Victoria simultană a celor doi candidați proruși la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și Bulgaria este un eșec pentru Uniunea Europeană și un semn al scăderii atractivității acesteia, deși niciunul dintre cei doi președinți
16.11.16 - 15:36
Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi prima întrevedere în noua postură cu Președintele Bulgariei Rosen Plevneliev. Despre aceasta a anunțat Igor Dodon pe o rețea de socializare.
Igor Dodon a declarat c
16.11.16 - 15:28
- Interviu pentru agenţia AGERPRES acordat de Pirkka Tapiola, șeful delegației UE la Chișinău -
- Cum credeți că se vor schimba relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova după victoria lui Igor Dodon în alegerile prezide
15.11.16 - 18:09
Contestarea legalităţii alegerilor, anulată de observatorii internaţionali şi OSCE
Declanşarea, în ziua de Luni, 14 Noiembrie, a unor mitinguri frustrante de proteste împotriva rezultatelor alegerilor, invocîndu-se fraudări m
15.11.16 - 18:03
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin i-a trimis un mesaj lui Igor Dodon, Preşedintele ales al Republicii Moldova.
În mesajul său, Președintele Federației Ruse a menţionat că „rezultatele votului sînt o dovadă a spri
15.11.16 - 14:08
Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a solicitat directorului Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Victor Țarină, să retragă ofițerii SPPS detașați cu misiunea de a-l proteja.
Igor Dodon a amintit că, la 13 noi
15.11.16 - 13:50
Igor Dodon, candidat ales la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a susţinut pe 15 noiembrie o conferinţă de presă în cadrul căreia a punctat mai multe lucruri importante, în special în contextul speculațiilor care s
15.11.16 - 12:54
În legătură cu apariția în presă a informațiilor despre existența unor discrepanțe între varianta electronică și cea printată a proceselor-verbale de totalizare a rezultatelor turului II de scrutin prezidențial, în
14.11.16 - 15:18
“Cursa pentru alegerile prezidențiale a fost una competitivă, cu respect pentru libertățile fundamentale. Campania, și dezbaterile televizate le-au permis ambilor candidați să se adreseze direct la alegători”, a declarat în
14.11.16 - 15:14
Au fost procesate toate procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare.
Rezultatele obținute de concurenții participanți în cursa electorală pentru funcția de Președinte sînt următoarele:
Dodon I
14.11.16 - 14:07
În dimineața zilei de 14 noiembrie s-au închis ultimele secții de votare, constituite pe teritoriul SUA. Astfel, conform datelor preliminare, prezenţa la vot în cel de-al II-lea tur de scrutin prezidențial a fost de 1,610,527 al
14.11.16 - 12:37
Igor Dodon şi-a adjudecat victoria celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în urma rezultatelor preliminare prezentate de CEC. În cadrul briefingului de presă susţinut la miezul nopţii de duminică, a promis că va fi un
14.11.16 - 12:34
După turului al doilea de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016, în Parlamentul Republicii Moldova vor interveni schimbări, mai exact în Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din R
14.11.16 - 11:25
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și candidatul cu cele mai mari șanse de a ocupa funcția de președinte al țării, Igor Dodon, și-a exercitat dreptul de vot însoțit de soția Galina și cei trei feciori, Vladislav,
13.11.16 - 14:31
O participare activă a alegătorilor se atestă în secțiile de votare deschise peste hotare
Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat noi informații despre prezența la urne a alegătorilor către ora 13.00.
Președintele CEC, Alina Ru
13.11.16 - 14:19
Comisia Electorală Centrală atenționează că astăzi, 11 noiembrie 2016, este ultima zi în care concurenții electorali pot face agitație electorală. Potrivit art. 47 alin.(8), din Codul electoral, agitaţia electorală este strict interz
11.11.16 - 15:57
Igor Dodon, candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a făcut un bilanţ al acestei campanii electorale. Domnia sa a transmis un mesaj de mulţumire tuturor celor care l-au susţinut în primul tur al alegerilor şi sînt
11.11.16 - 15:53
Candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit astăzi, într-o conferință de presă, cu un ultim mesaj live către cetățenii Republicii Moldova înainte de alegerile din 13 noiembrie curent.
Igor Dodon
11.11.16 - 15:25
Maia Sandu şi-a mutat banii la BEM, după ce banca a fost preluată de Shor!
Cu cîteva luni înainte de devalizările bancare de proporţii şi la scurt timp după ce Banca de Economii a ajuns în mîinile lui Ilan Shor, fosta
11.11.16 - 15:14
Candidatul PSRM la funcţia de preşedinte al ţării, Igor Dodon a comentat declaraţiile fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, precum că Maia Sandu i-a promis Victoriei Nuland unirea Moldovei cu ţara vecină. ”Iată şi c
11.11.16 - 14:34
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
22.10.25 - 17:55
16.10.25 - 18:12
15.10.25 - 18:09
15.10.25 - 18:08
28.09.25 - 19:22
28.09.25 - 19:20
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
30.09.25 - 16:04
30.09.25 - 15:58
