

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, Marţi, că peste 3,2 milioane de persoane au primit cetăţenia rusă în ''Novorusia'', cum denumeşte Rusia ansamblul celor patru regiuni ucrainene pe care le-a anexat în Septembrie 2022, D
03.04.24 - 00:08

Guvernul german va contribui cu 576 de milioane de euro la iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea din afara Uniunii Europene a circa 800.000 de obuze care să fie livrate Ucrainei, informează AFP.
”Cu această sumă,
03.04.24 - 00:06

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a revendicat, Marţi, cucerirea a peste 400 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina de la începutul acestui an, informează AFP, care menţionează că trupele ruse reuşesc să preia in
03.04.24 - 00:04

Belarus a declanșat, Marţi, exerciţii militare în regiunile aflate la graniţă cu Ucraina şi statele membre ale Uniunii Europene, Lituania şi Polonia, a anunţat Ministerul Apărării din Belarus, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Ex
02.04.24 - 12:51

Un atac cu drone a vizat, Marţi, fabrici din Tatarstan, la peste 1.100 km de graniţa cu Ucraina, şi a făcut cel puţin şase răniţi, au anunţat autorităţile regionale ale acestei republici din cadrul Federaţiei Ruse, citate de AFP şi Reute
02.04.24 - 12:50

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a condamnat, Marţi dimineaţa, lovitura aeriană a forţelor armate israeliene în Gaza, în care şi-au pierdut viaţa şapte lucrători umanitari de la World Central Kitchen, inclusiv patru străin
02.04.24 - 12:48

Spania va recunoaşte statul palestinian înainte de luna Iulie, le-a declarat prim-ministrul Pedro Sanchez unor jurnalişti în timpul unui turneu în Orientul Mijlociu, potrivit mai multor relatări apărute Marţi în media spa
02.04.24 - 12:46

Organizaţia neguvernamentală World Central Kitchen (WCK) a anunţat, Marţi, că şapte dintre angajaţii săi au fost ucişi într-o lovitură aeriană în Gaza, şi că a decis suspendarea activităţilor sale în regiune, informea
02.04.24 - 12:45

Președintele american Joe Biden promite că va „muta cerul și pămîntul” pentru a redeschide „unul dintre cele mai mari centre de transport maritim din SUA” prin reconstruirea podului prăbușit din Baltimore, despre c
02.04.24 - 12:29

Agenţia spaţială americană NASA a dezvăluit primele imagini cu cel mai mare eşantion colectat vreodată în spaţiu de pe un asteroid, precum şi primele analize ale compoziţiei acestuia, aşteptate cu nerăbdare de oameni de ştiinţă d
02.04.24 - 12:28

Misteriosul "sindrom Havana" care a afectat numeroşi diplomaţi şi spioni americani în multe ţări din lume ar putea avea legătură cu arme energetice utilizate de către membri ai unei unităţi de sabotaj din cadrul Serviciului de informa
01.04.24 - 12:44

Ministrul de Externe francez, Stephane Sejourne, a cerut Luni Chinei să trimită "mesaje foarte clare Rusiei" cu privire la războiul din Ucraina şi a apărat menţinerea unor relaţii economice puternice cu gigantul asiatic, potrivit AFP, scrie Ag
01.04.24 - 12:42

Ministerul Sănătăţii din Fîşia Gaza, controlată de Hamas, a afirmat, Luni, că Armata israeliană şi-a retras tancurile de la spitalul Al-Shifa, cel mai mare din teritoriul palestinian asediat, unde au fost descoperite ulterior zeci de c
01.04.24 - 12:40

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a recunoscut Duminică victoria istorică a opoziţiei la alegerile municipale care, în opinia lui, reprezintă un "punct de cotitură" pentru tabăra sa, la putere din 2002, comentează AFP, scrie Ager
01.04.24 - 12:39

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea militară semestrială, 150.000 de bărbaţi fiind chemaţi la serviciul militar obligatoriu, transmit Duminică Reuters şi DPA.
În Rusia, toţi bărbaţii care au îm
31.03.24 - 16:38

Guvernul japonez a anunţat recent linii directoare pentru insulele periferice pentru prefectura Okinawa privind construirea mai multor adăposturi anti-bombă şi antiatomice care vor fi folosite în cazul unei invazii chineze a Taiwanului, anu
31.03.24 - 16:37

Rusia a lansat 16 rachete şi 11 drone asupra Ucrainei într-un atac comis Sîmbătă noaptea, au anunţat forţele aeriene ucrainene, potrivit Reuters.
Într-o declaraţie postată pe Telegram, forţele aeriene ucrainene au menţionat
31.03.24 - 16:35

Milioane de alegători merg Duminică la urne pentru alegerile locale din Turcia, considerate a fi cruciale și un test al popularității lui Recept Tavvip Erdogan și a partidului său. Erdoğan este nerăbdător să recîștige Primării
31.03.24 - 16:34

Cinci persoane au murit şi 30 au fost rănite Sîmbătă, la primele ore ale dimineţii, în oraşul Gaza, într-o busculadă şi tiruri survenite în timpul unei noi distribuiri de ajutor alimentar, care a degenerat, inform
30.03.24 - 17:23

Aproximativ 5.000 de copii au fost evacuaţi din regiunea rusă Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina, în urma mai multor săptămîni de bombardamente ucrainene, anunţă Sîmbătă gubernatorul regiunii, după ce autorităţile
30.03.24 - 17:22











Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
08.05.25 - 20:08
07.05.25 - 19:50
30.04.25 - 15:47
24.04.25 - 16:32
23.04.25 - 17:52
17.04.25 - 16:30
17.04.25 - 16:29
16.04.25 - 18:00
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
30.04.25 - 13:46
30.04.25 - 13:45
30.04.25 - 13:44
30.04.25 - 00:37
30.04.25 - 00:36