Înainte de întrevederea cu noul premier nipon, Trump a avut parte de o primire imperială în Japonia
Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost primit Luni de Împăratul Naruhito al Japoniei, înainte de a se întîlni, Marţi, cu noul premier Sanae Takaichi, aceasta fiind următoarea etapă a turneului său de cinci zile în Asia, pe care speră să îl încheie cu un acord de armistiţiu comercial cu preşedintele chinez Xi Jinping, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Purtînd o cravată aurie şi un costum albastru, Trump a ridicat de cîteva ori pumnul în semn de victorie înainte ca elicopterul să-l ducă într-un tur nocturn al capitalei nipone Tokyo, unde mai multe turnuri erau iluminate în culorile roşu, alb şi albastru ale steagului american.
Ulterior, el s-a deplasat la Palatul Imperial, unde a dat mîna şi a pozat pentru fotografii alături de Împăratul japonez Naruhito.
Mii de poliţişti păzeau Tokyo după ce un bărbat înarmat cu un cuţit a fost arestat Vineri în faţa Ambasadei SUA, în timp ce în centrul oraşului Shinjuku era planificată o manifestaţie anti-Trump.
Trump a fost primul lider străin care s-a întîlnit cu Naruhito după ce acesta a urcat pe tron în 2019, continuînd o linie imperială pe care unii o consideră cea mai veche monarhie ereditară din lume.
Rolul lui Naruhito este simbolic, iar momentele-cheie ale vizitei sunt aşteptate Marţi la întîlnirea cu premierul Sanae Takaichi, la Palatul Akasaka din apropiere, unde Trump s-a întîlnit cu fostul premier Shinzo Abe acum şase ani şi unde a fost întîmpinat de o gardă militară de onoare.
Întîlnirea de Marţi cu noul prim-ministru al Japoniei, Sanae Takaichi, pentru discuţii privind comerţul şi securitatea, are loc la o săptămînă după ce conservatoarea a devenit prima femeie lider al Japoniei şi a promis să accelereze consolidarea militară. Takaichi urma să-i ofere lui Trump un pachet de investiţii americane în cadrul unui acord în valoare de 550 de miliarde de dolari convenit în acest an, care include construcţia de nave şi creşterea achiziţiilor de soia, gaz şi camionete americane, au declarat pentru Reuters surse familiarizate cu acest subiect.
Secretarul american al Comerţului Howard Lutnick şi omologul său japonez Ryosei Akazawa, arhitecţii acordului tarifar convenit în Iulie, au discutat despre reţelele electrice ca fiind un potenţial domeniu de investiţii în timpul unui prînz cu sushi la Tokyo, a relatat presa locală.
Takaichi intenționează, de asemenea, să-l informeze pe şeful Casei Albe că se pregăteşte să-l nominalizeze la Premiul Nobel pentru Pace, urmînd exemplul altor lideri mondiali care l-au recomandat pe Trump pentru distincţia pe care şi-o doreşte de mult timp, a relatat Marţi postul de televiziune NTV, citînd surse guvernamentale.
Aceste gesturi ar putea tempera orice pretenţii ale lui Trump ca Tokyo să cheltuiască mai mult pentru apărarea arhipelagului împotriva unei Chinei din ce în ce mai agresive, pe care Takaichi a încercat să le prevină prin promisiunea făcută săptămîna trecută de a accelera planurile de creştere a cheltuielilor de apărare la 2% din PIB.
„Este o strîngere de mînă foarte puternică”, a spus Trump, în timp ce poza alături de Takaichi la Palatul Akasaka, înainte ca Trump să fie condus în sala de bal pentru a fi întîmpinat de garda de onoare.
Mai devreme, cei doi au fost auziţi discutînd despre regretatul prim-ministru japonez Shinzo Abe, un aliat politic apropiat al lui Takaichi, care a legat o prietenie cu Trump în primul său mandat, în timpul orelor petrecute împreună jucînd golf. „Era un mare prieten al meu şi un mare prieten al tău”, i-a spus Trump lui Takaichi în timp ce intra în palat.
Trump a fost ultima oară la palat, o reşedinţă construită în stil european, în 2019, pentru discuţii cu Abe, care a fost asasinat în 2022.
O relaţie strînsă cu liderul principalului partener al Japoniei în domeniul securităţii şi comerţului ar putea ajuta-o pe Takaichi să-şi consolideze poziţia politică slabă din ţara sa. Deşi a înregistrat o creştere a sprijinului public de cînd a devenit prim-ministru, Guvernul său de coaliţie are cu două voturi mai puţin decît majoritatea necesară în Camera inferioară a Parlamentului.
Marţi după-amiază, Trump şi Takaichi vor vizita baza navală americană Yokosuka, lîngă Tokyo, care găzduieşte portavionul USS George Washington, parte a puternicei prezenţe militare americane în regiune.
Trump se va întîlni şi cu oameni de afaceri în Tokyo, înainte de a pleca, Miercuri, în Coreea de Sud, unde Joi urmează să se întîlnească şi cu preşedintele chinez Xi Jinping, Trump declarînd că speră să încheie un armistiţiu în războiul comercial dintre cele două mari economii ale lumii.
Trump, care efectuează cea mai lungă deplasare în străinătate de la preluarea mandatului în Ianuarie, a anunţat o serie de acorduri comerciale şi pentru mineralele critice cu patru ţări din Asia de Sud-Est în timpul primei escale a turneului, în Malaezia.
Negociatorii din SUA şi China, cele două economii de top ale lumii, au convenit Duminică asupra unui acord-cadru pentru suspendarea tarifelor americane mai severe şi a controalelor chineze asupra exporturilor de metale rare. Vestea a determinat creşterea burselor asiatice la niveluri record.
„Îl respect foarte mult pe preşedintele Xi şi cred că vom ajunge la un acord”, a declarat Trump reporterilor aflaţi la bordul Air Force One înainte de aterizarea în capitala japoneză Tokyo.
Însă nici una dintre părţi nu se aşteaptă la un progres care să restabilească condiţiile comerciale care existau înainte de revenirea lui Trump la putere.
