Şi în Europa micii fermieri sînt ignoraţi

Domeniul agricol este aproape cel mai sensibil capitol din cadrul negocierilor ce ţin de acordul privind regimul de liber schimb cu Uniunea Europeană. Aceasta deoarece o cincime din populaţia ţării lucrează în acest sector al economiei, produsele alimentare şi derivatele lor reprezintă componenta dominantă, simbolul exporturilor noastre. Nu este de tăgăduit nici ponderea agriculturii în produsul  intern brut al ţării. Aceasta s-a văzut şi anul trecut, cînd din cauza secetei, recoltele mici au provocat un declin în economie. Aşa că pentru agricultorii noştri prezintă interes orice detaliu ce ţin de condiţiile de a face agricultură în UE. Mai ales, trebuie să ţină urechile ciulite la schimbările de politici agricole care se produc pe continent, precum reforma recentă în acest domeniu.

Vorba e că la la sfîrşitul lui iunie, la nivelul UE a fost negociată o nouă politică agricolă comună (PAC), care potrivit cotidianului La Repubblica, deşi aduce unele noutăţi interesante, nu este la înălţime, pentru că depinde prea mult de statele membre şi nu face destul pentru a promova durabilitatea culturilor sau reducerea inegalităţilor între marii şi micii exploatatori, reprezintă o dezamăgire pentru cei care iubesc mediul înconjurător şi agricultura sustenabilă la scară redusă.

Negocierile PAC sînt privite ca o oportunitate istorică pierdută  de a face o  reformă care ar urma să influenţeze calitatea alimentelor noastre, o posibilă revenire la agricultură a noilor generaţii, în protejarea mediului şi terenurilor. Fiindcă, se precizează, obiectivele unei politici agricole mai ecologice, echitabilă şi capabilă să atragă fonduri publice, se preconiza 40  procente din bugetul Uniunii Europene, în favoarea unor bunuri de interes comun precum mediul, calitatea solului şi sănătatea au rămas în mare parte neatinse sau au fost lăsate ca şi mai înainte în atribuţiile statelor membre.

Noua politică agricolă comună a Uniunii Europene, în opinia cotidianului La Repubblica, lasă în afara preocupărilor, obiectivelor sale probleme mari, precum susţinerea micilor fermieri, reducerea plăţilor masive, în condiţiile în care 20 procente dintre ferme primeau 80 procente din subvenţii, sau plafonul maxim al fondurilor atrase într-un an.  Nu s-a luat în calcul posibilitatea de a oferi o mare parte din resursele financiare dezvoltării rurale, îndeosebi activităţilor ecologice, sociale şi productive de perspectivă. Aceasta favorizează marii proprietari de terenuri agricole, pentru că plăţile directe sînt făcute în funcţie de suprafaţa de teren deţinută, iar sistemele private de asigurare pot deveni păguboase.

Sentimentul de descurajare devin într-atît de acut încît La Repubblica se întreabă: La ce este utilă o politică agricolă care nu este capabilă să propună idei puternice şi care este plătită din banii noştri şi de pe urma căreia am putea avea toţi beneficii? Ce legătură are cu bunurile de interes comun? Există voci care văd în lipsa deciziilor concrete o anumită “de-europenizare”.

Cotidianul italian evidenţiază numeroasele “fronturi” pe care politica agricolă comună ar trebui să le abordeze, să ofere soluţii în favoarea cetăţenilor. Primul ar putea fi “industria agricolă contra fermelor mici”. Există ferme în ţările UE care primesc subvenţii anuale de 300 mii de euro, în timp ce micii fermieri din multe state pot conta pe un ajutor anual de pînă la 1 250 de euro. Ce semnificaţie au aceste cifre în economia unei ţări? Sutele de mii de euro menţin un sistem monocultural şi nesustenabil, iar o mie de euro pare a fi un “mic cadou” care în mod sigur nu reuşeşte să modifice munca sau viaţa unei firme mici.

Este adevărat că micilor fermieri le-au fost eliminate multe obligaţii birocratice, dar un ajutor concret finaciar contează mult mai mult. Pentru comparaţie, contribuţia pe care fermele mici o restituie sub forma de alimente sănătoase şi de calitate, sub forma protejării mediului şi bunurilor de interes comun valorează mult mai mult de 1 000 de euro pe an. Din acest punct de vedere, reforma PAC pare să fi “operat modificări pentru a nu se schimba de fapt nimic” : cea mai mare parte a subvenţiilor continuă să meargă la fermele mari, conchide La Repubblica.

Un alt “front”, în viziunea cotidianului, îl reprezintă agricultura practicată de state membre UE cu tradiţii îndelungate contra statelor venite de curînd, adică fostele ţări socialiste. Acestea din urmă au agriculturi fragile, mai puţin modernizate şi, în acest context, mult diferite din punct de vedere al caracterului şi producţiei. Ele au dreptul să se dezvolte, dar şi să fie, într-o anumită măsură, sub îndrumare. Se vorbea de “convergenţă internă” pentru uniformizarea subvenţiilor, dar şi în acest caz decizia finală va aparţine tot statelor.

La Repubblica scoate în evidenţă şi unele aspecte pozitive, cum ar fi reducerea birocraţiei şi suplimentarea resurselor destinate tinerilor fermieri. Totuşi, aceasta nu poate  să-şi ascundă decepţia, susţinînd că actuala politică agricolă comună a UE lasă un gust amar. Acuză Europa pentru că dă semne de a rămînea ancorată în vechile paradigme liberale şi în modelele de lobby multinaţionale, fără curajul de a propune schimbări veritabile pentru perspective noi, globale, moderne.

Cel mai grav este că în timp ce micii fermieri luptă singuri, iar tinerii au dificultăţi în a reveni la activităţi agricole, industria agricolă continuă să fie dominantă, iar dezvoltarea noilor modele sociale, economice, culturale, agricole şi alimentare a fost lăsată în totalitate în mîinile acelor cetăţeni şi fermieri europeni  care au atît de multă bunăvoinţă şi numeroase idei noi. Cotidianul sugerează că anume aceştia sînt singurii care ne pot ajuta să înţelegem cum va fi adevărata “uniune europeană” a viitorului.

Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a spus că noua politică agricolă comună a UE este o „tîmpenie” din punct de vedere al eficienţei alocării resurselor şi al creării unui mediu concurenţial. Potrivit acestuia, impozitarea este foarte mare, după care autorităţile întorc banii în sistem prin subvenţii majorate. De aceea, el consideră că politica UE de subvenţionare a agriculturii este una  incorectă.

Vlad LOGHIN