Un Tribunal din SUA l-a condamnat pe JD Vance pentru că l-a ameninţat cu moartea pe... JD Vance
Un Tribunal din Michigan l-a condamnat la doi ani de închisoare pe un american în vîrstă de 67 de ani pentru că i-a ameninţat cu moartea pe rețeaua socială Bluesky pe preşedintele Donald Trump, pe vice-președintele JD Vance şi pe unul dintre copiii preşedintelui Statelor Unite. Cazul a luat o turnură ironică, deoarece condamnatul are aceleași iniţiale şi acelaşi nume de familie ca vice-preşedintele pe care l-a ameninţat - JD Vance, relatează Le Figaro.
Între Martie şi Aprilie 2025, James Donald Vance Jr., rezident în Grand Rapids, a publicat, sub pseudonimul „Diaperjdv”, mai multe mesaje ameninţătoare pe platforma Bluesky. Într-unul dintre mesajele sale cele mai virulente, bărbatul de 67 de ani a scris, potrivit The New York Times: „Dacă Trump, Vance sau Musk vin vreodată în oraşul meu, vor pleca într-un sac pentru cadavre”. El adaugă că ”nu-i pasă dacă va fi împușcat de un lunetist al serviciilor secrete sau dacă îşi va petrece restul vieţii în închisoare”, precizînd că oricum mai are doar zece ani de trăit.
Condamnatul l-a ameninţat şi pe Donald Trump Jr. într-o postare din 7 Martie intitulată „Donald Trump Jr. intenţionează să candideze la Preşedinţie în 2028”, în care anunţă că îl va ucide înainte ca fiul cel mare al preşedintelui să obţină protecţie din partea serviciilor secrete.
Judecătorul federal Paul L. Maloney din Kalamazoo a calificat aceste acte drept o „conduită gravă” care necesită o pedeapsă cu închisoarea pentru a descuraja alte persoane să profereze ameninţări similare.
La rîndul său, Vance a pledat vinovat în Iulie pentru două capete de acuzare: ameninţări cu moartea sau vătămarea corporală a preşedintelui şi vice-președintelui şi mesaje de ameninţare. Fiecare cap de acuzare era pasibil de o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.
„Apariţia internetului ne oferă tuturor posibilitatea de a ne angaja într-un schimb sănătos de idei, care este atît de important pentru o democraţie, dar unii preferă să folosească acest instrument pentru a ameninţa şi a intimida”, a subliniat procurorul federal Timothy VerHey. El adaugă că „atunci cînd Vance a spus că intenţionează să-i ucidă pe preşedinte şi vice-preşedinte doar pentru că nu este de acord cu ei, a depăşit limita şi, prin urmare, trebuie pedepsit”.
