Programul comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei (CoE) “Susținerea eforturilor naționale în prevenirea și combaterea discriminării în Republica Moldova“ a fost lansat astăzi la Chișinău.
La eveniment au fost
13.11.15 - 16:13
Viceprim-ministru, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat astăzi la conferinţa Universităţii de Stat din Moldova “Ştiinţa politică şi societatea în schimbare&rdq
13.11.15 - 16:10
Secretarul general al Guvernului, Serghei Palihovici, a avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei Uniunii Europene, aflată într-o vizită de lucru la Chişinău, din care fac parte Gianpiero Borzillo, coordonator pentru state
12.11.15 - 17:44
Curtea Constituțională (CCM) a restituit fără examinare iniţiativa comună a PLDM şi PSRM ce vizează modificarea articolelor 78, 85 şi 89 din Constituție şi se referă la alegerea şi demiterea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot uni
11.11.15 - 19:03
Realizările înregistrate în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și provocările legate de contextul de securitate regională sînt discutate în cadrul unui seminar al Adunării Parlamentare NATO, organizat l
11.11.15 - 18:54
Curtea Constituțională /CC/ a dat pe 10 noiembrie aviz pozitiv pentru organizarea unui referendum cu referire la modificarea Constituției. Acesta prevede retragerea imunității deputaților, reducerea numărului lor de la 101 la 71, alegerea dire
10.11.15 - 19:22
Vicepremierul, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a prezidat şedinţa Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane (CNCTFU), în calitate de preşedinte al Comit
10.11.15 - 18:59
Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat la Conferinţa anuală de la Riga, care s-a desfășurat în capitala Letoniei.
În calitate de oaspete de onoare
09.11.15 - 19:02
Fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor din RM anunţă că nu va participa la consultările cu Preşedintele RM, în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru, nu va înainta candidatul său la funcţia d
09.11.15 - 11:34
Regulamentul Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor
Cabinetul de miniștri în exercițiu a aprobat Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați, o necesitate
05.11.15 - 18:10
Vicepremierul, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut o întrevedere cu Alina Romanowski, coordonatorul asistenței pentru Europa și Eurasia din cadrul Departamentului de Stat al SU
04.11.15 - 19:02
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a primit pe ambasadorii nominalizați ai R. Moldova în Ucraina, Federația Rusă, Statul Israel, Regatul Suediei, România, Republica Lituania, Republica Federală Germania, Republica Po
04.11.15 - 19:00
Măsurile de pregătire a economiei naţionale către perioada de toamnă-iarnă
Economia naţională este pregătită pentru activitate în perioada de toamnă-iarnă 2015-2016. Companiile energetice au încheiate acorduri de furnizare, as
04.11.15 - 18:55
Pe 30 octombrie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat o conferință de presă dedicată intrării în vigoare, la 1 noiembrie 2015, a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Europeană de
03.11.15 - 19:03
Preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe primvice-ministrul Gheorghe Brega în funcţia de prim-ministru interimar. Anunţul a fost făcut de către şeful statului.
Nicolae Timofti a spus că, desemnarea lui Gheorghe Brega este alegerea sa
30.10.15 - 16:05
Prim-ministrul Valeriu Streleț a prezentat astăzi demisia Guvernului în fața Președintelui Nicolae Timofti.
„Am depus demersul către Preşedinţie privind anunţarea demisiei Guvernului. Am discutat cu domnul Preşedinte despre persp
30.10.15 - 15:52
Executivul a majorat salariile profesorilor
Guvernul a aprobat pe 28 octombrie hotărîrea ce prevede majorarea cu 3% a salariilor lunare ale cadrelor didactice și ale corpului profesoral din învățămînt.
Conform Legii cu privire
28.10.15 - 19:12
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat pe 28 octombrie Legea Nr. 180 din 22 octombrie 2015, prin care Centrul Naţional Anticorupţie revine în subordinea Parlamentului din cea a Guvernului.
28.10.15 - 18:59
Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Anatol Vangheli, a efectuat o vizită de lucru la Vilnius, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu Jūratė Raguckienė, Cancelar la Ministerul Afacerilor E
28.10.15 - 18:52
Prim-ministrul Valeriu Streleţ a avut o întrevedere cu Directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă, Giovanni Kessler.
Premierul a menţionat că prevenirea și combaterea fraudei, inclusiv a corupției şi contrabandei, cont
27.10.15 - 19:23
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
12.03.26 - 17:06
11.03.26 - 17:48
05.03.26 - 16:59
04.03.26 - 19:14
26.02.26 - 15:35
25.02.26 - 19:09
19.02.26 - 16:28
18.02.26 - 17:47
12.02.26 - 16:10
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
28.02.26 - 14:17
28.02.26 - 14:16
28.02.26 - 14:15
28.02.26 - 14:14
28.02.26 - 00:50
