai ciudate forme de plural din limba romana

Numărul singular și numărul plural. Uneori, o adevărată capcană pentru mulți dintre vorbitorii de limba română. Ca în orice limbă, există substantive care au forme extrem de ciudate atunci cînd sunt folosite la numărul plural.

Foarte multă lume întîmpină probleme, atunci cînd trebuie să spună forma de plural al unui cuvînt. DOOM-3 a încercat să simplifice pe cît posibil acești termeni, însă se crede că în unele cazuri mai rău a încurcat. În rîndurile de mai jos vă oferim cîteva exemple edificatoare.

• Croasant/Croasante (în DOOM-2 era „croasanți”)
• Ecler/Eclere (în DOOM-2 era „ecleruri”)
• Aragaz/Aragaze – forma corectă de plural a substantivului „aragaz”; Aragazuri este greșit;
• Almanah/Almanahuri – forma corectă de plural a substantivului „almanah”; Almanahe este greșit;
• Blană/Blăni – forma corectă de plural a substantivului „blană”. Blănuri nu este greșit, dar face referire la articole de îmbrăcăminte și nu la piei prelucrate;
• Macrou/Macrouri – forma corectă de plural a substantivului „macrou”;
• Monedă/Monede – forma corectă de plural a substantivului „monedă”. Monezi este greșit;
• Sindrom/Sindroame – forma corectă de plural a substantivului „sindrom”. Sindromuri este greșit;
• Sînge/Sîngiuri – forma corectă de plural a substantivului „sînge”. Totuși, nimeni nu folosește acest substantiv la plural.
• Pîrîu/Pîraie – forma corectă de plural a substantivului „pîrîu”. Pîrîuri este greșit
• Bairam/Bairamuri – forma corectă de plural a substantivului „bairam”. Bairame este greșit;
• Boschet/Boschete – forma corectă de plural a substantivului „boschet”. Boscheți este greșit;
• Fașă/Feșe – forma corectă de plural a substantivului „fașă”. Fașe este greșit;
• Ciubuc/Ciubucuri – forma corectă de plural a substantivului „ciubuc”. Forma de plural „ciubuce” nu este greşită, însă nu mai desemnează acelaşi termen.
• Colonel/Colonei – forma corectă de plural a substantivului „colonel”. Coloneli este greșit;

Care sunt substantivele defective de plural?

În limba română există o mulțime de substantive care nu au număr plural. Iată cîteva exemple: fasole, lapte, mazăre, unt, grîu, secară, sare, piper, porumb, miere, fotbal, cinste, creștinism, etc.

De reținut! ”Marea majoritate” este pleonasm.

Cîți oameni vorbesc limba română

Limba română este, conform wikipedia.com, o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, după spaniolă, portugheză, franceză și italiană. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. Limba română este vorbită în toată lumea de aproximativ 28 de milioane de persoane, dintre care circa 24 de milioane o au ca limbă maternă.