VINOVATII IN CONDAMNAREA MOLDOVEI IN „DOSARUL PETRENCO” TREBUIE SA PLATEASCA

Membrii „grupului Petrenco” spun că, pentru ei, cea mai bună formă prin care statul și-ar prezenta scuze pentru arestarea și detenția abuzivă după protestele din anul 2015 ar fi dacă persoanele care se fac vinovate de fabricarea dosarului, cele care „au îndeplinit comenzile lui Plahotniuc”, vor răspunde penal, dar și financiar, achitînd compensațiile pe care Republica Moldova a fost obligată să le plătească de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Într-o conferință de presă la IPN, Pavel Grigorciuc, președinte al Asociației Dreptul la Dreptate, a spus că va fi corect dacă majoritatea parlamentară, Ministerul Justiției, își vor revizui viziunea în raport cu acei judecători și procurori care iau decizii ilegale și încalcă drepturile omului.

Fostul parlamentar spune că, din cauza dosarelor politice, oamenii sînt nevoiți să se refugieze peste hotare sau chiar stau în pușcărie. Dacă nu se va face regulă, țara va păstra o imagine proastă pe plan internațional și va avea de suferit inclusiv financiar. „Este neclar de ce e nevoie ca oamenii să-și facă dreptate în organismele internaționale ca și organele naționale să observe că e vorba de un dosar fabricat”, a remarcat Pavel Grigorciuc.

El spune că decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului de condamnare a Republicii Moldova în „dosarul Petrenco” a fost dură. CEDO a statuat că nu a existat componentă infracțională în protestul organizat pe 6 septembrie 2015, la Procuratură, și că nu au fost motive pentru reținerea organizatorilor.

Alexandr Roșco, membru al „grupului Petrenco”, spune că decizia CEDO de condamnare a Republicii Moldova este o finalitate logică în „epopeea dosarului fabricat” și că nu-i va ierta pe cei vinovați. Acesta a dat citire unei liste cu numele celor implicați în „executarea cazului grupului Petrenco”. Comanditar este numit fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Printre executori: Silviu Mușuc – polițistul care a dat ordin de reținere, Dorin Damir – cel care neoficial supraveghea dosarul în judecată. Un alt curator – Igor Popa. Pe lista grupului de procurori care au fabricat dosarul sînt trecuți Nicu Șendrea, Alexandru Arcer, Ion Brînză, Ion Dulghieru, Maxim Motînga. Aici sînt și magistrații Judecătoriei Chișinău, sectorul Rîșcani, care au decis arestul preventiv – Ludmila Ursu, Natalai Clevadî, Tatiana Bivor, Grigore Cazacu, Angela Ciubotaru, Anatolie Galben, Ghenadie Bîrnaz, Denis Băbălău. Alexandr Roșco i-a numit și pe cei care au pronunțat decizia finală de învinuire: Tatiana Bivol, Grigore Cazacu și Angela Ciubotaru.

Membrii „grupului Petrenco” solicită ca cei din prezenta listă să fie trași la răspundere. Dacă structurile în care activează aceste persoane nu vor lua deciziile care se impun, se vor adresa la Procuratură.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis, în data de 14 septembrie, hotărîrea în cauza Petrenco și alții 6 contra Republicii Moldova, prin care a recunoscut violarea mai multor articole din Convenția europeană. Cauza se referă la reținerea, arestarea și detenția reclamanților în baza unor acuzații de tulburări în masă, ca urmare a unei demonstrații pe care aceștia au organizat-o în fața sediului Procuraturii Generale în septembrie 2015. Reclamanții au fost deținuți timp de patru luni și jumătate în penitenciarul nr. 13 și apoi, aproximativ pentru aceeași perioadă de timp, s-au aflat în arest la domiciliu. CEDO a stabilit că acuzațiile de participare în dezordini în masă nu se bazau pe suspiciuni rezonabile. În consecință, Curtea a dispus ca Guvernul Republicii Moldova să achite reclamanților 63 750 de euro, în calitate de prejudicii morale pentru violările comise și 4000 de euro, în calitate de costuri și cheltuieli de reprezentare și asistență juridică în fața CEDO.

Procuratura Generală a anunțat, astăzi, că renunță la acuzațiile aduse figuranților în dosarul „Grupului Petrenco”, și anume – săvîrșirea infracțiunii de organizare și participare la dezordini în masă.

Sursa: IPN