Nefiind capabili să vorbim corect, transformăm neputinţa în politică

Autor: Mihai CONŢIU

Pe cam toţi politicienii jurnaliştii sau intelectualii moldoveni îi aud cum, pozînd fără să vrea în semidocţi în toată regula, îşi imaginează că se exprimă „cool”, mai cu distincţie cînd pronunţă „ca şi“-ul: „eu, ca şi politician“, „eu, ca şi academician” etc. În mod absolut stîngaci, această formulare era uzitată de cei cu o sărăcie lexicală evidentă pentru a evita o cacofonie, fără să-şi dea seama cît de parazitar este „şi“-ul lor. O fi vorba de ceva cacofonie, dar asta poate că rezidă din calitatea unora de politicieni, mai ales!

De asemenea, aud foarte mulţi moldoveni care înlocuiesc verbul „a mînca“ cu „a servi“, fără să ştie că servitul este treaba chelnerilor. Problema constă în aceea că aceste formulări aberante sunt popularizate prin intermediul televiziunilor şi oamenii le preiau ca fiind corecte.

De pildă, dispariţia formei de genitiv. La toate posturile de televiziune şi radio aud formulări gen „fan Dan Bălan”, de exemplu, în loc de „fanul lui Dan Bălan”. Prepoziţia „de” este şi ea destul de exilată din RM. Astfel, frecvent auzim formulări de genul: „director bancă“, în loc de „directorul băncii“, „zece mii lei” în loc de „zece mii de lei” etc.

Un alt viol lingvistic este inflaţia de „pe”: „discuţii pe un anumit subiect“, în loc de „despre un anumit subiect“. „Pe“-ul, folosit din abundenţă se răzbună şi dispare din forma de acuzativ al lui „care“ – „omul care l-am văzut“, în loc de  „omul pe care l-am văzut“ De asemenea, crezînd că se exprimă cu preţiozitate, cei mai mulţi politicieni, afacerişti sau jurnalişti înlocuiesc cuvîntul „loc“ cu „locaţie“. În limba română, „locaţie“ înseamnă doar „chirie“.

O altă exprimară semidoctă pe care o întîlnim frecvent în vorbirea politicienilor, jurnaliştilor de televiziune şi radio, a unor profesori şi, în general, cam peste tot în societate, este confuzia adjectivului „încrezător” cu adjectivul „încrezut”. Astfel, cei mai mulţi moldoveni spun: „Vasile este încrezut că o să reuşească...” în loc de „Vasile este încrezător că va reuşi...” „Încrezut”, după cum se ştie înseamnă fudul, îngîmfat, cineva care are o impresie prea bună despre sine”, pe cînd „încrezător” înseamnă credul, naiv, care are încredere.

„Nu se primeşte să merg astăzi la piaţă”, „Nu se primeşte să ieşi astfel îmbrăcat la o nuntă” etc., spune moldoveanul cu pretenţii identitare româneşti, iar românul simplu chiar că nu înţelege ce vrea să spună. Formularea „nu se primeşte, din cîte bănuiesc, este o calchiere din rusă. În limba română, însă, este primită altfel.

Verbul a primí, primesc, în limba română, conform DEX, înseamnă: A lua în posesiune sau a accepta ceea ce ţi se oferă, ţi se dă, ţi se datorează; a obţine, a căpăta; spec. a încasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunoştinţă de o ştire, de o dispoziţie etc. ♦ A fi obiectul spre care se îndreaptă o acţiune sau care suferă efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a ieşi în întîmpinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a găzdui. ♦ A avea oaspeţi; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (în interes profesional, personal etc.); a acorda o audienţă. 3. A admite, a include, a încadra pe cineva într-o întreprindere, într-o instituţie, într-o organizaţie etc. ♦ A cuprinde, a îngloba, a include. 4. A consimţi la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A îmbrăţişa o teorie, o doctrină, o concepţie religioasă; a adera la... ♦ A manifesta o anumită atitudine faţă de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

Prin urmare, formulările corecte sunt: „Nu pot/nu vreau să merg astăzi la piaţă”, „Nu poţi să ieşi astfel îmbrăcat la o nuntă” etc. După cum vedeţi, în gramatica limbii române „nu se primeşte” o astfel de născocire incultă.

Aproape că nu există moldovean, de la mare la mic, „am hotărît, se hotărăşte sau nu s-a hotărît întrebarea”. La o întrebare, cel mult, se poate răspunde.

Verbul a hotărî́, hotărăsc din limba română, conform DEX, înseamnă: A alege (între mai multe posibilităţi), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar.

Prin urmare, o întrebare nu „o hotărăşti”, ci răspunzi la ea dacă ţi se pune. În cazul exprimării calchiate a multor moldoveni, ei pot, eventual, să se hotărască dacă vor sau pot să rezolve o chestiune sau alta. (va urma)