Cît rău îţi e, patria mea, cînd Ghimpu-şi bate joc de ea?

Autor: Mihai CONŢIU

Aşa cum era şi firesc, dată fiind proporţionalitatea reprezentării parlamentare, preşedintele Nicolae Timofti a desemnat candidatura lui Vlad Filat la funcţia de premier. Alta era dacă PCRM decidea, totuşi, să participe la negocieri. Într-o astfel de realitate, toţi ceilalţi actori politici ar fi fost puşi într-o situaţie extrem de inedită. Conform practicii democratice, exersată îndelung pe continentul European, comuniştii, avînd cel mai numeros partid parlamentar, trebuiau luaţi în consideraţie, mai ales că nesăbuinţa liberalilor lui Ghimpu deschisese această perspectivă.

Într-un astfel de context,

protagoniştii alcătuirii unui nou Guvern ar fi fost PCRM şi PLDM, o situaţie pe care cred că ar fi acceptat-o şi europenii. Asta s-ar fi putut întîmpla şi în condiţiile în care PCRM nu ar fi vrut să participe efectiv la guvernare, ci, practic, ar fi susţinut în Parlament, fără încheierea vreunui Acord de alianţă, un Guvern minoritar al PLDM.

Sub aspect tactic, comuniştii au greşit că n-au mers pe această cale. Electoral nu aveau ce pierde, pentru că nu se asociau cu exercitarea efectivă a Programul de guvernare, cu transpunerea lui în practică şi cu eventualele eşecuri. Ei se puteau erija într-o forţă politică echidistantă, care vrea să dea o şansă naţiunii prin a nu o mobiliza la alegeri anticipate nedorite.

În această ordine de idei, electoral vorbind, în cazul unui eşec al noului Guvern Filat, comuniştii aveau şansa să le spună alegătorilor că chiar au făcut tot ceea ce era posibil ca să dea o şansă democratică unui Executiv cu care nu s-au asociat efectiv, iar asta din respect democratic faţă de segmentul de populaţie care a votat PLDM.

Dacă ar fi admis votarea unui posibil Guvern PLDM minoritar, comuniştii îşi justificau cu un alt pozitivism votarea demiterii Guvernului AIE, iar asta pentru că acum ar fi votat un alt Guvern şi pe care îl silesc efectiv să-şi asume răspunderea în faţa naţiunii.

O altă eroare tactică a PCRM ţine de imaginea externă a acestui partid. În condiţiile expuse mai sus, comuniştii s-ar fi reabilitat decisiv în faţa unui Occident favorabil lui Vlad Filat, iar asta pe fondul compromiterii totale a PD şi PL în faţa europenilor. Vladimir Voronin este destul de abil şi înţelege de unde vin „gazîli”, dar şi de unde vin banii pentru ele.

Nu cu „revoluţiile” anunţate de comunişti se ajunge la Putere sau este erodată aceasta, ci prin abilităţi extrase din cele sugerate mai sus. Un 7 Aprilie 2009 a fost permis doar o singură dată, ca experiment decisiv, pentru R. Moldova.

AIE a fost o promisiune care s-a dovedit a fi penibilă şi distructivă în special prin componenţa sa. Prin comportamentul de pînă acum, prin aceea că PCRM nu admite să se adapteze unor cerinţe democratice mai subtile, se conturează ideea că doreşte să preia Putere doar spre a se răzbuna. Aşa ceva nu mai permite nimeni în Europa.

PCRM, oricît de mult şi-ar dori să se izoleze de UE dacă ar reveni la Putere, oricîte acorduri, asocieri şi angajamente ar denunţa, trebuie să nu uite că R. Moldova nu este Belarusul lui Lukaşenco, unde există stabilitate şi confort. Acestea-s temerile UE! Acesta-i motivul pentru care nu li se va permite comuniştilor să ajungă la Putere în condiţiile dorite de ei!

Negocieri ca pe ghimpi

Cred că toată lumea ar trebui să fie de acord prin faptul că abia de acum au început adevăratele negocieri. În fond ce se negociază pentru formarea şi, mai ales, votarea în Parlament a noului Guvern?

Întrucît ne aflăm pe ultima sută de metri pentru a mai obţine ceva pentru R. Moldova de la summit-ul de la Vilnius, Filat este obligat să rămînă încadrat în acelaşi tipar al consecvenţei.

El nu poate merge la Vilnius în aceeaşi postură în care era pînă la demiterea Guvernului. Aici este vorba despre ne-funcţionalitatea Cabinetului condus de el din cauza obstrucţiei întîmpinate din partea miniştrilor, care, mai întîi, se subordonau şefilor lor de partid şi, mai apoi, formal, premierului.

Aceste lucruri se văd, se cunosc la nivelul CE şi UE. Tocmai de aceea Filat are nevoie de un Cabinet de Miniştri care să i se subordoneze necondiţionat, dar de a cărui funcţionalitate să-şi asume responsabilitatea necondiţionat.

Cu alte cuvinte, miniştri desemnaţi în Guvern de alte partide „se transferă la serviciu” şi uită de partidele lor, iar asta în condiţiile în care, anticipativ, cei care-i desemnează cunosc deja programul guvernamental. Cam asta trebuie să negocieze Filat, altminteri... alegeri anticipate, căci alte variante nu sunt!

De cealaltă parte,

ceilalţi vor numai şi numai posturi ministeriale de control în stat.

Una dintre cele mai jalnice şi dezastruoase figuri este Mihai Ghimpu. Este cea mai ruşinoasă întruchipare a anti-europenismului. „Bine acoperit fiind”, el a contribuit la subminarea parcursului european al R. Moldova cu mult mai mult decît cei care au votat demiterea Guvernului Filat.

Da, este adevărat că Ghimpu are complexe serioase faţă de integrarea europeană a ţării, iar asta din cauza trecutului său ceţos, a carenţelor intelectuale, educaţionale şi politice, a falsei sale lupte „de renaştere naţională”, că este „inestetic de luxos” din perspectiva imaginii unui revoluţionar etc., dar aici este vorba despre viitorul ţării despre care el minte că îi pasă! Acestea şi multe altele l-au transformat într-un adversar animalic al lui Filat deoarece acesta este susţinut de către europeni! Invidie primitivă, rurală!

Ca o paranteză, pentru că tot se vorbeşte despre „activitatea lui de pe Blog, de „scriitor în internet”, ţinînd seamă de cît de zgîrcit este Ghimpu, chiar că îmi este milă de cel care scrie în locul lui! Nu-i dau numele că, de, cîştigă omul o pîine cum poate la vîrsta lui!

Nici nu merită să speculăm, ci să aşteptăm să vedem dacă Ghimpu „are curajul patriotic şi responsabilitatea” ca să renunţe la „butoaiele cu miere ministerială” de la Transporturi, CNI, Ecologie, SIS, Armată, Tineret şi Sport, Moldsilva etc.,  etc.! Păi, la cîţi bani are, nici belele nu sunt mai puţine! Mamă, mamă, ce-ar scoate din el o Procuratură mai serioasă, un CNI...!

Nici alţii nu stau pe roze

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, dă din colţ în colţ, spunînd că nu-l votează pe Filat, că ar fi fost de acord cu un candidat tehnocrat. Care tehnocrat? Tehnocraţi sunt Fiodor Iacovlenco de la „Zorile”, cei de la fabricile „Ionel”, „Cristina” etc., căci ei produc, vînd, au beneficii şi conduc!

Într-o ecuaţie la limită, Dodon ştie că Guvernul Filat poate să fie votat, dar dacă nu se va întîmpla asta deoarece el vrea un tehnocrat în funcţia de prim-ministru? Vor fi alegeri anticipate, iar partidul său, încă nepregătit şi insuficient extins, riscă să facă galerie cu Vitalia Pavlicenco în jurul pragului de 1%. Dodon chiar ar putea să se însoare cu Pavlicenco!

P(e)D(epsiţi?)... 

În condiţiile în care sondajele reale arată că PD se emoţionează electoral în culcuşul a vreo  5%, este greu de desluşit cărei raţiuni îi va face loc Numărul 1 cu drept de decizie, iar acesta nu-i Marian Lupu. Miza politică, europeană şi penală este mare!

Total neinspirat, animat de alte interese, ilogic şi nerealist, Lupu îi tot sugera lui Filat să tot facă nişte paşi înapoi. Realist pentru PD ar fi acum ca Plahotniuc să facă vreo mie de paşi înapoi. Să-l mai uite lumea. Să-l lase pe Diacov în faţă. Numai astfel se va putea reaşeza în matca din care nu trebuia să iasă. Numai astfel ar fi lipsit de griji.

Din marele jucător care este în alte domenii, nu şi în politică, Plahotniuc ar greşi amarnic dacă şi-ar dori să-şi negocieze vreo funcţie „de imunitate guvernamentală”. Asta l-ar pierde definitiv ca politician oricum improvizat, dar mai ales în chiar propriile-i afaceri.

Există aici o chestiune foarte delicată – dacă eşti cinstit sau nu vrei să faci afaceri necurate, atunci nu ai nevoie să controlezi Procuratura, instanţele de judecată etc.!

Există limite în faţa cărora orgoliile personale trebuie să cedeze dacă vrem să ne salvăm, iar asta doar dacă nu suntem obsedaţi de propria noastă atotputernicie. În acest caz, chestiunea devine sensibil clinică.

Nici Filat nu-i înger,

dar nu există nici o probă a vreunei pete de-a lui de cînd este premier. Interceptarea ilegală a acelor convorbiri telefonice de-ale lui nu demonstrează absolut nici un abuz. Problema este alta: De ce n-au fost pedepsiţi sau prinşi cei care au comis infracţiunea de interceptare ilegală a unor convorbiri telefonice ale unui demnitar?

Partidele politice, de regulă, sunt un stup în care dau buzna tot felul de şmecheri şi dornici de îmbogăţire, iar pe mulţi dintre ei liderii nici nu au posibilitatea să-i verifice la sînge.!

Anticomunistul” Ghimpu, care face cel mai mult caz de asta, aşa de mititel cît îi este partidul, este cel mai înţesat cu foşti comunişti sovietici, cu mult mai mult decît sunt în PCRM.

El şi-a improvizat acest partid, la nivel parlamentar, la repezeală. A băgat în liste pe oricine i s-a părut lui mai răsărit după succesul surprinzător de la Primărie al nepotului său Dorin Chirtoacă. Ţărănoiul şiret din el a mirosit, totuşi, că bătrînul comsomolist Ion Hadîrcă, reformat ca „misionar” al luptei pentru redeşteptarea naţională, îi va aduce spor electoral.

Tot la fel de bine i-a mirosit pe cei doi Şalaru, numai că nu din „perspective poetice şi româneşti”, ci din cele care miros a valută străină şi multă, bani scoşi din piatra seacă a asfaltului şoselelor şi din frunza ecologică!

Filat, să nu uităm, şi-a construit un partid alert, eficient şi într-un timp foarte scurt, cu care a reuşit să-i devanseze pe companionii din fosta AIE. Acest lucru, de bună seamă, a trezit invidii nemăsurate. Cu timpul, unii au părăsit partidul „din interese şi atracţii externe”, dar unii, probabil, dedicaţi propriului interes au şi rămas, numai că Filat nu le poate citi gîndurile.

Un lucru este clar: Demnitarilor din PLDM care au fost acuzaţi sau reţinuţi nu le-au fost probată nici o vinovăţie, ştiindu-se că am avut de-a face cu un abuz al instituţiilor de forţă în contextul rivalităţilor politice, al şantajului etc.

Astfel, suntem nevoiţi să admitem că Filat este cel mai puţin compromis, iar asta din simplul motiv că extrem de bine informaţii oficiali europeni îl creditează cu susţinerea şi încrederea lor.

Ce ne aşteaptă?

Logic, alegeri anticipate. Din nefericire, la ora actuală nu putem vorbi decît despre două chipuri proeuropene reprezentative – Vlad Filat şi preşedintele Nicolae Timofti! Dacă lui Filat nu i se va permite constituirea unui Guvern proeuropean, subordonat Guvernului Republicii Moldova, nu intereselor meschine ale liderilor de partid, atunci, cu regretul pentru sacrificiile de rigoare, vom fi nevoiţi să admitem că Măria Sa, Alegătorul trebuie să facă ordine în toată această şandrama politică!