Aberatii legislative

Nu ai voie să bei pînă la 21 de ani, însă ţara şi legile te responsabilizează ca fiind matur de la 18 ani

Autor: Mihai CONŢIU

De multă vreme nu mai este un secret faptul că legiuitorii moldoveni sunt nişte plagiatori profesionişti, fiind incapabili să emită ceva original, vizionar şi benefic pentru ţară, pentru Statul care-i plăteşte tocmai în acest scop. Nici măcar Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova şi Constituţia ţării nu au fost nişte documente fundamentale originale, ca o expresie a gândiri proprii a celor care le-au emis, chipurile. Atunci de ce să ne mai mire stupizenia din unele iniţiative legislative copiate după alte modele?

Deschid acest subiect la auzul ştirii că „persoanele care au sub 21 de ani ar putea avea interdicţie de a cumpăra băuturi alcoolice. Un proiect de lege în acest sens a ajuns pe masa Guvernului. Documentul prevede reducerea consumului de alcool în rîndul adolescenţilor şi tinerilor, dar şi diminuarea consecinţelor negative ale acestui viciu.” 

Pentru cei care nu ştiu, notez că pragul de vîrstă de sub 21 de ani prin care tinerilor le este interzisă vînzarea-cumpărarea băuturilor alcoolice este legiferat în SUA. Aberaţia legislativă, în cazul SUA, constă în aceea că tinerii cu vîrste sub 21 de ani se pot înrola în Armata americană, pot merge pe front şi îşi pot da viaţa pentru ţară pînă la împlinirea vîrstei de 21 de ani, dar nu li se permite, legal, să-şi cumpere măcar o bere. Ca o paranteză, spre amuzamentul meu consternant, în urmă cu vreo 13 ani, sora unui prieten de-al meu din SUA, care atunci se afla la Chişinău, urmînd să împlinească vîrsta de 21 de ani, a venit special la Chişinău ca să bea prima ei bere din viaţă cu mine şi fratele ei.

Sunt absolut sigur că „genialul” politician moldovean sau ce dracu’ o fi fiind cel care a avut această iniţiativă s-a inspirat din „modelul american”. Cu sau fără această lege, este binecunoscută realitatea că moldoveanul începe să bea de cînd nu mai face caca la oliţă. În materie de alcoolism naţional ţara a pierdut locul întîi în lume, situîndu-se acum pe „ruşinosul” loc trei. „Genialul” iniţiator al legii cu pricină îşi imaginează că doar astfel Republica Moldova va fi depunctată, adică să se cîrmească mai spre coada clasamentului ţărilor alcoolice.

Criticînd stupizenia acestei legi nu înseamnă că pledez pentru proliferarea alcoolismului în rîndul tinerilor, căci vreau să subliniez că legiuitorul nu doar că este un plagiator, ci şi o minte searbădă, lipsită de idei şi incapabilă să modifice educativ o realitate sinistră sau, mă rog, devastatoare. Nici Mihail Gorbaciov şi nici politicienii moldoveni ai momentului nu au învăţat nimic din impactul pe care l-a avut în societatea americană Legea Prohibiţiei, care a funcţionat între anii 1920 şi 1933, lege care interzicea strict consumul de băuturi alcoolice pentru absolut toţi americanii. Anume în această perioadă s-a impus şi cel mai mare gangster al tuturor timpurilor – Al Capone.

Sigur că exemplul dat este poate un pic forţat, dar asta nu înseamnă că iniţiativa legislativă moldovenească nu o să genereze un lanţ întreg de ilegalităţii incontrolabile. Această iniţiativă, coroborînd-o cu altele, îmi întăreşte convingerea că această guvernare bizară şi acest Parlament de tip SRL emit legi în scopul de a facilita crearea de noi şi noi cercuri banditeşti de care tot ei să beneficieze, dar şi pentru „a lupta” împotriva lor spre a-şi justifica „bunele intenţii” de a combate corupţia şi criminalitatea.

Ca şi în SUA, tinerii moldoveni sunt înrolaţi în Armată cu mult înainte de împlinirea vîrsei de 21 de ani. Devenind ostaşi pînă la împlinirea acestei vîrste, înseamnă că, la nevoie, vor trebui să-şi dea şi viaţa pentru ţară în caz de forţă majoră. Avînd o astfel de responsabilitate majoră, patriotică, atunci de ce să li se pună la îndoială la îndoială responsabilitatea sau chibzuinţa prin care ar decide să-şi o cumpere liber o bere pe timp de arşiţă a Verii, cînd gîtul le este uscat?

Băi, uninominalilor!

 

Socialmai mult
18.08.17 - 14:30
18.08.17 - 14:26
18.08.17 - 12:24
18.08.17 - 12:18
17.08.17 - 16:32
17.08.17 - 15:01
17.08.17 - 14:55
17.08.17 - 14:48
15.08.17 - 16:24
15.08.17 - 12:32
10.08.17 - 15:01
08.08.17 - 19:58
08.08.17 - 16:18
08.08.17 - 16:00
08.08.17 - 15:52
08.08.17 - 15:00
08.08.17 - 14:32
08.08.17 - 14:02
08.08.17 - 13:30
08.08.17 - 13:27