R. MOLDOVA A PRIMIT O VESTE MULT ASTEPTATA. IATA DESPRE CE ESTE VORBA!

Plenul Senatului a adoptat luni legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, admiţînd parţial cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis şi păstrînd articolul privind impunerea de condiţii Chişinăului.

Legea a fost adoptată după dezbateri în plenul Senatului cu 68 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă” în forma adoptată de Camera Deputaţilor. În timpul dezbaterilor, mai mulţi senatori au susţinut că România nu poate impune condiţii Republicii Moldova pentru a acorda împrumutul, aşa cum a cerut preşedintele, însă raportul Comisiei de buget, care prevedea eliminarea condiţiilor, a fost respins.

Fostul ministru al Finanţelor Publice, senatorul Eugen Teodorovici, care a semnat acordul la Chişinău, a spus în timpul dezbaterilor din plen că România nu poate să impună condiţii pentru că nu este „normal şi corect” şi că Republica Moldova trebuie să respecte angajamentele luate faţă de Comisia Europeană şi faţă de Fondul Monetar Internaţional.

Senatorii intenţionau să elimine un articol prin care notificarea şi confirmarea îndeplinirii măsurilor şi condiţionalităţilor necesare eliberării tranşelor se face prin schimb de scrisori aprobat prin hotărîre de Guvern, însă raportul comisiei sesizate în fond a fost respins în plen.

Senatorul Cristiana Anghel a cerut reluarea votului pentru că mai mulţi senatorii au înţeles că votează renunţarea la condiţii. Ioan Chelaru, preşedintele de şedinţă, a precizat că senatorii au votat admiterea în parte a cererii de reexaminare trimisă de preşedintele României.

La sfîrşitul lunii martie deputaţii au respins cererea de reexaminare trimisă de preşedinte şi au adoptat legea cu amendamente. Acordul semnat la 7 octombrie 2015, la Chişinău, prevede asistenţă financiară rambursabilă între România, în calitate de împrumutător şi Republica Moldova în calitate de împrumutat, în sumă de pînă la 150.000.000 de euro.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, în noiembrie 2015, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova.

Iohannis şi-a motivat decizia şi a explicat că nu are încredere în faptul că Republica Moldova va continua reformele.

„Cererea de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova nu înseamnă o uşă închisă şi nici renunţarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut. A fost singurul instrument juridic avut la dispoziţie pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat pînă după clarificarea evoluţiilor de la Chişinău. În funcţie de aceste evoluţii, legea se poate întoarce oricînd la promulgare. România rămîne în continuare acelaşi susţinător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european”, a scris preşedintele în mesajul său.

Mai mult, România a condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de către Chişinău.

La sfîrşitul lunii ianuarie, premierul Dacian Cioloş i-a trimis omologului său moldovean o listă care include 7 măsuri pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.

Adrian PLATON (Curentul.md)