FOTO: Societatea literară şi culturală ”Junimea” a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863

Beţii zdravene cu Eminescu, Creangă şi pudicul Maiorescu, dezmăţ cu Caragiale, poveşti porno…

Petrecerile scriitorilor junimişti, acel nucleu de genii din Iaşiul secolului al XIX-lea, au rămas şi astăzi de pomină. „Trasul la măsea“, petrecerile nebuneşti cu lăutari prin crîşmele Iaşilor şi glumele care-l făceau pe Maiorescu să roşească au rămas ca o definiţie a spiritului boem al artiştilor din toate generaţiile.

Artiştii sînt consideraţi, în general, firi boeme, care trăiesc cu pasiune actul creaţiei dar şi viaţa. Un bun exemplu sînt genialii junimiştii, membrii societăţii literare ieşene din secolul al XIX lea, din care au făcut parte cîteva din geniile literare ale României. 

Contemporanii, autobiografiile, dar şi specialiştii arată că după ce terminau cu pasiunile literare, în zilele de sărbătoare sau la faimoasele banchete anuale, junimiştii petreceau ca nimeni alţii. Băutura curgea gîrlă, la fel şi glumele porcoase, iar lăutarii şi ţigăncile dansatoare nu lipseau de la mesele lipite ale petrecăreţilor, din mijlocul cărora, nu lipseau, Pogor, Negruzzi, Eminescu, Creangă, Slavici sau Caragiale. 

”S-a lepădat copilul de Satana pedantismului?”

Societatea literară şi culturală ”Junimea” a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863, pe data de 26 martie, dacă ar fi să ne luăm după scrisoarea lui Titu Maiorescu, către sora sa aflată la Bucureşti. ”Am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iaşi: Rosetti, Carp, Pogor, acum şi Negruzzi”, se arăta în această scrisoare. Ca membrii fondatori, au fost: Titu Maiorescu, Petru P. Carp,Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti. Cu alte cuvinte, ”crema” culturii ieşene şi nu numai. Practic, cînd a fost înfiinţată ”Junimea”, oamenii de cultură mai sus amintiţi se întîlneau deja de aproape doi ani, într-un soi de cenaclu, unde fie dezbăteau teme filosofice, fie citeau scrieri, fie pur şi simplu dezbăteau teme de cultură.

Oamenii de litere care au pus bazele Junimii erau şi oameni de lume, o spun ei înşişi în lucrările autobiografice, dar şi specialiştii. Apreciau anecdotele, paharele cu vin şi nopţile pierdute cu distracţii şi dezbateri. De altfel, non-conformismul junimiştilor reiese şi dintr-o povestioară a lui Iacob Negruzii prezentată în lucrarea sa ”Amintiri din ”Junimea”. Iată cum au ajuns cei cinci întemeietori ai societăţii literare să o denumească ”Junimea”.

”În una din acele după-amieze de care am vorbit mai sus s-a hotărît înfiinţarea în regula a unei Societăţi literare, care de fapt şi exista. Mai multe dumineci de-a rîndul am discutat numele ce trebuia să-i dăm. Tot felul de propuneri, şi serioase, şi glumele se făcură şi se respinseră de-a rîndul. Un moment, numele care dobîndi aprobarea celor mai mulţi fu “Ulpia” sau poate chiar “Ulpia Traiană”. Însă în duminica următoare toţi cinci venirăm cu gîndul ascuns de a propune adoptarea altei numiri, căci după reflecţiile făcute acasă, numele “Ulpia” ni se păru din cale-afară de pretenţios. Ce aveam noi a face cu împăratul Traian?... După multă discuţie, Theodor Rosetti ne zise de pe patul unde era culcat: 

”-Măi băieţi, vreţi să va dau eu un nume fără pretenţie, care să vă placă la toţi, fiindcă nu zice mare lucru? ”Vorbeşte!”

- Hai s-o botezăm “Junimea”, zise Theodor Rosetti.

- Foarte bine găsit!, strigarăm cu toţii.

Atunci Pogor, ridicîndu-se de pe canapeaua pe care se aruncase, începu să cînte ca un preot pe nas, şi întrebă de trei ori:

- S-a lepădat copilul de Satana pedantismului?

De trei ori răspunserăm cu toţii rîzînd:

- S-a lepădat.

- În numele Domnului, boteze-se dar “Junimea”! exclamă Pogor”, şi “Junimea” a rămas pînă în ziua de azi”, se arată în lucrarea lui Negruzzi.

Corifeii, caracuda şi soliştii

În cel mai scurt timp, societatea literară ”Junimea” a ajuns să strîngă în jurul ei tot ce era mai valoros în zona artistică a Iaşiului de secol XIX. Din ”Junimea” au ajuns să facă parte pe lîngă cei cinci întemeietori şi titanii literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici sau Vasile Alecsandri. Specialiştii în literatură vorbesc de o organizare particulară a Junimii, care avea tabieturile şi regulile ei. De exemplu, în ”Junimea” se intra prin recomandare, iar de rămas rămînea cine făcea faţă discuţiilor intelectuale.

”Nucleul corifeilor e însoţit de trei falange care dau ferment fiecărei şedinţe: falanga celor „care niciodată nu pricep şi nu înţeleg nimic“, al cărui lider consimţit e Nicu Gane, apoi grupul „caracudei“, a celor care nu iau niciodată cuvîntul, condus de Miron Pompiliu, şi în fine grupul celor „trei români“ (Lambrior, Tasu şi însuşi Panu). Falangelor li se adaugă protagoniştii fiecărei întîlniri, cei care îşi citesc textele: Xenopol, Eminescu, Creangă, Alecsandri, Conta, filologul Burlă, Bodnărescu. 

Ei sînt soliştii interpretîndu-şi rolul într-un decor format din prelat, corifei şi falangele însoţitoare. Restul celor care vin la Junimea e material de umplutură, simpli enoriaşi cărora li se adresează deviza filantropică: entre qui veut, reste qui peut. În realitate, matricea elitistă a Junimii e inamovibilă, adevărat cerc închis pe care valurile de vizitatori nu îl schimbă.”, descrie ”Junimea” scriitorul Sorin Lavric, într-un articol din numărul 10 pe anul 2014 din revista ”Romania Literară”. Prelatul din articolul lui Sorin Lavric, este Titu Maiorescu, liderul incontestabil al ”Junimea” pînă la plecarea în Bucureşti, iar corifeii sînt ceilalţi membrii întemeietori.

Beţiile zdravene de la Binder şi chiolhanurile de la ţară

În zilele de sărbătoare şi mai ales după anumite întîlniri şi discuţii mai aprinse, junimiştii ieşeni aveau obiceiul să petreacă în crîşmele Iaşiului. În fruntea petrecăreţilor s-ar fi aflat Eminescu, Creangă şi Negruzzi. Locaţia preferată a Junimiştilor era fostul hotel Binder, situat pe strada Vasile Conta.”Acesta era stabilimentul de gen cel mai luxos din Iaşi, la acea vreme. Aici trăgeau mai toţi străinii şi reprezenta unul din capetele traseului de promenada al ieşenilor”, se arată într-o scurtă prezentare de epocă a localului. 

Aici, spunea şi Iacob Negruzii, le plăcea cel mai mult junimiştilor, fiindcă vinul era bun şi muzica plăcută. Beţiile junimiştilor la Binder era zdravene, iar petrecerile care se încingeau cînd apăreau lăutari sînt descrise de Nicolae Gane în lucrarea ”Din Junimea”. Iată cum s-a desfăşurat o petrecere cu mult vin şi lăutari acasă la un boier şi cîţiva membrii ai ”Junimea”, printre care şi Gane.

”Halal! zău de sfintele tinereţe!… Nimene dintre noi n-avea fruntea încreţită de necazuri, nimene nu ducea pe vremea aceea sacul cu grijile în spinare. Toţi trăiau într-o lume trandafirie, în care soarele nu asfinţea. Alecu Sendre, amfitrionul care şedea în capul mesei, ne stimula cheful, închina la sănătăţi, istorisea anecdote de haz, privighea ca nimene să nu rămîie în urmă cu paharul, într-un cuvînt da mereu cep entuziasmului şi butoaielor cu vin. Cînd iată că de după nişte tufari apăru tocmai în momentul psihologic un taraf de lăutari care ne-a adulmecat cum adulmecă prepelicarul vînatul şi începu să ne cînte de inimă albastră. (.....) 

O! Atunci a fost momentul culminant al entuziasmului. Un ura frenetic şi nesfîrşit a întîmpinat pe noii lăutari care cîntau frumos de tot, mai frumos decît adevăraţii lăutari, mai frumos decît ar fi cîntat ei însuşi altă dată, pentru că atunci erau încălziţi de ospăţul cîmpenesc şi mai ştiu eu de ce alte focuri nemărturisite? Apoi dînşii schimbară cîntecul de jale într-un cîntec de brîu de acelea care îţi dau furnici la picioare şi îţi răstoarnă căciula pe ceafă, şi atunci am încins şi noi părechi, părechi, un joc năstruşnic, pe iarba verde, un joc cum nu s-a mai văzut în via lui Sendre, de clocotea văzduhul de chiote, de răsuna pămîntul sub bătaia călcîilor, de ne venea nouă înşine sufletul la gură”, povestea Nicu Gane despre chiolhanul din curtea boierului ieşean.

Alte locuri preferate de junimişti pentru chiolhanuri erau ”Bolta Rece”, preferata lui Eminescu şi Creangă, o crîşmă, adîncă rece şi cu vin roze. Cele mai cuminţi serate aveau loc acasă la Titu Maiorescu, cu tradiţionalul ceai.

Aniversarea ”Junimii” prilej de petreceri

Totuşi, momentul cel mai aşteptat al junimiştilor de a petrece era banchetul anual de aniversare al ”Junimii”. Cu aceea ocazie, junimiştii se pregăteau să petreacă în toată regula. Iată cum descrie, Iacob Negruzzi, în ”Amintiri din Junimea” banchetul din 1867, care a avut loc, culmea, în casa lui Maiorescu: 

„Atunci s-a băut zdravăn. Ştiu că noaptea tîrziu mai rămăsesem vreo opt sau nouă şi am aflat a doua zi că, după ce am plecat eu, s-a format un septuor, compus din Alecsandri, Carp, Leon Negruzzi, N. Burghele, Bernhard, Alexandru Ghica si Maiorescu, care au dus-o departe. Acest din urmă, ca si Pogor, nu bea deloc si totuşi petrecea minunat în mijlocul amatorilor de vin. Al. Ghica, după ce desenă caricatura celor din urmă prezenţi la banchet, adormi şi fu transportat pe braţe pînă la o trăsură; Carp, ameţit de tot, se culcă pe vreun ceas, şi, deşteptîndu-se, reîncepu a bea, deveni sentimental şi se puse să îmbrăţişeze pe toţi ceilalţi, făcîndu-le declaraţii de eternă amicie; Leon Negruzzi se făcu bătăios şi căută ceartă prietenilor, învinovăţindu-i că i-au şterpelit pălăria, care nu se mai afla nicăieri. El se credea într-un restaurant şi, adresîndu-se servitorilor, le cerea într-una socoteala finală şi-un cognac. Burghele şi Bernhard, turnau pe gît pahar peste pahar în linişte, bucurîndu-se de veselia celorlalţi, iar Alecsandri retrăgîndu-se între 5 şi 6 din ziuă şi văzînd cercul aşa de redus, îşi exprimă mirarea cum tinerii din ziua de azi se culcă aşa de devreme şi gustă aşa de puţină băutură”, scria Negruzzi.

”Anecdota primează” şi glumele porcoase

După plecare pudicului Titu Maiorescu la Bucureşti, cum spunea despre el şi contemporanii, junimiştii ieşeni au primit mînă liberă de la Vasile Pogor să scrie fără perdea şi să citească la petreceri şi banchete. Mai mult decît atît, aniversarea anuală a ”Junimii” ieşene avea ca un nou obicei citirea de poveşti sau poezii cu limbaj licenţios spre amuzamentul celorlalţi. ” Regula era ca la acest banchet fiecare trebuia să vină cu ceva, cu un text licenţios, eventual cu teme pornografice care să parodieze. De precizat că erau doar bărbaţi. Femeile nu erau acceptate la întrunirile ieşenilor”, spune Constantin Parascan.

Deşi chiar Pogor sau Negruzzi au încercat să scrie pornografic, Ioan Creangă abia introdus de Eminescu în ”Junimea” a reuşit să cîştige toată atenţia, cu ”Povestea lui Ionică cel Prost” şi ”Povestea Poveştilor.” După 1867, sufletul petrecerilor au fost Eminescu, Creangă şi Caragiale, un trio boem ,care bătea ”Bolta Rece” sau crîşma lui Binder. Aici Creangă era povestitorul junimiştilor încinşi de băutură şi voie bună. Mai precis era cerute poveşti fără perdea pe care să le spună, humuleşteanul cu talentul şi graiul său moldovenesc. ”Creangă îi întreba atunci. De care să fie? ”Pe uliţa mare” sau pe ”uliţa mică” ? Pe uliţa mare însemna cu limbaj fără perdea, licenţios, iar pe uliţa mică, poveşti serioase, ”cuminţi””, spune Parascan. 

Cum s-a dat Caragiale în spectacol la o beţie într-un han

Cea mai mare veselie se încingea tot la hanul lui Binder, locul pomenit de Iacob Negruzzi în jurnalele sale. Pe lîngă ”Bolta Rece”,era una dintre preferatele lui Eminescu. Poetul ar fi fost îndrăgostit de vinul hangiului evreu Binder şi îl sorbea în linişte cu prietenii în cramele sale adînci. De fapt aici la Binder s-a dat în spectacol şi Caragiale.

“A fost a 15-a aniversare a Junimii. Am plecat cu Eminescu, Slavici şi Caragiale la Iaşi. Slavici a citit «Gura satului», iar Caragiale - via lui comedie «O noapte furtunoasă» de la numărul 9. A urmat banchet”, scria Titu Maiorescu în 1878. Caragiale citise piesa la Negruzzi acasă, dar ceea ce a urmat la hanul lui Binder este greu de imaginat. Practic, Caragiale, după cîteva pahare de vin roşu moldovenesc, s-a apucat să pună în scenă ”O noapte furtunoasă”. El a jucat toate rolurile. Se spune că toţi cei prezenţi s-au tăvălit pe jos de rîs iar chelnerii aproape scăpau oalele cu supă, fără să se poată abţine din hohotit. Junimiştii au petrecut pînă dimineaţă.

Ce beau junimiştii

Vinul era preferatul junimiştilor. Cel puţin asta reiese din toate referinţele despre banchetele ”Junimii” ieşene, atît din mărturiile lui Nicu Gane, cît şi din cele ale lui Iacob Negruzzi. Atît Eminescu, cît şi Creangă erau mari amatori de vin, roze sau roşu, din cramele Iaşilor. Alături de ei stăteau aproape mereu şi Negruzzi sau Alecsandri, mari amatori de vin bun. Tăria se pare nu făcea parte din preferinţele ”Junimiştilor”. Serile, după cum spune şi Teodor Ştefanelli, un fost coleg al lui Eminescu, erau pline de glume şi anecdote, de poveşti şi muzică, băutura, de cele mai multe ori, fiind ”vorbită” pînă către dimineaţă. Totodată, erau servite bucate, precum supe, cotlete, dar şi fructe uscate, să meargă la vinurile alese ale lui Binder.

Cosmin ZAMFIRACHE