

Autorităţile de la Beijing nu vor face nici o concesie militanţilor prodemocraţie din Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, cauza lor fiind "sortită eşecului", potrivit unui editorial publicat de Cotidianul Poporului, relatează AFP.
Ce
03.10.14 - 15:40

Parlamentul turc a aprobat joi, cu largă majoritate, un proiect de rezoluţie a guvernului islamo-conservator ce autorizează armata să desfăşoare operaţiuni contra jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI), transmit AFP şi DPA.
Rezoluţia
03.10.14 - 15:37

Noul preşedinte afgan Ashraf Ghani le-a mulţumit vineri militarilor NATO pentru sacrificiul lor în Afganistan, cu ocazia vizitei surpriză efectuate la Kabul de premierul britanic David Cameron, relatează AFP.
"Vreau să le mulţumesc acelor
03.10.14 - 15:34

Şaisprezece persoane, suprinse probabil de erupţia vulcanică de pe muntele Ontake (centrul Japoniei), rămîn de negăsit la şase zile de la producerea catastrofei, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile locale, preluate de AFP.
Cei 1
03.10.14 - 15:32

Reluarea confruntărilor în Ucraina poate duce la o catastrofă nu numai în această ţară, ci în toată regiunea şi dincolo de ea, a avertizat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în contextul intensificării luptelor &i
03.10.14 - 15:21

Centrul oraşului Doneţk a fost bombardat joi, un centru comercial fiind atins de proiectile, a informat primăria celui mai mare oraş ucrainean controlat de separatiştii proruşi, informează AFP.
Acest bombardament este primul care a vizat centr
03.10.14 - 15:08

Fostul lider ucrainean Viktor Ianukovici, precum şi ex-premierul Mikola Azarov şi fostul procuror general al Ucrainei, Viktor Pşonka, ar fi primit cetăţenia Rusiei printr-un decret secret al preşedintelui Vladimir Putin, susţine Anton Gheraşc
03.10.14 - 14:51

Urme germane în Republica Moldova: 1814–2014. Tradiţie şi modernizare
Germania/Deutschland are o suprafaţă de 3.570.121 km.p, capitala Berlin, este cu fusul orar la o oră diferenţă de Republica Moldova şi utilizează ca monedă Eu
02.10.14 - 19:36

Cancelarul german, Angela Merkel, a insistat miercuri seară, în cursul unei convorbiri telefonice cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în legătură cu "responsabilitatea" Moscovei de a exercita o influenţă "moderatoare" asupra separa
02.10.14 - 19:28

Pelerinajul anual al musulmanilor la Mecca, a început joi, într-un context marcat, pe de o parte, de ofensiva lansată de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) şi, pe de alta, de temerile legate de eventualitatea extinderii epidemiei d
02.10.14 - 19:06

Trei angajaţi ai Ministerului afgan al Apărării şi-au pierdut viaţa şi alţi opt au fost răniţi într-un atentat sinucigaş al talibanilor împotriva unui autobuz care îi transporta, a doua zi după alte două atentate ucig
02.10.14 - 19:01

Norvegianul Jens Stoltenberg a preluat, miercuri, postul de secretar general al NATO, într-un moment în care pentru Alianţa Nord-Atlantică se conturează provocări majore în perspectivă, dar vasta lui experienţă politică, pre
01.10.14 - 19:36

Ucraina intră în campanie electorală, în timp ce luptele din estul ţării continuă
Ucraina intră, după şapte luni de criză fără precedent cu Moscova, în campanie pentru alegerea unui nou Parlament, un scrutin care urmează
01.10.14 - 18:55

Uniunea Europeană şi-a exprimat marţi îngrijorarea în legătură cu «acostarea forţată» de către grănicerii ruşi a unui vas de pescuit lituanian şi arestarea echipajului acestuia, reţinut de 12 zile în Rusia, t
01.10.14 - 18:51

Armata americană nu poate bombarda "orbeşte" gruparea Statul Islamic (SI), a subliniat marţi Pentagonul, făcînd apel la "răbdare strategică" pentru a veni de hac combatanţilor jihadişti, relatează France Presse. "Nimeni nu a spus că a
01.10.14 - 18:48

Afganistanul a semnat marţi un acord de securitate (BSA) care autorizează prezenţa militară americană pe teritoriul Afganistanului şi după retragerea trupelor NATO, prevăzută pentru sfîrşitul anului 2014, într-un gest al noului
01.10.14 - 18:46

Uniunea Europeană este foarte departe de revocarea sancţiunilor împotriva Rusiei, ca urmare a rolului acesteia în criza din Ucraina, a declarat luni, la Berlin, cancelarul german Angela Merkel, citată de agenţia de presă Ria Novosti.
30.09.14 - 20:02

Premierul britanic David Cameron a declarat marţi că nu ar suferi dacă Marea Britanie ar părăsi UE, însă a precizat că preferă ca ţara sa să rămînă într-o Uniune Europeană reformată în urma unei înţelegeri
30.09.14 - 19:58

Peter Hudson: Forţele armate ruse au revenit la comportamentul din perioada Războiului Rece
Spicuiri din interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de către vice-amiralul Peter Hudson, comandantul MARCOM (Comandamentul Maritim Aliat din Northwood, Marea
30.09.14 - 19:45

Eforturile militare ale SUA împotriva Statului Islamic (SI) au costat aproape un miliard de dolari pînă acum şi ar urma să ajungă la o sumă cuprinsă între 2,4 miliarde de dolari şi 3,8 miliarde de dolari pe an în cazul
30.09.14 - 18:59












Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
27.08.25 - 10:36
27.08.25 - 10:35
27.08.25 - 10:33
27.08.25 - 10:32
27.08.25 - 10:30
26.08.25 - 20:47
23.08.25 - 11:12
23.08.25 - 11:10
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.07.25 - 13:34
31.07.25 - 13:33
31.07.25 - 00:08
31.07.25 - 00:06