Vineri, Consiliul de Securitate va aborda chestiunea încetării acordului privitor la exportul de cereale prin Marea Neagră

Consiliul de Securitate se va reuni, Vineri, pentru a discuta despre "consecinţele umanitare" ale retragerii Rusiei dintr-un acord care a permis exportul de cereale ucrainene pe un culoar protejat prin Marea Neagră în ultimul an, relatează Reuters şi EFE.

Convocarea reuniunii a fost anunţată Joi de Regatul Unit, care deţine Preşedinţia prin rotaţie a Consiliului în această lună.

Statele membre au abordat încetarea acordului privind transportul de cereale prin Marea Neagră Luni, în timpul unei reuniuni mai ample cu privire la Ucraina, care fusese programată cu mult înainte, dar care a avut loc la doar cîteva ore după ce Moscova şi-a anunţat ieşirea din respectivul pact.

Rusia, care ameninţa de luni de zile că va pune capăt iniţiativei în vigoare, a pus în practică ameninţarea pe motiv că promisiunile care i-au fost făcute nu au fost respectate şi a dat asigurări că, dacă acestea vor fi îndeplinite, va reveni imediat la acord.
Printre cererile Moscovei figurează reconectarea băncii agricole ruse, Rosselhozbank, la sistemul internaţional de plăţi SWIFT; ridicarea sancţiunilor privind piesele de schimb pentru maşinile agricole; deblocarea logisticii de transport şi a asigurărilor; deblocarea activelor; şi reluarea funcţionării unei conducte folosite pentru exportul de amoniac prin Ucraina.

Ucraina insistă că doreşte să caute modalităţi de a continua exporturile de produse alimentare prin Marea Neagră şi poartă discuţii cu mai multe ţări şi organizaţii, chiar dacă Rusia a declarat că nu mai garantează siguranţa navelor care tranzitează aceste ape şi a avertizat că, în cazul reluării tranzitului, se vor confrunta cu "riscuri".

Acordul, încheiat de Ucraina şi Rusia, cu medierea ONU şi a Turciei, a permis ca peste 32 de milioane de tone de cereale şi alte produse să părăsească porturile ucrainene, care au fost blocate după invazia rusă.

Potrivit ONU, aceste exporturi au stabilizat preţurile pe pieţele internaţionale şi au prevenit o amplificare semnificativă a foametei în unele ţări.

ONU a declarat că rămîne hotărîtă să caute modalităţi de a facilita atît exporturile de cereale ucrainene, cît şi cele de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, scrie AGERPRES.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40