Iranul va relua Marţi, la Geneva, negocierile pe tema programului său nuclear cu Franţa, Regatul Unit şi Germania, trei ţări membre ale acordului încheiat în 2015 cu Teheranul pentru a reglementa activităţile sale nucleare, un doc
25.08.25 - 13:38
Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viacheslav Volodin (foto), unul dintre aliaţii de nădejde ai lui Vladimir Putin, a declarat, Luni, că va discuta despre contracararea sancțiunilor şi a interferențelor externe, săptămîna aceasta, &i
25.08.25 - 13:37
Atacuri israeliene asupra spitalului Nasser din Gaza au ucis Luni cel puţin 15 persoane, printre care trei jurnalişti, unul dintre ei lucrînd pentru Reuters, au declarat oficiali palestinieni din domeniul Sănătăţii.
Cameramanul Hussam al-
25.08.25 - 13:35
Liderul rus Vladimir Putin ar trebui să ştie că sprijinul Germaniei pentru Ucraina nu slăbeşte, a declarat, Luni, ministrul german de Finanţe, vicecancelarul Lars Klingbeil, sosind la Kiev într-o vizită neanunţată, relatează Reuters,
25.08.25 - 13:33
Rusia a pierdut 1.075.160 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei sale pe scară largă din 24 Februarie 2022, a anunţat, Vineri, Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei, informează kyivindependent.com.
Numărul in
24.08.25 - 09:12
China le-a semnalat diplomaților UE că este pregătită să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina în eventualitatea unei încetări a focului, a relatat publicația germană Welt, citînd surse anonime din UE, potr
24.08.25 - 09:10
Rusia a revendicat, Sîmbătă, cucerirea a două sate din regiunea Doneţk, în Estul Ucrainei, intensificînd presiunea militară pe teren în momentul în care eforturile diplomatice se accelerează pentru a găsi o soluţ
24.08.25 - 09:09
Oficialii americani din domeniul Apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de acţiune furnizate de SUA pentru a lovi ţinte din Rusia încă de la sfîrşitul Primăverii, ca parte a eforturilor Adminis
24.08.25 - 09:07
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a invitat, Sîmbătă, ţările din Sud să-l aducă pe liderul rus Vladimir Putin la masa negocierilor privind conflictul din Ucraina şi să favorizeze astfel pacea.
„Mi-am reafirmat disponibili
24.08.25 - 09:04
Şeful diplomaţiei Țărilor de Jos (Olanda), Caspar Veldkamp, a demisionat Vineri seara, după o dezbatere lipsită de succes cu privire la posibile sancţiuni împotriva Israelului care a avut loc în cadrul unui Consiliu de Miniştri, a
23.08.25 - 11:24
Un avion militar rusesc ar fi efectuat recent un zbor din Rusia către Coreea de Nord, transportînd cosciugele mai multor soldați Nord-coreeni căzuți pe frontul din Ucraina, potrivit televiziunii de stat de la Phenian.
Transferul ar fi
23.08.25 - 11:23
Președintele american Donald Trump a declarat, Vineri, că în aproximativ două săptămîni ar trebui să știe dacă sunt posibile progrese în încercarea sa de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, în con
23.08.25 - 11:18
Ministrul Apărării, Israel Katz, declară că a aprobat planurile IDF de a „învinge Hamas în Gaza”, în timp ce Armata se pregătește să intre în orașul Gaza într-o nouă ofensivă, no
22.08.25 - 12:46
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a avertizat, Vineri, că a permite Rusiei să păstreze teritorii ucrainene ca parte a unui acord de pace ar fi ”o capcană în care președintele rus
22.08.25 - 12:39
Presa palestiniană relatează că Israelul a continuat bombardamentele asupra orașului Gaza pe parcursul nopții, după ce prim-ministrul Benjamin Netanyahu a aprobat planurile de preluare a controlului asupra orașului, informe
22.08.25 - 12:37
Foametea urmează să fie declarată în Gaza de către organismul internațional responsabil cu monitorizarea acestui fenomen la nivel mondial, notează The Guardian, potrivit Mediafax.
Grupul susținut de Organizația Națiunilor Unite, Clasif
22.08.25 - 12:35
Un plan major de colonizare a Cisiordaniei ocupate, aprobat Miercuri de către Israel, este ”inacceptabil” şi este o ”încălcare a legii internaţionale”, condamnă într-un comunicat comun 21 de ţări, inclusiv R
22.08.25 - 12:34
Emmanuel Macron a afirmat, Miercuri, că „ofensiva militară pregătită de Israel”, cu mobilizarea a 60.000 de rezervişti pentru cucerirea oraşului Gaza, „nu poate duce decît la un adevărat dezastru pentru cele două popoa
21.08.25 - 00:10
Armata rusă a revendicat, Miercuri, preluarea controlului asupra a trei noi localităţi în Estul Ucrainei, continuîndu-şi avansul de-a lungul frontului, pe măsură ce eforturile diplomatice se intensifică pentru a înc
21.08.25 - 00:08
Israelul a aprobat, Miercuri, un proiect de construire a 3.400 de locuinţe în Cisiordania ocupată care, potrivit unor critici, taie teritoriul palestinian în două şi împiedică înfiinţarea unei Palestine cu o continuitate
21.08.25 - 00:07
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
02.04.26 - 16:56
24.03.26 - 20:19
24.03.26 - 20:18
12.03.26 - 17:06
11.03.26 - 17:48
05.03.26 - 16:59
04.03.26 - 19:14
26.02.26 - 15:35
25.02.26 - 19:09
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.03.26 - 12:43
31.03.26 - 12:41
31.03.26 - 12:39
