Încotro se îndreaptă economia mondială şi cea europeană?

În ultimul număr al anului trecut, v-am familiarizat cu prognozele experţilor locali şi internaţionali privind evoluţia economiei noastre în anul care de abia a început. Dar ce va fi cu economia globală, cu cea europeană îndeosebi? Pentru că anul acesta va fi semnat acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, ceea ce ar putea să marcheze o cotitură bruscă din perspectiva evoluţiei economiei moldoveneşt?

Astfel, previziunile făcute de Fondul Monetar Internaţional pentru anul 2014 arată că se va înregistra o creştere economică globală de 3,6 procente, faţă de 2,9 la sută în 2013. Dar starea de spirit a pieţelor internaţionale depinde de perspectivele Statelor Unite. Acestea vor avea o creştere de 2,6 procente, în timp ce Germania - 1,4 la sută, Marea Britanie - 1,9 la sută, Canada – 2,2 procente, Rusia – 3 procente, Brazilia - 2,5 procente, Mexic – 3 procente şi Africa de Sud - 2,9 procente. Prognozele arată că ţările din organizaţia BRICS, Brazilia, Rusia, India şi China îşi vor continua cresterea economica şi în 2014, dar vor fi prinse din urmă de naţiuni, precum Mexic, Indonezia, Nigeria şi Turcia.

Cu toate prognozele optimiste, problemele structurale mari şi dezechilibrele care au existat în economia mondială nu au dispărut în 2013, scrie Reuters. Şi pentru economia Chinei, care este a doua forţă mondială, se aşteaptă încă un an dificil. Cei mai mulţi analişti consideră că Europa, China şi Statele Unite, care înglobează aproximativ doua treimi din producţia mondială, vor avea o creştere moderată în 2014. Predicţiile FMI anticipează o creştere economică la nivel mondial de 4 procente pe an, începînd din 2015 şi pînă în 2018.

În zona euro acţiunile politice au redus riscurile majore şi au stabilizat condiţiile financiare. Se aşteaptă ca regiunea să iasă dinrecesiunetreptat, iar în anul 2014 va înregistra o creştere de 1 procent, se arată în raportul FMI. O regiune care va avea o creştere semnificativă în 2014 va fi cea asiatică, unde China va urca cu 7,3 procente, India cu 5,1 procente, iar ţările ASEAN (Indonezia, Malaiezia, Filipine, Thailanda şi Vietnam) cu 5,4 procente.

Totuşi, Project Syndicateremarcă că în ciuda succesului obţinut anul trecut, care a permis ca omenirea să evite o a doua mare depresie, care părea ameninţătoare, n-am făcut decît să evităm un rău mai mare şi să acceptăm răul mai mic, ratînd adevărata relansare în 2013.Astfel, Statele Unite şi-au revenit mai bine decît oricine, dar venitul real al populaţiei a rămas sub cel înregistrat acum 40 de ani. Este o victorie pe jumătate. Europa se laudă că a pus stavilă recesiunii, dar ştie cineva ce urmează? Deocamdata, 50 procente din tineretul spaniol şi cel grec se află în şomaj.

Europa se află însă în faţa unui pericol şi mai mare: autosatisfacţia. Este mulţumită că a evitat falimentele bancare şi că a descoperit echilibre financiare prin austeritate. Dar nici un calcul economic nu demonstrează că simplul echilibru al băncilor şi regulile austerităţii duc la relansări spectaculoase şi la acea economie viguroasă care a existat cu ani în urmă. Economiştii Europei vorbesc de o uniune bancară şi de euro-obligaţii sau alte mecanisme care să încurajeze creditele. Politicienii îi ascultă, nu-i contrazic, dar nici n-au curajul să treacă la acţiune. Astfel, principalele motoare ale economiei rulează în regim de rodaj.

Nici Statele Unite, unde s-a acţionat cu un oarecare curaj, nu par a avea siguranţa zilei de mîine. Ţara suportă povara inegalităţilor economice, iar polarizarea politică este atît de pronunţată, încît soluţia de ultim moment, aprobată de Congres anul trecut, a fost la un pas de a fi ratată. Este cert că s-a înregistrat creşterea economiei şi diminuarea şomajului, dar dinamica acestor indicatori este încă anemică. Revigorarea datorată noilor resurse de hidrocarburi este palpabilă, dar nu suficientă pentru a reporni motoarele întregii economii. Şi chiar dacă SUA ar fi fost capabile de minuni, este puţin probabil ca această ţară să revigoreze întreaga lume, crede Project Syndicate.

Ţările emergente au înregistrat în 2013 o creştere economică lentă şi s-ar putea să o menţină şi anul acesta. Problema principală este insuficienţa cererii atît pe piaţa mondială, cît şi pe cele naţionale. Insuficienţa cererii duce la blocajul forţei de muncă şi al resurselor naturale, iar pînă la urmă la blocajul puterei economice. Nu se poate spune că pentru 2014 s-a găsit soluţie pentru toate acestea. Dimpotrivă, soluţiile bîjbîite pînă acum, continuă să fie căutate orbeşte.

Cît priveşte zona euro, specialiştii speră ca 2014 să le aducă mai multă linişte ţărilor membre. Veştile bune vin din Italia, Spania şi Portugalia, ţări cu probleme destul de mari pînă acum, dar care dau semne de ieşire din recesiune. Anul acesta, se aşteaptă la aceleaşi veşti bune şi din partea Greciei. Măsurile de austeritate luate de multe ţări şi rata ridicată a şomajului sînt factori care pot pune probleme zonei euro. Astfel, analistul Russel Jones, de la compania Llewellyn Consulting, din Londra, spune că anul 2014 poate fi chiar mai greu decît 2013 pentru pieţele financiare din zona euro. Iar agenţia Thomson Reuters a identificat cinci motive de îngrijorare: alegerile europarlamentare, testele de stres la care sînt supuse băncile europene, stricteţea Curţii Constituţionale a Germaniei, pierderea voinţei de reformă şi deflaţia.

În condiţiile în caredeflaţia se instalează, aceasta va deveni cea mai mare ameninţare pentru zona euro, aducînd perspectiva unui deceniu pierdut precum cel prin care a trecut Japonia, ţară care a pierdut locul doi în topul economiilor mondiale în favoarea Chinei. Deflaţia va face ca datoriile suverane să fie mai greu de plătit.

Din prespectiva alegerilor europarlamentare, şomajul ridicat, populaţia sătulă de austeritate şi creşterea economică încă anemică creează mediul perfect de dezvoltare pentru partidele antieuropene şi de protest. Unii analişti prezic că un grup de partide antieuro care va include Frontul Naţional din Franţa, Partidul Independenţei din Marea Britanie, deja celebrul Syriza din Grecia şi Partidul Libertăţii din Olanda va lua 20 procente sau chiar mai mult din locuri. Partidele ar putea frîna eforturile statelor de a întări coeziunea în UE.

Problemele bancare ar putea să apară după ceBanca Centrală Europeană va publica rezultatele celor mai dure teste de stres la care va supune cele mai mari bănci europene înainte de a prelua, în noiembrie, rolul de supraveghetor unic al sistemului bancar european, un pas important în formarea unei uniuni bancare. Posibilitatea unui şoc major este limitată avînd în vedere ritmul în care băncile s-au recapitalizat pînă acum. Însă creditarea va rămîne, probabil, limitată pînă la finalizarea testelor, ceea ce va frîna revenirea economiilor. De asemenea, faza incipientă în care se află construcţia uniunii bancare permite izbucnirea unor noi crize bancare.

Principalul motiv al optimismului legat de zona euro este că pieţele nu au curaj să testeze plasa de siguranţă întinsă de BCE. Orice gaură în sistemul de protecţie ar schimba imediat regulile jocului. Curtea Constituţională a Germaniei va decide curînd asupra legaliităţii programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE, un mecanism încă nefolosit de protecţie. Istoria arată că instanţa de obicei nu respinge direct măsurile de luptă contra crizei. Curtea a oferit, în schimb, puteri mai mari de supraveghere Bundestagului, parlamentul german. Însă, dacă instanţa alege opţiunea „nucleară“, piaţa obligaţiunilor ar putea declara deschis sezonul pentru vînarea membrilor mai slabi ai zonei euro, aducînd Europa înapoi în criză.

De mai multă vreme se vorbeşte că guvernele statelor din zona euro trag de timp pentru a-şi face ordine acasă prin reducerea datoriilor şi aplicarea reformelor economice necesare unui trai îndestulat în secolul XXI, dînd dovadă de lipsă de voinţă pentru reforme. Italia este o economie care stagnează de zece ani, fiind guvernată de o coaliţie căreia îi lipseşte unitatea. Franţa se află în pragul recesiunii. Guvernul grec refuză să reducă şi mai mult cheltuielile, în condiţiile în care partidul antieuropean Syriza creşte în sondaje. Germania este îndemnată să stimuleze mai mult piaţa internă şi să accelereze proiectul uniunii bancare din zona euro.Trezoreria SUA critica cu o duritate fără precedent Germania pentru excedentul uriaş de cont curent, considerînd dezechilibrul dintre exporturile şi importurile celei mai mari economii europene drept o cauză care favorizează deflaţia în Europa şi la nivel mondial.

Mulţi experţi spun căbomba cu ceas a Europei a început să ticăie. Or, criza traversata în ultimii ani a adîncit spectaculos ruptura, deja existentă, dintre ţările bogate şi bine dezvoltate economic din nordul Europei şi cele cu resurse şi mijloace mai modeste, aflate în sud. Venitul total pe locuitor la nivelul întregii Uniuni se situează la nivelul celui înregistrat în anul 2007, în timp ce Grecia s-a intors la cel din anul 2000, iar Italia la cel din 1997. Este din ce în ce mai clar ca UE se separă în doua segmente: unul bogat şi prosper care se îmbogăţeşte necontenit şi unul sărac, neajutorat, a carui situaţie precară se accentuează an de an.

A devenit clar faptul ca politicile de austeritate la care s-au aliniat mai multe ţări sarace, fară adoptarea de măsuri capabile să compenseze declinul cererii, nu le-au fost de mare folos, ba chiar dimpotrivă. La toate acestea, populaţia reacţionează din ce în ce mai turbulent, atît sub aspect social, cît şi politic. Speranţele multora se îndreaptă spre Germania, ca fiind superputerea economica a întregii zone, iar în faţa acestei superputeri apar două scenarii.

Scenariul unu.Lăsînd criza financiară să se dezvolte necontrolat, ţările din sud vor fi confruntate cu un dezastru economic, cu repercusiuni nefavorabile asupra Germaniei însăşi, pe termen lung. Ca urmare, ea ar fi nevoită să refacă o zonă euro restrînsă, numai cu nordul prosper, abandonîndu-şi în voia sorţii confraţii îndatoraţi.

Scenariul doi. Germania ar fi dispusă să menţină întregul edificiu euro, sau aproape în întregime, suportînd costurile neperformanţilor din sud. Aceasta ar implica punerea în comun a datoriilor şi problemelor economice, concomitent cu un transfer de suveranitate către instituţiile europene supranaţionale. Eventual, pentru a face pilula mai uşor digerabilă în rîndul publicului german, poate fi aruncata peste bordul zonei euro o ţară de sacrificiu sau chiar două, cum ar fi Grecia sau Ciprul, care oricum nu demonstrează că vor fi vreodată capabile să-şi plătească datoriile.

Poate mai sînt şi alte scenarii în perspectivă, dar oricate ar fie ele, este clar că diviziunea nord-sud a zonei euro a devenit o bombă cu ceas al carei mecanism a început să ticaie şi va mai ticăi fie pînă va face bum, fie pînă va găsi cineva o soluţie cu mai multe consumuri şi investiţii, decît cu austerităţi şi cu strîngerea curelei la maximum.

Sinteză de Vlad LOGHIN