Autor: Vlad LOGHIN

Acum, cînd Crimeea, teritoriu suveran al Ucrainei, a fost ocupată de trupele ruseşti face să ne amintim care alte ţări au fost ocupate de soldaţii ruşi după terminarea celui de al doilea război mondial. În ultimii 50 de ani, potrivit site-ului rusesc RBC.ru, armatele ruseşti (sovietice) de 4 ori au violat hotarele unor state suverane. Este adevărat că această sursă scapă din vedere implicarea militarilor, tehnicii ruseşti în conflicte precum Transnistria, Carabahul de Munte. Tadjikistanul şi alte conflicte locale, regionale. Deşi, în toate aceste intervenţii militare a ieşit învingătoare, totdeauna Rusia s-a ales cu imaginea terfelită.

Cea mai recentă jertfă a invaziei trupelor ruseşti este Gruzia. În august 2008, folosindu-se de riposta dată de această ţară caucaziană separatiştilor osetini, care de mai multe vreme lansau atacuri armate, Dmitri Medvedev, preşedintele de atunci al Federaţiei Ruse, a dat ordin ca armata rusă să atace Gruzia. De fapt, după cum denotă chiar presa rusă astăzi, planul ocupării acestei ţări de către Rusia era pregătit de multă vreme. Pur şi simplu, se căuta un pretext şi un moment prielnic. Aşa că reacţia armată la provocările separatiştilor osetini, de care a dat dovadă conducerea Gruziei în frunte cu Mihail Saakaşvili, a fost semnalul pentru invazia militată rusă.

Printre altele, actuala conducere a Ucrainei, care încă nu s-a instalat de-a binelea la cîrma ţării, a tras învăţăminte din lecţia gruzinilor şi, de aceea, spre mirarea multora, nu a răspuns ferm la provocările soldaţilor ruşi, care tocmai aceasta aşteptau. Or, un glonţ ce ar fi atins vreun militar rus ar fi servit drept motiv oficial pentru Vladimir Putin, cum a fost cu pacificatorii ruşi din Osetia de Sud, un fel Transnistrie a Gruziei, pentru a ordona cotropirea teritoriului Ucrainei.

Imediat după ce şenilele tancurilor ruseşti au trecut peste hotarul Gruziei suverane, această mică ţară din Caucaz a fost atacată şi de grupările militare din altă regiune separatistă, Abhazia, înarmate tot de Rusia.

Forţele armate ale Gruziei, fiind în inferioritate numerică, atacate din mai multe părţi de către armata de ocupaţie rusă şi de separatiştii înarmaţi, a pierdut războiul în 5 zile. Gruzia risca să fie ocupată în întregime, însă a fost salvată de Occident, mai cu seamă, datorită implicării nemijlocite a preşedintelui francez de atunci . În consecinţă, Gruzia a pierdut controlul asupra teritoriului său din cele două regiuni separatiste, care şi-au declarat independenţa, nefiind recunoscută de nimeni, desigur, în afară de Rusia şi nişte state mărunte din America Latină şi Africa. În schimb, imaginea Rusiei pe plan internaţional a fost „boţită” în mod serios. Aproape toate ţările din lume au condamnat invadarea Gruziei de către armata rusă.

În 1979, invocînd susţinerea poporului afgan, apărarea acestuia de agresiunea străină, armata sovietică, predecesoarea celei ruseşti de astăzi, a ocupat Afganistanul. Motivul adevărat a fost înlăturarea guvernul procomunist din această ţară. Mai întîi, trupele de elită trimise de Moscova au ocupat oraşul Cabul, capitala Afganistanului, omorînd conducătorul acestui stat, după care armata sovietică a pornit să lupte cu poporul acestei ţări. În consecinţă, 15 mii de militari sovietici au fost omorîţi, iar 54 mii au fost răniţi.

Invazia armată sovietică în Afganistan nicicum nu poate fi privită ca o victorie, pentru că într-un final, în 1989 trupele ruseşti s-au retras, iar la 2-3 ani după aceasta, Uniunea Sovietică s-a prăbuşit. Consecinţele economice şi de imagine pentru Uniunea Sovietică s-au dovedit dezastruoase. Multe state din Occident au boicotat Olimpiada de la Moscova, iar statul sovietic a pierdut 4 miliarde de dolari SUA drept cheltuieli militare, pentru finanţarea regimului pus la Cabul cu ajutorul armelor sovietice, care în cele din urmă a căzut, politbiuro-ul şi URSS supravieţuind doar cîţiva ani.

La „rugămintea” poporului de-a „salva” ţara de un guvern contrarevoluţionar, la 20 august 1968, URSS a invadat Cehoslovacia cu 20 divizii de infanterie, de trupe aeropurtate şi de tancuri, cu 22 de regimente de aviaţie şi cam cu 170 de mii de militari. A fost arestat guvernul acestei ţări, care făcea parte din Tratatul de la Varşovia, organizaţie militară creată pentru a se lupta cu NATO. Armata Cehoslovaciei a fost dezarmată, astfel încît în cîteva ore, această ţară socialistă, care-şi propunea să devină mai liberă , mai deschisă a fost ocupată în întregime.

Multe ţări din Occident, din lagărul socialist, precum China, Iugoslavia, România, Albania au condamnat invazia militară sovietică în Cehoslovacia. Totuşi,URSS a ieşit basma curată, deoarece ea blocat adoptarea unei rezoluţii ce o condamna prin votul din Consiliul de Securitate al ONU. Astfel, Cehoslovacia a rămas în lagărul socialist pînă în 1991, cînd acesta s-a prăbuşit după dezmembrarea URSS.

Unica pierdere suportată de predecesoarea Rusiei de astăzi, în urma invaziei militare în Cehoslovacia, a fost ieşirea Albaniei din Tratatul de la Varşovia. Poporul cehoslovac s-a împotrivit ocupaţiei de către armata sovietică, dar s-a văzut nevoit să se consemneze după ce sute de oameni au fost împuşcaţi, răniţi de militarii sovietici, părinţii soldaţilor ruşi care astăzi se află pe teritoriul Ucrainei.

Poate cea mai sîngeroasă intervenţie militară la comanda Moscovei s-a înregistrat la sfîrşitul lui octombrie 1956, cînd, sub pretextul susţinerii armatei maghiare de a face ordine în ţară, 6 mii de militari sovietici, însoţiţi de 300 de tancuri, 120 blindate, 160 de tunuri au năvălit în Ungaria. În capitala acestei ţări, Budapesta, avuseră loc demonstraţii masive împotriva regimului comunist din ţară. Zeci de mii de protestatari, dorind să-şi facă publice revendicările, au încercat să pună stăpînire pe Casa radio, însă au fost opriţi de armată şi de trupele de securitate. Drept urmare, au izbucnit lupte de stradă. Nici intervenţia armatei sovietice nu i-a oprit pe cetăţenii acestei ţări să renunţe la luptă. Dimpotrivă, acestea, iniţial, au bătut în retragere. Însă, după ce au primit întăriri, militarii sovietici s-au declanşat, înăbuşind răscoala maghiară în sînge.

Trupele sovietice au pierdut 669 de militari, peste 1500 au fost răniţi, iar 51 au fost daţi dispăruţi. Pierderile civililor maghiari s-au cifrat la mii de morţi, răniţi, băgaţi în puşcării. Conducătorul guvernului maghiar a fost omorît de trupele de ocupaţie sovietică. Comunitatea internaţională s-a pronunţat împotriva agresiunii la care s-a dedat URSS. Adunarea Generală a ONU a adoptata o rezoluţie prin care a condamnat lipsirea Ungariei de „libertate şi independenţă, iar poporul maghiar-de a se folosi de drepturile sale de bază”. Totuşi, în ciuda unor ample acţiuni de condamnare pe plan internaţional, trupele sovietice au rămas în Ungaria pînă în 1991, cînd a dispărut URSS. Aceasta se va întîmpla şi cu trupele ruseşti din Ucraina?