Un studiu a făcut o corelație între celulele sanguine și numărul de pași parcurși pe zi, pentru a încerca să descopere limita longevității umane. Cercetarea a plecat de la premisa că, pentru unii oameni, este posibil ca norocul sau genele foarte bune să-i ferească de boli grave sau degenerative precum cancerul, bolile cardiace, dar și de la scenariul ideal în care aceștia nu sunt victimele unor accidente sau situații care le pot pune viața în pericol.

Astfel, au ajuns la concluzia că, inclusiv în absența tuturor acestor factori, capacitatea corpului nostru de a-și menține echilibrul metabolic și structural scade în timp. În cazuri ideale, specialiștii au estimat că oamenii pot atinge o speranță de viață între 120 și 150 de ani, arată cercetarea publicată în Nature Communications.

„Mereu a existat întrebarea cît de mult pot trăi oamenii dacă toate celelalte merg foarte bine și dacă își duc viața într-un mediu lipsit de factori de stres?”, a spus Heather Whitson, director la centrul de cercetare de la Universitatea Duke.

Pentru realizarea acestui studiu, Timothy Pyrkov, cercetător la o companie din Singapore numită Gero, a analizat ritmul natural de îmbătrînire a corpului uman, raportîndu-se la trei cohorte mari din SUA, Marea Britanie și Rusia. Pentru a evalua deviațiile de la sănătatea stabilă, acesta a monitorizat numărul celulelor sanguine și numărul zilnic de pași parcurși de fiecare persoană din eșantion, pe grupe de vîrstă.

Tiparul a fost același: pe măsură ce vîrsta crește, unii factori biologici naturali – dincolo de existența unor boli – au determinat un declin predictibil în abilitatea organismului de a păstra numărul celulelor sanguine. Folosind tiparul, aceștia au determinat o vîrstă maximă pînă la care poate trăi ființa umană, situată între 120 și 150 de ani.

Cercetătorii au descoperit și că, odată cu vîrsta, răspunsul corpului la factori dăunători necesită mai mult timp pentru refacere, inclusiv în cazul interacțiunilor sociale și al insultelor, de exemplu. Aceste detalii dovedesc legătura inclusiv dintre factorii psihologici și boli precum cele cardiace ori tensiune arterială.

Autorii au evidențiat și factorii sociali care influențează descoperirile.

„Am observat o schimbare majoră în intervalul 35 - 40 de ani, care a fost destul de surprinzătoare. De exemplu, putem ține cont de faptul că, de obicei, aceasta este vîrsta la care atleții își încheie cariera, deci există cu adevărat inclusiv niște influențe psihologice care apar la această vîrstă.

„Pînă la urmă, moartea nu este singurul lucru care contează. Alte elemente, precum speranța de viață, calitatea vieții, o importanță mai mare acordată propriei persoane încep să conteze din ce în ce mai mult. Cea mai importantă întrebare este, de fapt: putem prelungi viața oamenilor fără să prelungim și perioada în care aceștia se află într-o stare de sănătate precară?”.